REPORTAJ Gorj: Viața sălbatică din Parcul Național Defileul Jiului; vidra - vedeta incontestabilă a zonei (FOTO/VIDEO)
Parcul Național Defileul Jiului - arie naturală protejată, adăpostește, în diversitatea habitatelor sale, o vastă viață sălbatică, vedeta zonei fiind considerată vidra, un animal care a prosperat ca urmare a condițiilor bune de viață de aici.
Potrivit directorului Administrației Parcul Național Defileul Jiului, Marin Șerban, în aceste zone protejate viața are un alt curs, dezvoltându-se foarte bine partea sălbatică.
''La nivelul Parcului Național Defileul Jiului sunt reprezentate cam toate speciile care se regăsesc în fauna montană a României. De la momentul instituirii regimului de arie naturală protejată, biodiversitatea faunei a explodat, în sensul că speciile sunt foarte bine reprezentate, avem foarte bine reprezentate speciile de carnivore mari, și aici vorbim despre urs, despre lup, despre râs și, bineînțeles, și despre vidră, care este specia reprezentativă pentru noi, ținând cont de acel element central care definește zona - râul Jiu - și, bineînțeles, și faptul că această specie este un bioindicator al revenirii calității apei odată cu diminuarea proceselor tehnologice din amonte, de la minele din Valea Jiului'', a declarat, pentru AGERPRES, Marin Șerban.

Populația de vidră este reprezentată foarte bine nu numai de-a lungul râului Jiu, ci și pe principalii afluenți unde există în permanență debit de apă și ca urmare a abundenței de peștele.
''Vedeta zonei este vidra. (...) Noi efectuăm în anumite perioade specifice din an monitorizare prin piese de probă și cred că și cei care tranzitează Defileul Jiului și se opresc în anumite zone și pătrund spre malul Jiului observă pe acele zone de nisip urme mici specifice, care sunt urmele speciei de vidră. Vidra are nevoie de un debit de apă și de o populație bine reprezentată de pești pentru hrană, dar ea este o specie semiacvatică, are adăpost în apropierea malului râului. Observăm în ultimul timp că specia efectiv părăsește anumite zone în care periodic se adună deșeuri, care sunt fie aruncate de oameni, ilegal și neetic, cât și zonele unde râul Jiu transportă aceste deșeuri și le depozitează în mici golfulețe. Am observat că vidra periodic dispare din acele zone. Este un animal greu de văzut, în special din cauza dimensiunilor, în al doilea rând lumea nu este obișnuită cu un astfel de animal și nu observă atent malurile Jiului. Pescarii ne spun tot timpul că le-au observat, dar oamenii care tranzitează Defileul Jiului nu pot să o vadă ca pe o capră neagră sau pe un urs. Camerele de monitorizare au surprins o vidră jucăușă care, într-un peisaj hibernal, avea un comportament specific de a-și face toaleta zilnică'', a adăugat el.

Din rândul carnivorelor mari, în zonă se remarcă ursul brun, cu un număr de 12 exemplare pe o suprafață de aproape 11.000 de hectare, ceea ce înseamnă un nivel optim populațional.

De asemenea, în zonă trăiesc și două haite de lupi.
''Ursul este foarte bine reprezentat pe toată suprafața parcului, atât în zona limitrofă Bumbești Jiului, cât și în zonele din nord, limitrofe așezărilor umane Petroșani și Aninoasa, din județul Hunedoara. La specia lup avem două haite, care înseamnă minim șase exemplare, acestea sunt bine reprezentate pe ambii versanți'', a spus Marin Șerban.

