Tulcea: Unii pescari, nemulțumiți de lipsa de transparență a Administrației Deltei
Unii pescari din Deltă sunt nemulțumiți de modul în care comunică cu reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și critică măsurile limitative impuse în ultimii ani, susținând că restricțiile care nu vin odată cu compensații duc inclusiv la depopularea zonei.
Președintele Asociației de pescari Golovița, Cătălin Balaban, a declarat, pentru AGERPRES, că multe din deciziile luate de ARBDD nu au la bază consultarea asociațiilor de pescari și nici realitatea din teren și a precizat că a solicitat conducerii Administrației studiul științific în baza căruia s-au făcut propunerile pentru ordinul de prohibiție din acest an, dar nu a primit niciun răspuns la această cerere.
'Noi am cerut dintotdeauna să existe un dialog pentru a putea duce mai departe această activitate (pescuitul - n.r.). Or, în ultima perioadă, din păcate, din partea conducerii ARBDD nu am avut nici măcar un sprijin. Ba din contră, au fost luate decizii care au afectat și afectează această activitate, vorbesc de pescuitul în ape dulci și de pescuitul la Marea Neagră. O restricție sau o limitare a activității de pescuit trebuie anunțată cu cel puțin doi ani înainte, iar pescarii trebuie recompensați', a afirmat Cătălin Balaban.
El a amintit că, de-a lungul timpului, în legislația românească din domeniul pescuitului au fost preluate greșit recomandări ale Uniunii Europene, printre acestea fiind atestatele de bord pentru ambarcațiunile de pescuit, atestate care acum echivalează o barcă pescărească din lemn cu o navă de pescuit.
'Când am făcut trecerea la atestatele de bord pentru ambarcațiunile de pescuit, a fost o interpretare greșită pentru că aceste atestate de bord sunt pentru ambarcațiuni mari. Acum, bărcile noastre din lemn sunt în categoria navelor. Din păcate, la noi, din propunerile sau din dialogul cu Comisia Europeană ajung doar restricții și nici măcar nu se prezintă situația reală din Delta Dunării', a mai spus Balaban.
De asemenea, președintele Federației Organizațiilor de Producătorilor de Pește din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, a atras atenția asupra faptului că lipsa unor măsuri compensatorii pentru pescari duce la depopularea zonei.
'ARBDD nu a acordat vreodată, prin Ministerul Mediului, despăgubiri pentru ceea ce se întâmplă. Am oprit pescuitul la sturion, am impus restricții în unele zone de pescuit, am oprit vânătoarea în Deltă, am limitat zonele de pășunat pentru crescătorii de animale. An de an, am luat numai măsuri de a restricționa și de a proteja, dar nu ne-am gândit că, în același timp, măsurile astea duc la diminuarea populației din Deltă', a menționat Dan Verbina.
La rândul lui, guvernatorul Rezervației, Bogdan Bulete, a apreciat că o măsură de compensare a pescarilor în perioada de reproducere a peștelui este 'un laitmotiv ușor greșit'.
'Este un laitmotiv ușor greșit. S-a ajuns uneori la propunerea ca, în perioada prohibiției, pescarii să primească compensații pentru că lasă resursa să se reproducă. Cred că suntem ușor exagerați atunci când cerem compensații pentru a lăsa peștele să se înmulțească. Nu cred că cine pune astfel de condiții este un binevoitor al Deltei Dunării', a spus Bogdan Bulete.
El a amintit că pescarii din satul Sfântu Gheorghe, afectați de prohibiția la pescuitul sturionilor, vor primi compensații în baza unei hotărâri judecătorești și a precizat că ordinul de prohibiție a pescuitului din acest an are la bază un studiu efectuat de institutul de specialitate din Galați.
Una dintre nemulțumirile pescarilor din Delta Dunării constă în faptul că, începând din acest an, conform ordinului de prohibiție a pescuitului, capturarea știucii va fi reluată doar la finalul perioadei de prohibiție, în condițiile în care până în acest an ea putea fi prinsă și în această perioadă.
Creșterea numărului zonelor de refacere biologică identificate în ordinul comun emis de Ministerul Mediului și cel al Agriculturii și zonele de pescuit stabilite de ARBDD sunt alte nemulțumiri ale pescarilor din rezervație. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Hunedoara: Bărbat care amenința că își pune capăt zilelor, pe Cetatea Deva, salvat de autorități
Un bărbat de 47 de ani, care se afla, joi după-amiază, pe Cetatea Deva și amenința că își va pune capăt zilelor, a fost salvat de autorități, la finalul unei acțiuni de negociere la care au luat parte polițiști, jandarmi și pompieri militari, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Robert Negoiță: Am crezut permanent în nevinovăția mea; sunt la treabă, să rezolv problemele comunității
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că a crezut permanent în nevinovăția lui și că și-a reluat activitatea la autoritatea locală, pentru a rezolva problemele comunității, după ce Tribunalul București a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.
