Harghita: A crescut ușor numărul turiștilor care au vizitat salina Praid în 2024
Numărul turiștilor care au vizitat salina Praid în anul 2024 a crescut ușor, chiar dacă aceasta a fost închisă timp de o lună, chiar la începutul sezonului turistic, din cauza infiltrațiilor din subteran.
Datele furnizate joi AGERPRES de directorul Salinei Praid, Sebestyén József, arată că aproximativ 470.000 de persoane au coborât în subteran anul trecut, în creștere cu circa cinci mii față de 2023.
Sebestyén József consideră că anul turistic a fost unul acceptabil, ținând cont că salina a fost închisă, în perioada 15 mai-15 iunie, din cauza infiltrațiilor produse în subteran.
La fel ca în fiecare an, perioadele cu cei mai mulți vizitatori au fost lunile iulie și august, dar și atunci când sunt vacanțe școlare și când coboară zilnic în subteran între patru și cinci mii de persoane.
'Mai ales când afară plouă, toată lumea fuge în salină', spune Sebestyén József.
Majoritatea turiștilor sunt români, iar jumătate dintre vizitatori vin pentru tratament, ceea ce înseamnă că petrec în subteran mai multe ore, timp de aproximativ o săptămână.
Pentru anul 2025, ținta propusă de conducerea salinei este creșterea cu 5% a numărului de turiști care vizitează baza de tratament, dar există temeri că această cifră nu va fi atinsă din cauza faptului că va fi redusă valoarea voucherelor de vacanță.
Și în timpul vacanței de Crăciun, numărul turiștilor care au vizitat salina a fost ridicat, iar în acest an datele statistice arată că deja 13.000 de persoane au intrat în subteran.
De la sfârșitul anului trecut, prețul la toate categoriile de bilete a crescut cu câte cinci lei.
Turiștii care coboară în salină să se relaxeze sau cei care merg la tratament au la dispoziție o serie de facilități de petrecere a timpului, unii dintre ei stând în subteran și câteva ore.
În galeria de vizitare, aflată la 120 de metri adâncime, se află locuri de joacă și spații de creație pentru copii, un parc de aventuri, dar și un cinematograf, iar doritorii au acces la Internet.
Cei care doresc pot face și mișcare în subteran, întrucât au la dispoziție mese de ping-pong, dar pot participa și la ore de gimnastică, cu un antrenor, acestea fiind foarte benefice pentru pacienți, în condițiile în care astfel pot inhala mai mult aer sărat.
În subteran se află și o capelă ecumenică, un mic muzeu cu istoricul salinei, o cafenea dar și un restaurant. AGERPRES/(A - autor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a cerut public demisia directoarei adjuncte a Școlii 'Lucian Blaga', pe care o acuză că a permis accesul fostului edil Cătălin Cherecheș în incinta unității de învățământ și a angrenat un grup de copii într-un exercițiu de imagine pentru acesta. 'Cer demisia Mari
Harghita: Prezența a patru urși, semnalată în Borsec; mai multe mesaje RO-ALERT au fost transmise în weekend
Prezența a patru urși a fost semnalată duminică seara în stațiunea Borsec, populația din zonă fiind avertizată printr-un mesaj RO-ALERT să evite zona și să rămână în locuințe. Potrivit informațiilor transmise AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, anima
Dâmbovița: Accident cu cinci răniți, dintre care doi copii, pe DN 71, în afara localității Bungetu
Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite într-n accident rutier produs duminică seara pe DN 71, în afara localității Bungetu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 73 de ani, din comuna Braniștea, în timp ce ar fi
Tulcea: Incendiu la o hală din Isaccea, provocat de o sobă folosită pentru uscarea nucilor (FOTO/VIDEO)
Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la o hală din orașul Isaccea, în apropierea căreia erau depozitate și materiale chimice, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea. Potri
MApN: O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, conform informațiilor postate pe Facebook de Ministerul Apărării Naționale.
Prahova: O turistă a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
O turistă de 39 de ani din București a fost grav rănită, duminică, într-un accident cu ATV-ul produs în Munții Baiului. Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook. Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de bazin, traumatism membru inferior, amputare deget ma
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Populația din nordul județului Tulcea a primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea. Locuitorii sunt îndemnați să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.
Sibiu: Accident la Nemșa - polițiștii au stabilit că motocicleta a fost acroșată de autobuz; motociclistul, preluat de elicopterul SMURD
Polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că motocicleta implicată în accidentul produs duminică, în apropierea localității Nemșa, a fost acroșată de autobuz, împrejurările exacte urmând să fie clarificate în cadrul cercetărilor, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
VIDEO Incendiu puternic la două case din Chiajna
Un incendiu a izbucnit la două locuințe cu un etaj situate pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând riscul propagării la imobilele învecinate.
Ministerul Apărării: Ținte aeriene detectate în zona Insulei Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, duminică după-amiază, la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Conform Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aer
Mai multe morminte dintr-un cimitir din Constanța, profanate de persoane necunoscute
Mai multe morminte dintr-un cimitir din municipiul Constanța au fost profanate de persoane necunoscute, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de către trei persoane cu privire la faptul că trei morminte
Caraș Severin: O tânără de 21 de ani a urcat băută la volan și a produs un accident rutier; un copil a fost rănit
O tânără de 21 de ani este cercetată penal, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a urcat băută la volan și a produs un accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș Severin. Potrivit oficialilor IPJ, tânăra, care avea o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expi
Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de
Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat
Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.














