Constanța: Decizie inedită la Lipnița; stradă închisă temporar pentru a fi derdeluș pentru copiii din comună

Primarul comunei Lipnița a închis temporar, duminică, pentru conducătorii auto, o parte din drumul principal din localitate, pentru a se bucura copiii de zăpada depusă pe șosea și a se putea da în siguranță cu săniuțele.
Nicolae Dinu a postat, pe o pagină de socializare, filmulețe cu copii care se dau cu săniuțele pe strada transformată în derdeluș.
'Intrarea dinspre Ostrov în comună o închidem până în centru, șoseaua rămâne pârtie pentru copii, se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulțumesc frumos pentru înțelegere, să se bucure și copiii ăștia puțin de iarnă, de puțină zăpadă', spune primarul, într-unul dintre filmulețe.
Copiii și-au exprimat bucuria față de decizia luată de autoritatea locală.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare pentru Constanța - Cod galben de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă, în intervalul 16 februarie, ora 10,00 - 18 februarie, ora 10,00.
În județul Constanța va ninge moderat cantitativ, stratul de zăpadă ajungând la grosimi cuprinse între 10 și 20 de centimetri. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 kilometri/oră, viscolind ninsoarea. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă; editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Ministrul Cseke Attila a inaugurat creșa nr.16 din programul guvernamental 'Sfânta Ana', în Bistrița
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, vineri, la Bistrița, la inaugurarea celei de-a 16-a creșe construite la nivel național prin programul guvernamental 'Sfânta Ana', o investiție în valoare de 12,5 milioane de lei. Creșa este amplasată în cartierul Subcetate din municip
Mitinguri sub genericul 'Un singur drum: Europa!', anunțate în mai multe orașe din țară
În mai multe orașe din țară sunt anunțate pentru vineri seară, cu ocazia Zilei Europei, mitinguri sub genericul 'Un singur drum: Europa!'. Organizația Inițiativa Timișoara organizează, de la ora 20:00, un miting în Piața Operei / Victoriei
Tulcea: Traficul pe Sulina, încărcat la început de sezon estival - afirmă cel mai tânăr căpitan de navă fluvială
Traficul maritim pe brațul Sulina al Dunării este încărcat la început de sezon estival, dar în scădere față de anii trecuți, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cel mai tânăr căpitan de navă fluvială din județul Tulcea, Mihai Herda, care s-a aflat și pe primul vas care a făcut cursa Tulcea-Periprava, pe brațul Chilia al Dunării, zonă de graniț
Sibiu: Deszăpezirea Tranfăgărășanului a fost oprită din cauza ninsorii
Drumarii au oprit deocamdată deszăpezirea Drumului Național 7C - Transfăgărășan din cauza ninsorii, însă dau asigurări că vor relua lucrările pentru a deschide circulația rutieră până la finalul acestei luni, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov pe pagina de Facebook. 'A nins din nou azi noapte (09.05.2025)
Cluj: Două persoane au murit și două sunt în stare gravă în urma accidentului din Mihăiești
Două persoane au murit și celelalte două sunt în stare gravă în urma accidentului rutier care a avut loc, vineri, în localitatea Mihăiești din județul Cluj. 'Din păcate, celelalte două persoane prezintă leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat și o femeie, puternic încarcerați. Pompie
Bistrița-Năsăud: Manifestări dedicate Zilei Europei și Zilei Independenței de Stat, în municipiul reședință
Autoritățile locale și județene au marcat vineri, la Bistrița, Ziua Europei și Ziua Independenței de Stat a României, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Monumentul Eroilor, amplasat în vecinătatea Palatului Administrativ. Au fost prezenți prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefectul Stelian
Cluj: Patru persoane încarcerate în urma unui accident rutier în Mihăilești; intervine elicopterul SMURD
Patru persoane sunt încarcerate în urma unui grav accident de circulație care a avut loc vineri, în localitatea Mihăiești din județul Cluj, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru preluarea victimelor. 'Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutie
Arad: Deficitul de profesioniști în domeniul transportului de mărfuri s-a dublat în doi ani
Una dintre cele mai mari organizații ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, atrage atenția că deficitul de șoferi profesioniști s-a dublat în ultimii doi ani, iar în județ lipsesc aproximativ 1.500 de șoferi de camioane, în timp ce importul forței de muncă din afara Uniunii Europene este insuficient.
Harghita: A treia zi de intervenție la Salina Praid; au fost aduse mai multe motopompe din județele limitrofe
Pompierii harghiteni acționează neîncetat, de luni noaptea, pentru evacuarea apei și diminuarea nivelului pârâului Corund, ca urmare a infiltrațiilor produse în zona de exploatare a Salinei Praid, pompierii solicitând în ajutor echipamente de la inspectoratele din județele limitrofe, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situați
Vremea se răcește considerabil în București; cer noros, ploi slabe și vânt, până joia viitoare
Meteorologii prognozează pentru zona Municipiului București o vreme mai rece decât în mod normal pentru perioada din calendar, tendință care se va menține până în dimineața zilei de joi, 15 mai. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 9 mai, ora 10:00 - 10 mai, ora 9:00, în Capi
Vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor, până pe 15 mai; Cod galben de vânt în zone din Moldova, vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în patru județe din Moldova, precum și o informare de vreme deosebit de rece, ce vizează cea mai mare parte a țării, până joi dimineața. Potrivit sursei citate, vineri, &icir
Reprezentanți ai Sindicatului Liber Navalistul protestează vineri în fața Ministerului Economiei și a Guvernului
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) organizează, vineri, două acțiuni de protest, în fața Ministerului Economiei și în fața Guvernului, în contextul agravării situației de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, conform unui comunicat de presă. După luni de promisiuni fără rezultat, nav
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din Moldova, până la ora 12:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, avertizări Cod galben de inundații, ce vizează în următoarele ore râuri din șase județe din Moldova. Conform prognozei de specialitate, până la ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării, se pot
Seară dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și concerte regale - printre evenimentele prilejuite de 10 Mai
O seară a Palatului Elisabeta dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și două concerte regale se numără printre evenimentele care se regăsesc în programul sărbătorii naționale de 10 Mai, Ziua Coroanei Române și Ziua Independenței Naționale. Potrivit
Maramureș: Patru ucraineni, recuperați din munte în condiții meteo dificile - ploaie, vânt și ceață
Patru cetățeni ucraineni au fost recuperați de salvatori din Munții Maramureșului în condiții meteo dificile de vânt puternic, ceață și ploaie, a informat, joi, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont, Dan Benga. Potrivit acestuia, primul ucrainean, un tânăr de 28 ani, a fost găsit, în urma unui apel de u