De departe, cel mai rar întâlnit animal în zonă este râsul. Sunt patru exemplare în zonă, greu de văzut chiar și de către angajații parcului, care spun despre această specie că este o enigmă.
''Râsul este cel mai rar animal întâlnit în Defileul Jiului, este și pentru noi o enigmă în ultima perioadă, în sensul că nu putem să punem această modificare a comportamentului doar pe seama schimbărilor climatice, însă este posibil ca și acest lucru să fie o cauză, pentru că râsul am încercat să-l surprindem în cadrul natural în care noi cunoaștem ca și etologie că acest animal își trăiește viața, asta însemnând în zona stâncăriilor, dar am constatat că aceste exemplare de râs au fost surprinse pe camerele de monitorizare pe care le amplasăm în teren sau cu ocazia monitorizărilor efectuate de colegii rangeri, observăm urme și au fost surprinși acești râși în mijlocul pădurii, în zone care nu sunt neapărat caracterizate de stâncărie, probabil că au un areal larg de a-și procura hrana'', a precizat directorul Administrației Parcul Național Defileul Jiului.
În zonă pot fi observate, de asemenea, și pisici sălbatice, care dispun de o hrană suficientă la nivelul acestei specii.

Ca și nivel populațional, în Defileul Jiului cel mai bine sunt dezvoltate speciile suport pentru carnivore mari, respectiv cerbul și căpriorul.
În ceea ce privește mistreții, specia a fost foarte bine reprezentată, dar în ultimii trei ani s-a constatat o diminuare a numărului de exemplare cauzată de efectul pestei porcine, care este încă activă.

''Bijuterie a naturii'', protejată la nivel național, capra neagră poate fi observată cu precădere în zona stâncăriilor din Parcul Național Defileul Jiului, fiind deseori fotografiată de cei care tranzitează zona.

''Capra neagră este o specie protejată la nivel național, la noi în parc este foarte bine reprezentată, semnale avem atât din activitatea zilnică a colegilor rangeri, prin monitorizările și prin întâlnirile directe pe care le au cu aceste exemplare, cât și prin social media, în sensul că observăm fotografii ale participanților la trafic sau cei care poposesc în zonă și au întâlnit astfel de exemplare. Putem vedea capre negre atât în zonele de stâncărie, dar și în diverse etaje ale pădurii, fapt ce înseamnă că există acel habitat de liniște și de reproducere și există suficientă hrană. Observăm exemplare viguroase, neafectate de dăunători'', a mai afirmat el.

Alte viețuitoare, puțin vizibile, dar foarte importante, sunt gândacii, care contribuie la refacerea arealului natural. De asemenea, parcul național adăpostește și scorpioni, dar și vipere.
''Speciile mai puțin vizibile pentru populație, acele specii care descompun lemnul, care sunt foarte importante pentru o arie naturală protejată, în sensul că prin activitatea lor se regenerează suprafețe, contribuind la refacerea solului și la instalarea de vegetație forestieră, sunt specii strict protejate, sunt caracteristice arboretelor bătrâne, ne referim la specii de gândaci, cum ar fi croitorul alpin, croitorul mare al stejarului și gândacul sihastru. Mai avem și specii endemice, scorpionul și vipera, cu cele două specii ale ei, vipera cu corn și vipera comună'', a adăugat sursa citată.

Parcul Național Defileul Jiului este una dintre ariile naturale protejate reprezentative la nivelul României, având un dublu statut, atât de arie naturală protejată de interes național, reprezentată de Parcul Național Defileul Jiului, cât și arie naturală protejată de interes comunitar, fiind reprezentată de situl Natura 2000, cu același nume, Defileul Jiului.
Ariile protejate pe care Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Administrația Parcul Național Defileul Jiului le administrează din punct de vedere al conservării și protecției biodiversității se compun din patru ecosisteme.
''Cel mai reprezentativ este cel de pădure, are peste 9.000 de hectare, sunt în majoritate păduri vechi, în care omul puțin a pătruns, cu lucrări specifice silviculturii moderne, sunt peste 8.800 de hectare care sunt incluse atât în zonă de protecție strictă, avem și peste 5.000 de hectare de păduri incluse în zona de protecție integrală. (...) În principal, datorită microreliefului și regiunii din care facem parte, sunt vaste teritorii cu păduri ocupate de fag, atât în compoziție pură, cât și în amestec cu alte specii, urmează apoi păduri de fag în amestec cu alte specii și foarte puțin reprezentate sunt pădurile de conifere. Aceste suprafețe cu păduri de fag sunt păduri vechi în cea mai mare parte a suprafeței lor. (...) Avem aproape 28% păduri cvasivirgine, impactul uman este minim în aceste suprafețe'', a declarat Marin Șerban.

