Braşov: Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în timp ce lua masa la Bran
Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondator al mai multor posturi de televiziune şi fost deputat, a decedat, marţi, într-un restaurant din staţiunea Bran, în timp ce se afla la masă cu mai multe persoane.
Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.
"La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul", a afirmat reprezentantul SAJ Braşov.
Potrivit acestuia, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.
"Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia", a precizat dr. Liviu Stelea.
Autopsia va fi efectuată la IML Braşov.
"În cauză, la acest moment, se desfăşoară activităţile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente", a transmis IPJ Braşov. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Microbuz în flăcări după ce s-a ciocnit cu un autocamion; două persoane rănite
Un microbuz a luat foc și două persoane au fost rănite după ce vehiculul s-a ciocnit cu un autocamion, joi dimineață, la ieșirea din municipiul Galați spre Tecuci, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Galați. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 05:10, pe strada Brăilei, în zona Tirighina.
Caraș-Severin: Drumuri blocate și întreruperi de energie în urma furtunii
Două drumuri naționale au fost afectate și mai multe localități au rămas fără energie electrică în urma fenomenelor meteorologice periculoase înregistrate în noaptea de miercuri spre joi în județul Caraș-Severin. Potrivit ISU Caraș-Severin, DN 67D spre zona Șapte Izvoare a fost blocat de aluviuni și copaci căzuți pe car
Cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara; ploi torențiale, vijelii și grindină, până vineri dimineața
Toată țara se va afla până vineri dimineața sub o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, în perioada 2 iulie, ora 10:00 - 3 iulie, ora 10:00, vor fi perioade cu ave
VIDEO Alba: Circulație reluată parțial pe Transalpina, în zona Barajului Tău
Circulația rutieră pe DN 67C - Transalpina, blocată miercuri din cauza aluviunilor depuse pe partea carosabilă în zona Barajului Tău, a fost reluată în cursul serii pe un sens, alternativ. Instituția Prefectului - Județul Alba a informat, în jurul orei 23:00, că circulația rutieră pe DN 67C a fost reluată parțial.
Un bărbat care ar fi încercat să se arunce de pe podul Basarab, salvat de jandarmi
Un bărbat care ar fi intenționat să se arunce de pe marginea podului Basarab din Capitală a fost salvat, miercuri, de jandarmi. 'În data de 01.07.2026, în jurul orei 18:50, jandarmii au observat, pe marginea podului Basarab, o persoană de sex bărbătesc ce părea că intenționează să se arunce. Jandarmii au inițiat dialogul cu per
Furtună în Capitală/ MApN: 14 militari - în sprijinul pompierilor pentru evacuarea apei
Paisprezece militari din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit ajută în Capitală la evacuarea apei acumulate în urma ploilor abundente. ''Uniforma militară poartă o responsabilitate uriașă, dar cea mai de preț misiune rămâne întotdeauna aceeași: să fim alături de oameni. Astăzi, 14 militari din cadrul Comandamentului Lo
Brigada Rutieră: Trafic auto restricționat pe bulevardul Basarabia, pentru prevenirea riscului de prăbușire a șoselei
Traficul rutier pe bulevardul Basarabia, sensul de mers dinspre strada Câmpia Libertății către bulevardul Nicolae Grigorescu, va fi restricționat de joi, ora 00:00, în scopul remedierii unei surpări și prevenirii riscului de prăbușire a carosabilului. Restricțiile vor fi menținute până la remedierea deficiențelor, informează Brigada R
Gorj: Un câine cu traumatisme grave a fost recuperat de salvamontiști din zona Vârfului Păpușa
Un câine cu traumatisme grave și care se afla într-o stare de suferință extremă a fost recuperat, miercuri, din zona Vârfului Păpușa, din Masivul Parâng, de salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean (CJ) Gorj. 'O misiune mai puțin obișnuită, plină de încărcătură psihică, a fost derulată astăzi
UPDATE Sibiu: Cei doi minori loviți de tren în Mediaș au decedat
Doi adolescenți în vârstă de 15 și 16 ani au murit, miercuri seara, după ce au fost loviți de un tren pe strada Baia de Nisip din municipiul Mediaș, au informat autoritățile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Vlad Teodosiu Păducel, accidentul s-a produs pe magistrala feroviară 300, la kilometr
IGSU - bilanțul furtunii din Capitală: peste 1.000 de copaci căzuți; 456 de mașini avariate
Peste 1.000 de copaci au căzut în Capitală din cauza furtunii, fiind avariate 456 de autovehicule - acesta este bilanțul înregistrat până miercuri, la ora 18:30, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Echipajele ISU București-Ilfov acționează în teren pentru gestionarea unui număr de peste 2.500 de solicitări &icir
Cod roșu de averse torențiale în localități din județul Argeș, până la 20:30
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare nowcasting Cod roșu de averse torențiale, valabilă miercuri seara, până la ora 20:30, în mai multe localități din județul Argeș. Astfel, în Curtea de Argeș, Bascov, Poiana Lacului, Băiculești, Vedea, Mălureni, Merișani, Moșoaia, Budeasa, Cocu, Uda, Ciofrângeni, Băbana, Cuc
Vizită regală la Statul Major al Forțelor Navale; Majestatea Sa Margareta a primit Emblema de Onoare
Majestatea Sa Margareta a primit miercuri Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale, în semn de recunoaștere a contribuției Custodelui Coroanei la susținerea și promovarea Marinei Militare a României. Custodele Coroanei și principele Radu au fost oaspeții Statului Major al Forțelor Navale.
Judele: Rețeaua de adăposturi climatice include 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a fost deschisă Rețeaua de Adăposturi Climatice din București, un sistem de spații sigure pentru perioadele de caniculă și ger. Rețeaua include aproximativ 70 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, toate integrate într-o hartă interactivă (bucuresti-rezilient.pmb.ro), alături de p
Cod roșu de vijelie puternică în București, până la ora 18:45
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod roșu de vijelie puternică, valabilă până la ora 18:45 în București. Se vor semnala rafale de vânt de 80...90 km/h, averse torențiale (20...40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). Marți seara și în noaptea de
Cod roșu de furtună pentru localități din județele Ialomița și Ilfov
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting Cod roșu de furtună pentru localități din județele Ialomița și Ilfov, valabile pe parcursul următoarei ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 18:20, în județul Ialomița, în Fierbinți-Târg, Sinești, și în județul Ilfov, în Găneasa, Grădiștea, Petrăchioai







