Tulcea: Poliţia Rutieră le recomandă prudenţă maximă în trafic turiştilor care vin în Deltă

Poliţiştii rutieri le recomandă turiştilor care vor să viziteze anul acesta judeţul Tulcea prudenţă maximă în trafic şi să respecte indicatoarele care reglementează circulaţia pe drumurile judeţene.
Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, lucrătorii Poliţiei Rutiere din judeţ au înregistrat mai multe evenimente în trafic cauzate de mijloacele de transport la volanul cărora sunt persoane din alte state, ucraineni în special, acestea soldându-se cu pagube sau pierderi de vieţi omeneşti.
"Necunoscând zona, conducătorul are impresia că circulă pe un drum prioritar şi pătrund pe un alt drum prioritar unde au creat destule probleme. În acest sens, s-au dispus mai multe măsuri în zona respectivă, montare de dispozitive pentru reducerea vitezei, înlocuirea indicatoarelor care reglementează prioritatea", a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al Poliţiei Rutiere Tulcea, Aurel Lefterache.
În acest context, el le-a recomandat turiştilor care vin în judeţul Tulcea cu maşinile personale să fie atenţi la semnele de circulaţie, să respecte viteza regulamentară, distanţa faţă de celelalte autovehicule, să evite alte activităţi în timpul şofatului şi să respecte dispoziţiile poliţiştilor.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea a organizat, miercuri, o acţiune în trafic pentru informarea conducătorilor auto privind modificările legislative referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2024 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere, act publicat în Monitorul Oficial luni, 15 iulie.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea acestora în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române. Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.
În proiect se prevede şi ca permisul de conducere retras potrivit art. 38 alin. (5) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Principele Radu: Membrii Academiei și elita românească se străduiesc să îmbunătățească viața generațiilor viitoare
Membrii Academiei și elita românească se străduiesc să îmbunătățească viața generațiilor viitoare, a declarat, vineri, Principele Radu, în cadrul unui eveniment la Palatul Elisabeta care se regăsește în programul sărbătorii naționale de 10 Mai, Ziua Coroanei Române și Ziua Independenței Naționale. 'Regina Marg
Zeci de mii de participanți în Piața Victoriei la mitingul pro - Europa
Zeci de mii de oameni au participat, vineri seara, în Piața Victoriei, la manifestația pro - Europa, organizată de #Rezistența și Inițiativa România. Pe o scenă amenajată în piață, în acordurile unor piese muzicale îndrăgite, s-au perindat mai mulți reprezentanți ai societății civile (actorul Mihai Călin, omul de
Harghita: Continuă lucrările de impermeabilizare a zonei afectate de infiltrațiile din Salina Praid
Lucrările pentru impermeabilizarea zonei afectate de infiltrațiile produse la Salina Praid vor continua în cursul zilei de sâmbătă, în intervenție fiind implicate peste 130 de persoane. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, în cursul zilei de vineri la sediul Saline
Câteva mii de persoane la manifestații pro Europa în orașe din țară - grupaj
Câteva mii de persoane au participat, vineri seara, la manifestații pro Europa, în mai multe orașe din țară, cu prilejul sărbătorii de 9 mai. *** IAȘI Aproximativ o mie de persoane au venit, vineri seara, în Piața Unirii, la manifestația intitulată 'Un singur drum: Europa!', iar după do
Maramureș: Băița, fostă localitate minieră, găzduiește de vineri primul muzeu al mineritului din nord-vestul țării
Primul muzeu dedicat mineritului din nord-vestul României a fost inaugurat vineri, în fosta localitate minieră Băița, a informat, vineri, pe pagina sa de Facebook, primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Dumitru Marinescu.
Mii de participanți la mitingul pro-Europa; aceștia au plecat din Piața Universității spre Piața Victoriei
Mii de persoane care participă vineri, de Ziua Europei, la marșul pro-Europa, organizat de Rezistența și Inițiativa România în Piața Universității, au plecat spre Piața Victoriei.
Maramureș: Viitorul tinerilor este în Europa, afirmă primarul băimărean Doru Dăncuș
Viitorul familiilor este în Europa, iar viitorul tinerilor și realizarea profesională a acestora se poate întâmpla doar în spațiul european, a afirmat, vineri, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș. 'Baia Mare este și va rămâne Europa! Suntem Europa prin tot ceea ce facem, zi de zi, prin ceea ce construim, prin viitorul
Gorj: Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie a SJU Târgu Jiu, suspendată în urma depistării unor infecții nosocomiale
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a luat, vineri, măsura suspendării activității în Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, ca urmare a descoperirii unor infecții nosocomiale. 'Vorbim despre trei paciente care au fost testate și s-a descoperit infecție cu stafilococul coagulazo-negativ și două cu st
Canicross, la a doua ediție; cursă cu obstacole pentru echipe om-câine, dar și concurs de viteză
Evenimentul Canicross Fun Run și un târg de adopții sunt programate duminică, de la ora 10:00, în Parcul Tineretului - intrarea Cafeneaua Actorilor. 'Ne vedem în Parcul Tineretului, de la ora 10:00, unde te așteaptă nu doar o competiție plină de energie, ci și un târg de adopții! 20 de blănoși simpatici, sociabili și gata să-și găse
Harghita: Peste 40 de pompieri intervin la Salina Praid pentru evacuarea apei infiltrate în urma ploilor abundente
Peste 40 de pompieri harghiteni intervin pentru evacuarea apei și pentru diminuarea nivelului pârâului Corund, în urma infiltrațiilor apărute în zona de exploatare a Salinei Praid
Bistrița-Năsăud: Ministrul Cseke Attila a inaugurat creșa nr.16 din programul guvernamental 'Sfânta Ana', în Bistrița
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, vineri, la Bistrița, la inaugurarea celei de-a 16-a creșe construite la nivel național prin programul guvernamental 'Sfânta Ana', o investiție în valoare de 12,5 milioane de lei. Creșa este amplasată în cartierul Subcetate din municip
Mitinguri sub genericul 'Un singur drum: Europa!', anunțate în mai multe orașe din țară
În mai multe orașe din țară sunt anunțate pentru vineri seară, cu ocazia Zilei Europei, mitinguri sub genericul 'Un singur drum: Europa!'. Organizația Inițiativa Timișoara organizează, de la ora 20:00, un miting în Piața Operei / Victoriei
Tulcea: Traficul pe Sulina, încărcat la început de sezon estival - afirmă cel mai tânăr căpitan de navă fluvială
Traficul maritim pe brațul Sulina al Dunării este încărcat la început de sezon estival, dar în scădere față de anii trecuți, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cel mai tânăr căpitan de navă fluvială din județul Tulcea, Mihai Herda, care s-a aflat și pe primul vas care a făcut cursa Tulcea-Periprava, pe brațul Chilia al Dunării, zonă de graniț
Sibiu: Deszăpezirea Tranfăgărășanului a fost oprită din cauza ninsorii
Drumarii au oprit deocamdată deszăpezirea Drumului Național 7C - Transfăgărășan din cauza ninsorii, însă dau asigurări că vor relua lucrările pentru a deschide circulația rutieră până la finalul acestei luni, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov pe pagina de Facebook. 'A nins din nou azi noapte (09.05.2025)
Cluj: Două persoane au murit și două sunt în stare gravă în urma accidentului din Mihăiești
Două persoane au murit și celelalte două sunt în stare gravă în urma accidentului rutier care a avut loc, vineri, în localitatea Mihăiești din județul Cluj. 'Din păcate, celelalte două persoane prezintă leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat și o femeie, puternic încarcerați. Pompie