Timiș: Surpare de pământ la liniile feroviare de la Pasajul Solventul; lucrările de împingere a chesonului au fost sistate
Lucrările de construire a noului pasaj sub-feroviar Solventul din Timișoara au fost sistate, după ce a avut loc o surpare de pământ sub liniile ferate, în timpul împingerii chesonului pe sub acestea, a declarat, marți, viceprimarul municipiului, Ruben Lațcău.
Vice-edilul spune că subsolul zonei are probleme, având caverne, iar împingerea chesonului s-a făcut, probabil, mult prea rapid.
'Am anticipat problema. Acum cinci-șase luni, înainte să înceapă împingerea chesonului, în mai multe declarații de presă am spus că ne așteptăm să avem probleme de sol și va fi o impredictibilitate și o incertitudine legată de ritmul în care putem să avansăm, dat foarte mult de contextul de sol. Pentru că vorbim despre un amplasament pe sub primele două linii de tren pe sub care deja am trecut, au fundația de peste 100 de ani, sunt din perioada austro-ungară. Nu a mai intervenit nimeni în mod susținut pe fundație. Cu siguranță de-a lungul timpului au existat acolo cămine, rețele de utilități care au fost schimbate, au fost zeci de intervenții de-a lungul timpului, intervenții care au săpat la fundația liniilor, unde au fost umplute, poate nu au fost făcute compactările cum trebuie (...). Au fost probleme pe care le-am anticipat. Nu suntem sistați cu șantierul. Într-adevăr, împingerea propriu-zisă a fost oprită ieri', a declarat Ruben Lațcău.
Viceprimarul a subliniat că după incidentul de duminică a avut întâlniri în sit cu reprezentanții CFR și cu cei ai autorităților competente, ai ministerului, ai constructorului și că nu există niciun pericol în acest moment.
'Există un plan de măsuri, proiectantul va dispune printr-o dispoziție de șantier anumite modificări și probabil că până la finele acestei săptămâni vom relua lucrările de împingere a chesonului. Am făcut o modificare generală pe toate liniile și vom face o monitorizare foarte exactă, mai ales că ne apropiem de linia următoare, care va trece pe sub linia care face legătura cu Serbia. Probabil că vom reduce puțin ritmul de împingere. Dacă am văzut progrese de doi metri pe zi, probabil că vor fi mult mai mici de acum înainte, dat fiind că stratul din subsol este foarte inconsistent, mai ales aici, unde a fost surparea. Nu este o problemă gravă', a detaliat Lațcău.
În zona Solventul se va construi cel mai mare pasaj sub-feroviar din oraș, care va susține nouă linii de cale ferată și care va conecta vestul municipiului cu celelalte cartiere, avansează cu lucrări complexe necesare pentru împingerea chesonului (tunel din beton) pe sub liniile de cale ferată.
Construirea pasajului Solventul a fost demarată de fosta administrație și trebuia începută în urmă cu mai mult timp, dar au fost probleme cu proprietarul unei mici porțiuni din terenul necesar realizării proiectului.
Pasajul Solventul va avea o lungime de 87 metri, șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete și va degreva traficul din oraș. Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane de lei prin Programul 'Anghel Saligny'. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: Președintele a fost absent din comunicarea publică, deși când a făcut-o, a fost pertinent
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat miercuri că președintele Klaus Iohannis a fost 'absent din comunicarea publică' în cel de-al doilea mandat al său, dar că punctele de vedere exprimate au fost unele pertinente. 'Președintele a fost absent din comunicarea publică, deși când a făcut-o, a fost pertinent. În
Grevă japoneză la metrou începând de luni; din 10 februarie este posibilă o grevă de exces de zel
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis declanșarea, în data de 3 februarie, a unei greve japoneze de atenționare a călătorilor și a personalului de decizie cu privire la situația în care se află metroul urmând ca, dacă solicitările sindicaliștilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie aceștia să declanșeze o grevă de exces de zel.
