MApN: Căutarea unor posibile fragmente de dronă continuă la graniţa cu Ucraina

Cercetările în zonele din proximitatea porturilor ucrainene continuă pe teritoriul naţional, pentru identificarea posibilelor fragmente de drone căzute, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Investigaţiile echipelor mixte, formate din specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI, continuă în proximitatea localităţii Plauru, judeţul Tulcea, în posibilele zone de incidenţă rămase de cercetat.
Ministerul român arată că în ultimele 24 de ore au fost primite indicii cu privire la două posibile noi zone de incidenţă, aflate pe malul românesc al Dunării, în proximitatea localităţii Periprava.
MApN susţine că în aceste locuri vor avea loc cercetări conform procedurilor, în perioada imediat următoare.
Reprezentanţii ministerului arată că au fost şi indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi în zona Niculiţel, despre care au existat referiri în spaţiul public în ceea ce priveşte posibile căderi de fragmente de drone. Cercetările efectuate în această zonă nu au indicat fragmente căzute.
Totodată, sursa citată precizează că toate locurile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură.
"Forţele şi mijloacele sunt angajate în cercetări pe o arie extinsă, din proximitatea infrastructurii ucrainene din porturile vizate de atacurile masive din ultimele zile, astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone", subliniază MApN.
În cursul zilei de joi au fost găsite resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2 în proximitatea localităţii Plauru din judeţul Tulcea.
Ministerul Apărării Naţionale reiterează că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
De asemenea, MApN condamnă atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* MApN: Forţele române nu au tras asupra dronelor ruse din zona graniţei cu Ucraina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
REPORTAJ Mureș: Scăderea numărului de bovine din comuna Băgaciu a dus la diminuarea interesului turiștilor danezi
Scăderea numărului de bovine din comuna mureșeană Băgaciu, de la peste 200 câte erau până acum câțiva ani, la cel mult 10 în prezent, este una dintre cauzele care au dus la diminuarea interesului turiștilor danezi față de această localitate, care identificau acest sat cu cele ale bunicilor și străbunicilor lor, din urmă cu 150-200 de ani.
Neamț: Două persoane rănite într-un accident rutier; unul dintre șoferi băuse și nu avea permis
Două persoane, între care o minoră, au fost rănite într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. 'S-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 28 ani, din
Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2:29, în județul Prahova, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 126,6 kilometri (km), în apropierea urmă
Bistrița-Năsăud: Târgul tradițional de Paști al sașilor, Ostermarkt, în centrul istoric al municipiului reședință
Centrul istoric al municipiului Bistrița a devenit, sâmbătă, locul de desfășurare a târgului de Paști al sașilor - Ostermarkt, o tradiție veche de peste 900 de ani, organizat înainte de Florii. Evenimentul a debutat cu o paradă a unor formații de muzică și dansuri tradiționale săsești, maghiare și românești, ca dovadă a
Bacău: Accident cu două victime conștiente în comuna Filipești
Pompierii au fost solicitați, sâmbătă, să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în comuna Filipești, județul Bacău. Potrivit ISU Bacău, la locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și două ambulan
REPORTAJ/Bistrița-Năsăud: Clădirea veche a Colegiului Național 'Liviu Rebreanu', inagurată după consolidarea și modernizarea cu fonduri guvernamentale
Clădirea veche a celei mai prestigioase unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud, Colegiul Național 'Liviu Rebreanu', și-a redeschis porțile sâmbătă, după cinci ani de la începerea lucrărilor de consolidare și modernizare printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții. Moștenire a comuni
Prahova: O Dacia Lăstun, una dintre puținele funcționale în țară - printre vedetele Retro Paradei Primăverii
Un autoturism Dacia Lăstun, singurul din județ și unul dintre foarte puținele funcționale din țară, a fost una dintre vedetele Retro Paradei Primăverii, eveniment organizat, sâmbătă, la Ploiești, de Retromobil Prahova. 'Avem aici o Dacia 500 zisă și Lăstun, din 1989. Sunt 4-5 funcționale în toată țara, atestate. Aceasta este si
Informare de precipitații mixte, vânt, brumă și ninsori în majoritatea regiunilor, până duminică dimineața
O informare meteo de precipitații mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă, îngheț la sol și ninsori, mai ales în zona montană, va fi valabilă până duminică dimineața, în cea mai mare parte a țării, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, pe tot parcursul zilei de sâmbătă și p&
INCDFP: Cutremur de 3,2 grade, produs sâmbătă dimineața în Banat
Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,2 grade, s-a produs sâmbătă dimineața, la ora 8:08, în Banat, județul Timiș, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 18,7 km în apropierea următoarelor orașe: 29 km sud-est de Szeg
'Străzi deschise', pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta - Spectacole, concerte, ateliere și activități sportive
Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î
Începe Târgul de Paște organizat de PMB în Parcul Regele Mihai I: produse tradiționale, spectacole, ateliere
Târgul de Paște organizat de Primăria Capitalei începe sâmbătă în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) și va găzdui pe parcursul a zece zile demonstrații meșteșugărești, ateliere creative, spectacole de teatru și recitaluri de muzică, iar vizitatorii vor putea, totodată, să cumpere produse culinare tradiționale și de artizanat.
Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei școli, la Soveja
Un pui de urs a fost îndepărtat, vineri, de jandarmii montani din spatele unei unități de învățământ din Soveja, fiind alungat în zona împădurită, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea.
REPORTAJ/Harghita: Numeroși producători și meșteșugari și-au prezentat produsele la Târgul de Paști de la Miercurea-Ciuc, pe ninsoare și temperaturi scăzute
Numeroși producători și meșteșugari din județele Harghita și Covasna și-au prezentat produsele, vineri, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la tradiționalul Târg de Paști, în ciuda vremii foarte neprietenoase, cu temperaturi scăzute și ninsoare viscolită.
Spectacole, concerte, ateliere și sport la 'Străzi deschise', în weekend, pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta
Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î
Bărbat mort într-un accident la limita județelor Cluj și Bihor; a intervenit elicopterul SMURD
Un bărbat a decedat, vineri, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 1 E60, la limita județelor Cluj și Bihor. 'Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompieri