Sibiu: Două fetiţe din microbuzul cu elevi implicat în accidentul de pe DN1, rănite uşor
Două fetiţe de aproximativ 8 ani din totalul de 15 persoane aflate în microbuzul implicat în accidentul de pe DN1 vor fi transportate la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, cu "uşoare traumatisme craniene şi escoriaţii", a anunţat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ştefan.
"În urma evaluării medicale, două fetiţe de aproximativ 8 ani vor fi transportate la CPU Luther; acestea acuză uşoare traumatisme craniene şi escoriaţii. Restul persoanelor implicate în accident au fost evaluate şi nu au nevoie de îngrijiri medicale, acestea au refuzat transportul la spital. Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat la ora 19,34", a precizat Andreea Ştefan.
Potrivit sursei citate, în accident au fost implicaţi 11 copii şi 4 adulţi, toţi din Hunedoara.
Accidentul a avut loc pe DN1, intersecţie cu breteaua de legătură cu A1, Sălişte, potrivit Poliţiei.
"Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, dinspre judeţul Alba, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Poiana Sibiului, a virat la stânga, spre bretea, fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un microbuz transport şcolar, condus pe DN 1 dinspre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din judeţul Hunedoara", a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Elena Welter. AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sibiu: Turiști spanioli care au urcat către Bâlea Lac fără echipament adecvat, recuperați de salvamontiști
Trei turiști spanioli care au urcat pe jos de la Bâlea Cascadă către Bâlea Lac fără a avea echipament adecvat au fost recuperați, duminică, de salvamontiștii din Sibiu, o persoană din grup având nevoie de ajutor medical pe fondul stării de epuizare. Potrivit Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, cei trei turiști sunt d
Prahova: Schior grav accidentat pe pârtie la Azuga; casca s-a crăpat în urma impactului puternic
Un schior s-a accidentat grav pe pârtie, duminică, în stațiunea prahoveană Azuga, impactul fiind atât de puternic, încât casca de schi s-a crăpat. Potrivit datelor comunicate de Salvamont Prahova, bărbatul în vârstă de 54 de ani din Azuga a căzut pe pârtia Sorica, suferind un traumatism cranio-cerebral, cu pierde
Maramureș: Incendiu la o anexă gospodărească din orașul Borșa; doi bărbați au suferit arsuri
Doi bărbați din orașul Borșa au fost spitalizați cu arsuri suferite în urma unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. 'Echipajele medicale SMURD și SAJ, aflate la fața locului, au preluat două victime, bărbați cu v&aci
Ceața se menține în orele următoare în localități din Olt, Dolj, Bacău, Botoșani, Galați, Vrancea și Cluj
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări nowcasting Cod galben de ceață, valabile în orele următoare în localități din șapte județe. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, ceața va determina vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, în mai multe localități din județele Olt și Do
Botoșani: Un bărbat a fost găsit mort în locuința cuprinsă de un incendiu
Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din localitatea Răchiți, și-a pierdut viața, duminică dimineață, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, flăcările au fost observate de vecini, care au sunat la 112. 'Când
Salvamont: Un nou record de intervenții pe munte; 187 de apeluri în ultimele 24 de ore
Salvamont România anunță, duminică, un nou record de intervenții, fiind înregistrate, în ultimele 24 de ore, 187 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Astfel, în urma acestor solicitări, au fost salvate 190 de persoane, au informat, pe Facebook, reprezentanții Salvamont România. &nbs
Mai mult de jumătate din țară, inclusiv Capitala, sub Cod galben de ceață densă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineața mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ceață densă în zone și localități din 23 de județe, inclusiv în municipiul București, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 11:00, în județele: Brăila, Ialomița, Buzău, Prahova, Călăraș
MAE/Atenționare de călătorie: Serbia - demonstrații publice în Belgrad și în alte orașe mari
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale rutieră că în 27 ianuarie și, posibil, în zilele următoare, în capitala Belgrad și în alte orașe mari (Nis, Novi Sad ș.a.) sunt anunțate o serie de manifestații publice de amploare care pot c
Prahova: Turiști rătăciți în drum spre Vf. Omu, căutați de Salvamont; ei au supraviețuit condițiilor meteo nefavorabile
Doi bărbați rătăciți pe Munții Bucegi, pe un traseu spre Vârful Omu, au reușit să supraviețuiască peste noapte condițiilor meteo nefavorabile, în timp ce erau căutați de salvatorii montani din județele Prahova și Dâmbovița. Unul dintre turiștii dispăruți a reușit să sune vineri seara la Serviciul Național de Urgențe 112 pentru a cere ajutor,
REPORTAJ/Muzeul Jocurilor pe Calculator de la Satu Mare; inginerul care readuce la viață primele console
Un inginer din Satu Mare stabilit în Germania, care a avut prima dată contact cu un calculator în anul 1990 la o fabrică din Satu Mare și la 14 ani a dezvoltat un program care calcula ratele tuturor celor care voiau să își cumpere casele de la statul român, a reușit în câțiva ani să adune cele mai reprezentative console de gaming și jocuri
Maramureș: Doi turiști, blocați de zăpada mare din Munții Rodnei, evacuați
Doi turiști blocați în Munții Rodnei au fost evacuați din munte în cursul dimineții de sâmbătă, după ce aceștia au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Din păcate, turiștii nu s-au asigurat că pot duce la bun sfârșit tura și locul în c
Cluj: Un bărbat a murit într-un incendiu provocat de o țigară
Un bărbat de 50 de ani a murit, sâmbătă, în urma unui incendiu izbucnit într-un garaj din Cluj-Napoca, cel mai probabil din cauza unei țigări nestinse. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei garaj situat pe Calea Dorobanților din Clu
Nicușor Dan: Continuă modernizarea infrastructurii necesare autobuzelor electrice din București
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță montarea și racordarea la curent a șase stații electrice de încărcare autobuze puse la dispoziție de STB SA, în autobazele Ferentari, Militari, Berceni, Titan, Vatra Luminoasă și Nordului. 'Continuăm modernizarea infrastructurii necesare autobuzelor electrice din București: Trustul de Clădiri M
Județul Ilfov, sub Cod galben de ceață și vizibilitate redusă până la ora 11:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceață densă, valabilă până la ora 11:00, în județul Ilfov. Potrivit meteorologilor, în zona menționată ceața va determina scăderea vizibilității, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. De a
VIDEO Dâmbovița: Incendiu în localitatea Crevedia; a fost transmis mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum
Un incendiu a izbucnit vineri seara în localitatea dâmbovițeană Crevedia, în zonă fiind transmis un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). 'Pentru lichidarea flăcărilor, salvatorii intervin cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autosp