Sălaj: Eveniment dedicat Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Oficialități locale și județene, alături de câteva clase de elevi, au participat, miercuri, la Zalău, la un eveniment de marcare a Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Conferința 'W
TPBI prelungește programul a 8 linii și suplimentează 2 linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB - Manchester United
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) prelungește programul a opt linii și suplimentează două linii de noapte pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB - Manchester United. Astfel, liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de 30 ianuar
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a virat peste 18 milioane lei pentru investiții finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare de 18.192.590,81 de lei pentru 58 de obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru Componenta C 10 - Fondul local, au fost decontate 17.506.204,77 de lei pentru
Harghita: Peste 140.000 de turiști au vizitat stațiunea Borsec în 2024; numărul este în creștere
Numărul de turiști care vizitează stațiunea Borsec este în creștere în ultimii ani, motivul fiind legat de investițiile care s-au făcut în oraș dar, mai ales, de inaugurarea, la sfârșitul anului 2022, a centrului spa&balneo FONTANA, considerat unul dintre cele mai frumoase din țară. Primarul orașului Borsec, Mik Jozsef, a de
REGATUL UNIT-CINCI ANI DE LA BREXIT/ Majoritatea britanicilor sunt în favoarea revenirii în UE (sondaj)
Mai puțin de trei din zece britanici consideră că Brexitul a fost pozitiv, potrivit unui sondaj publicat miercuri, la cinci ani de la ieșirea oficială a Regatului Unit din UE, iar majoritatea doresc ca țara lor să revină în Uniune, transmite France Presse. În cadrul referendumului din 2016, în favoarea Brexitului au votat 52% dintre britanici
Mureș: Centrele rezidențiale pentru copii cu deficiente neuropsihiatrice, înlocuite cu case de tip familial
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, miercuri, înființarea a șase servicii sociale Case de Tip Familial, după desființarea a cinci centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, Ceuașu de Câmpie și Petelea, ca urmare a măsurilor impuse de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mureș de reloc
Forța Legii: După angajații Parlamentului a venit și rândul lucrătorilor din instituțiile locale să fie 'răriți'
Conducerea Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual 'Forța Legii' a anunțat, miercuri, că tăvălugul concedierilor a ajuns deja în administrația locală, iar un exemplu în acest sens este Primăria municipiului Calafat din județul Dolj, care a convocat consultări pentru data de 3 februarie pe tema 'reducerii numărul
Cluj: Cadavrul unui bărbat dat dispărut a fost găsit într-un bazin de apă din Gilău
Cadavrul unui bărbat de 60 de ani, care a plecat de acasă în 9 decembrie 2024 și nu a mai revenit, a fost găsit, miercuri, într-un bazin de apă din comuna Gilău. 'În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției 6 Poliție Rurală Florești și cei ai
Restricții de circulație pe Calea Victoriei pentru reparații la rețeaua de distribuție a gazelor
Circulația autovehiculelor va fi restricționată, miercuri și joi, în intervalul orar 20,30 - 02,00, pe Calea Victoriei între Bulevardul Dacia și Strada H. M. Berthelot, pentru efectuarea de reparații la rețeaua de distribuție a gazelor. 'Cu ocazia demarării lucrărilor de remediere a unei deficiențe survenite la rețeaua de distribuție a gazelor
Buzău: 4 angajatori, sancționați de ITM pentru încadrarea de personal fără contract individual de muncă
Inspectorii ITM Buzău au aplicat sancțiuni în valoare de 160.000 lei, după ce au descoperit patru angajatori care ar fi încadrat opt persoane fără încheierea unor contracte de muncă. ITM Buzău a efectuat în luna decembrie 83 de controale având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile l
Maramureș: Punct Salvamont în Munții Rodnei la peste 1.600 metri altitudine, pe domeniul schiabil Borșa
Primul punct Salvamont situat la peste 1.600 metri altitudine din Maramureș va fi construit în Munții Rodnei, în vecinătatea domeniului schiabil, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul orașului Borșa, Sorin Timiș. 'Viitorul punct Salvamont, probabil , situat la cea mai mare înălțime, 1.650 de metri, în Munț
Gorj: Rata șomajului s-a menținut sub 4% pe parcursul anului trecut
Rata șomajului s-a menținut sub 4% pe parcursul anului trecut în județul Gorj, la sfârșitul lui 2024 fiind înregistrate 4.746 de persoane fără loc de muncă. Potrivit directorului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac, anul trecut au fost organizate trei burse ale locurilor de muncă - bu
Grevă japoneză în agențiile loto, joi
Sindicatul Național 'Loteria Română' (SNLR), afiliat la Confederația Națională Sindicală 'Cartel ALFA', va declanșa joi o grevă japoneză în agențiile loto pentru a atrage atenția asupra efectelor negative ale Ordonanței de Urgență 156/2024, cunoscută drept 'ordonanța trenuleț'. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERP