Vrancea: Maratonistul Ilie Roşu, decedat în timpul Maratonului Unirii, declarat cetăţean de onoare al municipiului Focşani
Maratonistul Ilie Roşu, colonel în rezervă, decedat pe 24 ianuarie în urma unui stop cardiac suferit în timpul Maratonului Unirii, a fost declarat, miercuri, cetăţean de onoare al municipiului Focşani, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local.
"Colonel în rezervă Ilie Roşu, maratonist de renume, a organizat şi pornit la Focşani în cea de-a VIII-a ediţie a Maratonului Unirii, eveniment desfăşurat cu ocazia aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Din păcate, acesta a fost primul maraton pe care nu a mai reuşit să îl ducă la bun sfârşit. (...) Performanţele sale notabile şi angajamentul în maratoanele naţionale şi internaţionale l-au făcut un model pentru mulţi alergători şi un exemplu pentru noi toţi!", se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre privind conferirea postmortem a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Focşani.
Proiectul de hotărâre, care a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei, a fost votat în unanimitate de consilierii locali.
Ilie Roşu, în vârstă de 64 de ani, a decedat pe 24 ianuarie, ca urmare a unui stop cardiac suferit la puţin timp după startul în Maratonul Unirii, la Focşani.
Cu puţin timp înainte de startul ultimului său maraton, Ilie Roşu a declarat pentru AGERPRES: "Această alergare reprezintă respectul nostru pentru istoria României, respectul nostru pentru românii care au înfăptuit Unirea de la 1859, pe 24 ianuarie, atunci când Cuza a fost ales domn al celor două ţări româneşti, Moldova şi Muntenia".
Ilie Roşu a participat la nu mai puţin de 294 de maratoane în cariera sa, având peste 12.000 de kilometri alergaţi la maratoane din România, Europa, dar şi pe alte continente.
Maratonistul a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Adjudu Vechi, localitatea sa natală. AGERPRES / (A, AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Dan Zarafin/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 1,8 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfinții Constantin și Elena
Circa 1,8 milioane de români își sărbătoresc onomastica joi, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, dintre care peste 1,1 milioane de femei și aproximativ 667.000 de bărbați. Potrivit datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, cel mai întâlnit nume masculin este Constantin - 416.627, urmat de Cosmin - 11
MApN: Ceremonii militare și religioase, de Ziua Eroilor
Ministerul Apărării Naționale organizează joi, în București și în garnizoanele din țară, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis marți AGERPRES, în Capitală, activitățile comemorative se vor desfășura începând cu ora 10:00, la Cimitirul Israelit 'Filantropia', iar
Ciucu precizează că Ministerul Energiei urmează să evalueze activele Elcen, în vederea realizării SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Ministerul Energiei urmează să realizeze o evaluare a activelor Elcen. Edilul general s-a întâlnit, miercuri, cu conducerea Ministerului Energiei și a discutat despre pașii următori pentru a realiza sistemul SACET în București. 'Ideea preluării ELCEN de către Primăria Capitalei e
Vâlcea: Locomotiva unui tren ce se îndepta către Sibiu a luat foc la Câineni; traficul feroviar e oprit
Pompierii militari au intervenit, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren destinat transportului de persoane, care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea-Sibiu, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în localitatea C
Familia Regală - în vizită la Poșta Română
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și principele Radu au vizitat miercuri Compania Națională Poșta Română, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern. Vizita regală a început la Oficiul Poștal 2 din Capitală și a continuat la sediul central din București, aflat în cadrul Hub-ului
PMB urmează să simplifice procedurile pentru avizarea evenimentelor; tarifele vor fi indexate
Primăria Capitalei urmează să simplifice procedurile pentru avizarea evenimentelor, iar prețurile vor fi indexate. Regulamentul privind desfășurarea evenimentelor private pe domeniul public urmează să fie actualizat și supus dezbaterii publice, informează PMB pe pagina sa de Facebook. Sugestii pot fi transmise la adresa: cultura@pmb.ro. Anul ace
Covasna: Cargo, The Motans, Mario Fresh și Țapinarii - capete de afiș la ÎntorsuraFest
Cargo, The Motans, Mario Fresh și Țapinarii sunt capetele de afiș ale celei de-a șasea ediții a festivalului 'Întorsura Fest', care va avea loc în perioada 12-14 iunie la Întorsura Buzăului, eveniment menținut pe agenda culturală a orașului în ciuda constrângerilor bugetare. Primarul orașului Întorsura Buzăul
Vâlcea: Primul defibrilator cu aces public din județ a fost instalat la Biblioteca Județeană
Primul defibrilator cu acces public din județul Vâlcea se găsește în incinta Bibliotecii Județene 'Antim Ivireanul' din Râmnicu Vâlcea, unde a fost instalat miercuri de Crucea Roșie pentru a fi folosit în caz de nevoie la nivelul orașului.