MAI: Cooperarea româno-canadiană în domeniul Afacerilor interne, pe agenda discuțiilor ministrului Predoiu cu ambasadorul Buchan
Perspectivele cooperării româno-canadiene în domeniul Afacerilor interne și necesitatea coordonării pentru identificarea celor mai bune soluții la diferitele forme de manifestare a criminalității organizate transnaționale au fost printre temele discuției avute joi, în cadrul unei întâlniri de lucru, de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predo
Mureș: Protest în fața Primăriei Sântana de Mureș față de creșterea impozitelor și taxelor locale
Aproximativ 30 persoane, în majoritate pensionari, au protestat, joi, în fața Primăriei comunei Sântana de Mureș, pe fondul creșterii impozitelor și taxelor locale cu circa 200%. 'Ne-am adunat în fața primăriei Sântana de Mureș o mână de oameni nemulțumiți. Se pare că ceilalți sunt mulțumiți de taxele care s-au impus, ca
Covasna: Joia Gurmanzilor la Sfântu Gheorghe - o tradiție prin care se încearcă readucerea oamenilor în restaurante
Cultura meselor la restaurant s-a modificat semnificativ în ultimii ani, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum ale populației, iar marea provocare a lucrătorilor din domeniul HoReCa este de a găsi noi soluții pentru a recâștiga clienți, afirmă președintele Asociației Unităților Hoteliere și de Alimentație Publică din Sfântu Gheorghe (SVESZ), Kovacs Is
Mureș: Website pentru popularizarea Programului de Tranziție Justă, lansat de Consiliul Județean
Consiliul Județean (CJ) Mureș a lansat, joi, o pagină web dedicată special Programului de Tranziție Justă (PTJ), astfel încât să poată fi găsite la un loc toate informațiile legate de oportunitățile de finanțare, apelurile de proiecte, ghidurile și pașii de accesare a finanțărilor. 'Dorim să aducem la cunoștința publicului larg faptul că are la
Ciprian Ciucu va împărți biroul de la Primăria Capitalei cu o pisică operată în urma unui accident
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că va împărți biroul cu o pisică operată recent, căreia i-a fost reconstituit șoldul, în urma unui accident de mașină. 'Ea este Cathy și de astăzi vom împărți biroul meu pentru că și așa este prea mare. A fost 'chimie' între noi la prima vedere, după câteva minute mi
Sălaj: Valentine's Day, marcată printr-o întrecere între roboți
Clubul de robotică CNapSys, de la Colegiul Național Silvania (CNS) Zalău, a ținut să marcheze, în acest an, într-un mod inedit tradiționala sărbătoare de Valentine's Day, organizând sâmbătă, 14 februarie, 'Valentech 2', un eveniment dedicat pasionaților de robotică și tehnologie. Potrivit precizărilor făcute pentru A
Garda de Coastă, despre drona de pe plajă: Resturi metalice ce par a aparține unui aparat de zbor fără pilot
Garda de Coastă a informat că polițiștii de frontieră din cadrul instituției au identificat, pe plaja din zona localității Tuzla, resturi metalice ce par a aparține unui aparat de zbor fără pilot, fără inscripții vizibile. 'În ziua de 12 februarie 2026, în urma unui apel 112, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe
Prahova/ Protest AUR la Ploiești; Simion: România reală nu mai suportă noile biruri
Circa 300 de persoane au participat, joi, la protestul AUR care a avut loc în fața Primăriei Ploiești, președintele partidului, George Simion, spunându-le celor prezenți că astfel de manifestări au loc în 500 de locuri din țară pentru că 'România reală nu mai suportă noile biruri'.
Aquaterm Curtea de Argeș: Ultimele analize indică prezența Clostridium perfringens într-o singură probă de apă
Ultimul buletin de analiză, transmis joi de Direcția de Sănătate Publică (DSP), indică prezența bacteriei Clostridium perfringens într-o singură probă de apă din cele nouă recoltate anterior, informează societatea Aquaterm Curtea de Argeș. Probele de apă au fost prelevate în data de 9 februarie de la ieșirea din stația de tratare de la Cerbureni și
Primarul Brașovului estimează că organizarea FOTE va costa circa 20 de milioane de euro
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că estimează că pentru organizarea în 2027 a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) ar fi nevoie de aproximativ 20 de milioane de euro, iar una dintre investițiile pe care municipalitatea brașoveană ar trebui să le realizeze în cursul acestui an ar fi con
Opt centre dedicate victimelor violenței domestice vor fi dezvoltate cu fonduri din Programul de Cooperare Elvețiano-Român
Opt centre-pilot pentru victimele violenței domestice, câte unul în fiecare regiune de dezvoltare a țării, vor fi înființate printr-un proiect finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român. În cadrul acestor centre, care vor fi organizate după modelul european 'one-stop-shop', vor fi implicați speci
Constanța: O dronă a fost descoperită pe plajă în apropierea stațiunii Costinești
O dronă a fost descoperită joi pe plajă, în apropierea stațiunii Costinești, autoritățile deplasându-se la fața locului pentru verificări. Drona s-ar afla la aproximativ un kilometru distanță de Farul de la Tuzla. Autoritățile au fost alertate de către un cetățean. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor on
Primarul Dominic Fritz: Putem face din Timișoara un hub pentru industria dual-use și de apărare
Primarul Dominic Fritz a declarat, joi, că municipiul Timișoara ar putea deveni un hub în privința industriilor dual-use și de apărare, prin care se poate securiza prosperitatea comunității locale și pentru viitor. Declarația a venit în urma unei întâlniri la care a participat și ministrul Economiei, Digitalizării, Antr