Al doilea ecosistem reprezentativ ca mărime este cel de pajiști.
''Pajiștile fiind reprezentate în general de golurile de munte din zona Chenia - Dumitra și Sapa Argele. Sunt suprafețe de pajiște în care din ce în ce mai puțin vedem activitate tradițională de pășunat, mai sunt doar doi fermieri, unul în Sapa Argele, care efectuează pășunat tradițional cu ovine, și în Chenia Dumitra se efectuează pășunat cu bovine din rasa Angus'', a mai spus acesta.

Al treilea ecosistem, foarte important, este cel de stâncărie, care definește tipologia zonei și care determină foarte bine denumirea și importanța acestei regiuni de defileu.
Cel de-al patrulea ecosistem este cel acvatic, având în vedere că elementul central al Parcului Național Defileul Jiului îl constituie râul Jiu. ''Râul Jiu a creat această unicitate din zona noastră, de defileu, care se găsește pe această porțiune de peste 30 de kilometri, între Bumbești Jiu și Petroșani'', a mai menționat directorul Administrației Parcul Național Defileul Jiului.
Prin unicitatea sa, Parcul Național Defileul Jiului ne învață că trebuie să respectăm natura și virtutea pe care ne-o oferă - viața. AGERPRES / (A - autor: Oana Popescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto şi video: Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Administraţia Parcul Naţional Defileul Jiului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bugetul PMB, în dezbatere publică; 32% pentru investiții
Bugetul Primăriei Capitalei, care totalizează în acest an 8,4 miliarde de lei, se află în dezbatere publică, a informat luni municipalitatea. Bugetul este mai mare față de anul trecut, când s-a ridicat la 8,09 miliarde lei, a precizat PMB, pe pagina sa de Facebook.
Galați: Un șarpe de aproximativ 2 metri, descoperit într-o gospodărie din comuna gălățeană Vânători
Un șarpe de aproximativ 2 metri a pătruns luni într-o gospodărie din comuna gălățeană Vânători și a provocat panică, proprietara solicitând intervenția autorităților prin apel la 112. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, când femeia a semnalat prezența reptilei în locuință, aceasta ascunzându-se inițial sub un fo
MAE/ Atenționare de călătorie: Japonia - avertisment de tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Japonia asupra faptului că, în urma producerii unui cutremur cu intensitatea de 7,4 grade în largul Coastei Sanriku, autoritățile nipone au emis un avertisment de tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori.
Harghita: Intervenție a pirotehniștilor la Sâncrăieni, pentru ridicarea unor elemente de munițe descoperite în curtea unei gospodării
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Oltul' Harghita a intervenit, luni, în localitatea Sâncrăieni, după descoperirea unor elemente de muniție în curtea unei gospodării, în timpul unor lucrări agricole de primăvară. Potrivit reprezentanților ISU Harghita, la fața locului specialiștii au identifi
Timiș: Podul Solventul va fi finalizat peste doi ani
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, luni, că Podul 'Solventul', primul construit de la zero în municipiu după Revoluție, are constructor, investiția de 96 de milioane de lei urmând să fie finalizată în doi ani. Mare parte a finanțării obiectivului este asigurată din fonduri europene. 'Este al doilea pod
ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie - 3 mai
Vremea va fi caracterizată de episoade cu alternanțe termice, în perioada 20 aprilie - 3 mai, în care maximele vor scădea chiar și cu 10 grade, în unele regiuni, de la o zi la alta, în timp ce precipitațiile nu vor lipsi, cu preponderență în primele trei zile ale săptămânii în curs, precum și după data de 27 aprilie, în majorit
Galați: Primul parc fotovoltaic realizat de primăria municipiului, amenajat pe blocurile din cartierul Micro 17
Primul parc fotovoltaic realizat de Primăria municipiului Galați este amenajat pe blocuri din cartierul Micro 17, iar energia produsă va fi utilizată pentru acoperirea unei părți din consumul Direcției de Asistență Socială. Potrivit unui comunicat transmis luni de Primăria Galați, proiectul vizează montarea unei sistem fotovoltaic pe blocurile M1-M14 din carti
Galați: Peste 6.000 de vizitatori în primul weekend la 'Bob & Bike Adrenalina Gârboavele'
Peste 6.000 de persoane au vizitat, în primul weekend de la deschidere, zona de agrement 'Bob & Bike Adrenalina Gârboavele', un complex destinat activităților recreative și sportive, realizat în urma unei investiții a Consiliului Județean (CJ) Galați în valoare de 15,4 milioane de lei, a informat, luni, instituția administrativă.
Sector 1: Sălile de sport se deschid după ore pentru activități gratuite, organizate de cluburi sportive (proiect)
Sălile de sport din unitățile de învățământ din Sectorul 1 se deschid după ore pentru activități gratuite, organizate de cluburi sportive, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus votului în ședința Consiliului Local de joi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, prin acest demers, au
Arad: Senzorii care ar trebui să indice șoferilor parcările libere au fost instalați, dar au rămas inactivi
Sute de senzori de parcare instalați de anul trecut în centrul orașului Arad, care ar trebui să-i informeze pe șoferi, prin intermediul unei aplicații, în privința locurilor disponibile unde pot parca mașinile, nu au mai fost activați, deși proiectul a costat aproximativ 2,9 milioane de lei, administrația locală invocând unele lucrări care au loc la
Proiectul 'Străzi Deschise - București' se reia sâmbătă; sunt programate spectacole, ateliere și activități sportive
Cea de-a șasea ediție a proiectului 'Străzi Deschise - București' se deschide, sâmbătă, iar timp de 25 de weekenduri Calea Victoriei și, în premieră anul acesta, Strada Ion Brezoianu devin spații pietonale, animate de spectacole, concerte, activități sportive și surprize pentru toate vârstele. Potrivit unui comunicat
Arad: Exproprierile de pe traseul drumului expres se vor încheia cu proprietarii din Șimand și Chișineu-Criș
Exproprierile de pe traseul traseul viitorului drum expres Arad-Oradea se vor încheia în următoarele luni, ultimele întâlniri ale comisiei speciale urmând să aibă loc cu proprietarii din Șimand și Chișineu-Criș. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a anunțat, luni, că activitatea Comisiei de ve
Mureș: Ediția din acest an a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești - în septembrie, în Cetatea Medievală
A IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești de la Târgu Mureș va avea loc în luna septembrie, în Cetatea Medievală, tema centrală din acest an fiind lutul, ca simbol al legăturii profunde dintre om și natură. 'Cea de-a IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești va avea loc în perioada 19-20 septem
Harghita: Peste 200 de șomeri au urmat cursuri de comunicare în limba română în ultimii cinci ani
Un număr de 229 de șomeri au participat, în ultimii cinci ani, la cursuri de comunicare în limba română organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, arată datele furnizate AGERPRES de reprezentanții instituției. Șefa Serviciului 'Analiza Pieței Muncii și Economie Socială' din cadru
Mureș: Sindicaliștii din Azomureș vor protesta, miercuri, în fața Ministerului Energiei
Președintele Sindicatului 'Alternativa 2002' din cadrul Azomureș, Emil Almășan, a anunțat, luni, organizarea unui miting la București, în fața Ministerului Energiei, în semn de protest față de 'inacțiunea autorităților' în perspectiva închiderii definitive a Combinatului Chimic din Târgu Mureș, singurul care mai produce &