Sibiu: Singurele stații meteo montane cu zăpadă - Vf Omu (170 cm) și Bâlea Lac (51 cm)
Vârful Omu și Bâlea-Lac sunt în prezent singurele stații meteorologice montane din România unde se mai înregistrează strat de zăpadă, potrivit buletinului nivometeorologic emis miercuri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform măsurătorilor efectuate miercuri, stratul de zăpadă măsura 170 de centimetri la Vâ
Ordinul 'Excelența Olimpică' - conferit Casei Regale, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, alături de Principele Radu, a primit, miercuri, la Palatul Elisabeta, o delegație a Comitetului Olimpic și Sportiv Român condusă de președintele COSR, Mihai Covaliu, prilej cu care Majestății Sale Margareta i-a fost înmânat Ordinul 'Excelența Olimpică', distincție conferită Casei Regale a României cu prilejul aniversării a
Sector 6: Primăria începe lucrările de modernizare la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie'
Primăria Sectorului 6 începe lucrările de modernizare și extindere la Centrul de Sănătate Multifuncțional 'Sfântul Nectarie', valoarea proiectului depășind 31 de milioane de lei. Reprezentanții autorității locale au scris, miercuri, pe Facebook că investiția anunțată de primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, va aduce mai aproape
Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 3 a fost reluată în condiții normale, începând cu ora 15:46
Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 3 Preciziei-Anghel Saligny a fost reluată în condiții normale, începând cu ora 15:46, informează Metrorex. Circulația trenurilor de metrou fusese reorganizată ca urmare a unei posibile tentative de suicid ce a avut loc în jurul orei 14:45 în stația Păcii, în direcția Preciziei.
Hunedoara: Accesul stuparilor la culesul florilor de salcâm a fost interzis în satul Homorod
Deva, 20 mai /Agerpres/ - Accesul apicultorilor care ar dori să vină cu stupii în pastoral la culesul florilor de salcâm a fost interzis de autoritățile locale în satul Homorod, pe motiv că baza meliferă nu ar fi suficientă pentru toți, fapt contestat însă de reprezentanții Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara. Potrivit un
Circulația trenurilor de metrou, reorganizată miercuri după-amiaza, din cauza unei tentative de suicid în stația Păcii
Circulația trenurilor de metrou va fi reorganizată miercuri după-amiaza, ca urmare a unei tentative de suicid în stația Păcii, în direcția Preciziei, informează Metrorex. 'Metrorex informează că astăzi, 20.05.2026, în jurul orei 14:45, în stația de metrou Păcii, firul 2, în direcția Preciziei a avut loc o posibilă tentativă de
Cluj: Emil Boc anunță realizarea unui parc fotovoltaic, printr-o investiție de 3,5 milioane de euro
Cluj-Napoca, 20 mai /Agerpres/ - Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță că a semnat contractual de execuție a unui parc fotovoltaic cu peste 6.900 de panouri, care, printer altele, va aduce o reducere a costurilor cu energia electrică în valoare de aproximativ șapte milioane de lei anual. 'Am semnat contractul de execuție pentru realizar





