24 Ianuarie/Hunedoara: Manifestări dedicate împlinirii a 165 de ani de la Mica Unire, organizate la Deva
Împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată, marţi, la Deva, printr-un moment comemorativ care a avut loc în zona Centrului Vechi al oraşului, urmat de o evocare istorică şi un concurs ce au fost organizate la sediul Bibliotecii Judeţene "Ovid Densusianu" din localitate.
O delegaţie formată din reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, cadre didactice şi elevi s-a deplasat în centrul vechi al oraşului, unde au avut loc un moment de reculegere şi depunerea unei jerbe de flori la placa amplasată pe clădirea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Imobilul este cel în care a funcţionat hotelul în care a poposit, la 14 februarie 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său spre exil.
Ulterior, participanţii la eveniment s-au reunit în curtea interioară a bibliotecii judeţene, la Hora Unirii. De asemenea, în sala de lectură, elevii au asistat la o evocare istorică actului de la 24 ianuarie 1859, urmată de un concurs pe tema Unirii Principatelor Române.
"Unirea de la 24 ianuarie 1859 a însemnat primul pas spre naşterea României moderne, acel pas înainte care deschidea ţării largi perspective în evoluţia socială, economică, politică şi culturală. Domnia lui Cuza a reprezentat în esenţă un şir de reforme introduse în ritm accelerat într-un răstimp scurt al istoriei, în scopul de a racorda ţara şi oamenii ei la cerinţele Europei de atunci", a arătat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara.
Manifestările dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost organizate de Biblioteca Judeţeană "Ovid Densusianu" Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu colegiile şi liceele din municipiul Deva. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Consiliul Judetean Hunedoara/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Scăpări de gaze în 5 blocuri din localitatea Bisericani; a fost sistată alimentarea cu gaze a imobilelor
Scăpări de gaze au fost înregistrate, luni seară, în cinci blocuri din satul Bisericani, comuna Alexandru cel Bun, la fața locului acționând pompierii și fiind decisă oprirea alimentării cu gaze naturale a imobilelor până la remedierea defecțiunilor, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. &Icir
Botoșani: Un depozit de aproximativ 60 de tone de furaje a ars la Tudor Vladimirescu
Aproximativ 60 de tone de furaje au ars, luni, după un puternic incendiu care s-a produs într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza u
ANAR: Nivelul Dunării la Cernavodă este într-o scădere mai pronunțată față de estimări
Nivelul minim al apei în zona Cernavodă, care poate asigura funcționarea Centralei, este de -230 cm iar în acest moment nivelul apei în zonă este -227 cm, a anunțat, luni seara, Administrația Națională Apele Române. 'Mâine se vor continua acțiunile de dragaj ale AFDJ în zona din aval a brațului Bala, respectiv în z
Brăila: Accident cu un mort și șase răniți pe DJ 221; au fost implicate trei autoturisme
O persoană a decedat și alte șase au fost rănite într-un accident rutier produs, luni seara, pe drumul județean DJ 221, între localitățile Râmnicelu și Constantinești, în care au fost implicate trei autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Potrivit sursei citate, dintre cele șase persoane ră
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran, odată cu cei 50 de kilometri de șină de tramvai, a anunțat luni Primăria Capitalei. 'Se află sub șine, într-un adevărat hățiș, și de multe ori ne blochează înaintarea. Este motivul pentru care, câteva săptămâni, nu vedeți muncitori pe unele porțiuni de șantie
Radu Miruță: Armata este interesată de ceea ce putem achiziționa din România
Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a afirmat, luni, în cadrul unei întâlniri avute la complexul Automecanica Mediaș cu echipele de management ale Otokar și Rheinmetall, că Armata este interesată de ceea ce se poate achiziționa din România și Guvernul, de ceea ce se poate produce și păstra pe termen lung în țară. Potrivit u
Galați: A fost semnat contractul pentru modernizarea axei rutiere Berheci-Brăhășești, în valoare de 111 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat luni că a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea unei axe rutiere de 16 kilometri, între E581, Berheci, Nărtești, Gohor, Corcioveni și Brăhășești, investiție în valoare de 111 milioane de lei. Potrivit unei
Neamț: Trei persoane rănite într-un accident la Căciulești, în care au fost implicate un tractor și un autoturism
Traficul pe DJ 156 A este blocat temporar, luni, după-amiază, pe ambele sensuri, în satul Căciulești, în zona în care s-a produs un accident soldat cu trei răniți, în care au fost implicate un tractor și un autoturism. Toate cele trei persoane implicate în accident - două aflate în tractor și una în autoturism - au fos
Mureș: Cea mai bună alergătoare de trail din lume, Mădălina Florea, cetățean de onoare al Sighișoarei
Una dintre cele mai bune alergătoare de trail și alergare montană din lume, Mădălina Florea, cea care domină circuitele globale de elită, va deveni Cetățean de Onoare al municipiului Sighișoara, la inițiativa edilului Ioan Iulian Sîrbu. 'Sighișoara se mândrește cu Mădălina Florea. Ea ne arată, prin fiecare cursă și prin fiecare kilometru,
Primăria Arad oferă asociațiilor de proprietari căsuțe pentru pisicile fără stăpâni
Primăria Arad le va oferi asociațiilor de proprietari, în mod gratuit, căsuțe din lemn pentru pisicile fără stăpân, pentru a se evita adăposturile improvizate făcute mai ales în jurul blocurilor. Primăria Arad a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că oferă și instalează gratuit aceste căsuțe la cererea asociațiilor de proprietari, car
Locuitorii din zona Theodor Pallady cer Municipalității să intervină pentru rezolvarea unor probleme de infrastructură
Locuitorii din zona rezidențială Theodor Pallady, Sectorul 3, cer printr-o petiție Municipalității și Consiliului General al Municipiului București să intervină pentru rezolvarea unor probleme de infrastructură care afectează zona. O solicitare se referă la preluarea în patrimoniul Municipiului București a terenurilor donate pentru infrastructură.
Tulcea: Cursă suplimentară pe relația Tulcea-Sfântu GHeorghe, pentru participanții la festivalul 'Anonimul'
Societatea Navrom Delta SA a pus, luni, la dispoziția persoanelor care au dorit să ajungă la Festivalul internațional de film independent 'Anonimul', găzduit începând de luni la satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, o cursă suplimentară. Directorul societății private, Nicolae Chichi, a declarat, pentru AGERPRES, că
Primarul Brașovului: Prin restaurarea troițelor din Schei vrem să le aducem în atenția brașovenilor și turiștilor
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat, luni, că proiectul de restaurare a celor 10 troițe ale junilor din Schei, în valoare de 11,4 milioane de lei fonduri europene, are ca scop inclusiv aducerea în atenția turiștilor dar și a brașovenilor a acestor monumente importante pentru creștinismul și românismul din Transilvania. Potrivit
Iași: Accesul publicului este liber luni în Grădina Botanică, la aniversarea a 170 ani de la înființare
Aniversarea a 170 de ani de la înființarea Grădinii Botanice 'Anastasie Fătu' din Iași este marcată luni printr-un moment artistic susținut de Artium String Quartet, accesul publicului fiind liber și, de asemenea, la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' este organizat un simpozion la care participă directorii grădinilor botanice din țară.
Cosașul bicăjean - planta ce trăiește doar în zona Cheile Bicazului-Cheile Șugăului; majoritatea exemplarelor, în Neamț
O specie de plantă endemică, Astragalus pseudopurpureus, cunoscută sub denumirea populară de cosașul bicăjean, are un habitat de numai aproximativ 50 de metri pătrați în zona Cheile Bicazului-Cheile Șugăului, majoritatea exemplarelor fiind în județul Neamț. Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat luni,







