logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Satu Mare: Traficul pe tronsonul Zalău - Tăşnad, deschis circulaţiei

Image

Traficul rutier pe ruta E81 Zalău - DN1F Tăşnad a fost redeschis circulaţiei sâmbătă, la trei zile după ce dintr-un puţ din localitatea Supuru de Sus a început să ţâşnească apă termală cu gaze, însă circulaţia pe DN 19A rămâne în continuare oprită în zona benzinăriei, informează Instituţia Prefectului.

"Urmare a măsurilor tehnice realizate pentru punerea în siguranţă provizorie a puţului forat de la Supuru de Sus, str. Principală nr. 1, se stabileşte măsura de deschidere a circulaţiei pe drumul limitrof limitei de judeţ începând de astăzi, ora 12,00, spre Tăşnad. Această decizie a fost adoptată în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare", precizează sursa citată.

Traficul pe DN 19A în zona benzinăriei rămâne în continuare oprit.

"Experţii în domeniu lucrează pentru adoptarea soluţiilor necesare pentru punerea în siguranţă definitivă a întregii zone afectate de scurgerile din puţul de la Supur. Circulaţia în zonă trebuie redeschisă complet în cel mai scurt timp pentru a reduce toate inconvenientele produse circulaţiei rutiere în zonă prin dirijarea traficului pe rute ocolitoare. Siguranţa traficului şi a cetăţenilor este în continuare prioritară", a declarat subprefectul Altfatter Tamas.

El a explicat, în această săptămână, într-o conferinţă de presă, că puţul aparţine de o benzinărie privată, iar în momentul unor lucrări a început să ţâşnească apă termală cu gaze.

"În imediata vecinătate a staţiei de benzină a existat un foraj din care a curs apă continuu, cu un debit foarte mic. Reprezentantul acestei societăţi a angajat o altă societate ca să cureţe acel foraj, probabil pentru a avea presiune mai bună. În momentul în care aceştia au intervenit, s-a degajat, pe lângă apă termală, nisip şi gaze naturale. Concentraţia acestor gaze variază, diferă, sunt momente în care concentraţia este mică, aproape de zero, şi sunt momente când această concentraţie creşte. În continuare iese atât apă termală, cât şi diferite tipuri de gaze, concentraţia lor este într-o tendinţă de fluctuaţie, presiunea a scăzut. În momentul de faţă presiunea este de aproximativ 7 - 8 bari", a spus subprefectul Altfatter Tamas.

Zona a fost închisă, fiind asigurat un perimetru de 800 de metri de la care nu se mai permite accesul cetăţenilor.

Subprefectul Romeo Pop a spus că, din informaţiile primite de la specialişti, gazele nu sunt periculoase, astfel că nu există pericol şi nu se impune evacuarea populaţiei.

"Cele mai apropiate case de această zonă sunt patru - cinci, nu se impune deocamdată să îi dislocăm pe acei oameni. Iniţial se vorbea de o rază de acţiune de 1.600 de metri, ceea ce nu este necesar, specialiştii ne-au spus această treabă", a precizat Romeo Pop.

Activitatea staţiei de carburanţi din localitatea Supuru de Sus, care se află în vecinătatea locului de unde iese apă cu gaz metan, a fost sistată pentru înlăturarea riscurilor. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Instituţia Prefectului Satu Mare / Facebook

Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 13-05-2025 09:39

Sibiu: Trafic alternativ pe DN 7 Valea Oltului, în zona Lazaret, din cauza lucrărilor la carosabil

Traficul rutier se desfășoară marți, alternativ, pe pe DN 7, Valea Oltului, în zona Lazaret, din cauza lucrărilor la carosabil, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Isabela Brad. 'Vă informăm că astăzi, până la ora 19.00, pe DN 7, Valea Oltului, pe tronsonul cuprins într

Social 13-05-2025 09:25

Primarul municipiului Piatra-Neamț anunță o serie de reduceri și gratuități pentru transportul cu telegondola

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian-Vasile Niță, a anunțat o serie de gratuități permanente pentru mai multe categorii de persoane, atât din oraș și zona limitrofă cât și pentru cei care vin din alte județe pentru diverse evenimente și vor să se plimbe cu telegondola. Astfel, locuitorii din Piatra-Neamț, Gârcina, Alexa

Social 13-05-2025 08:47

Buzău: Senzori de impact instalați pe versanți la Siriu, unde au loc frecvente căderi de roci în zona DN 10

Pe versanții din zona localității Siriu, de-a lungul DN 10 Buzău-Brașov, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunță instalarea unor senzori de impact care permit alertarea autorităților în situația în care au loc desprinderi de rocilor, facilitând intervenția rapidă și punerea în siguranță a circulației rutiere.

Social 13-05-2025 07:17

Argeș: Microbuz cu pasageri lovit de un tren, la Pitești; nu s-au înregistrat victime

Un microbuz în care se aflau 11 persoane a fost lovit de un tren, marți dimineață, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Pitești. Potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, accidentul s-a produs în cartierul Prundu din zona de sud a municipiului Pitești

Administratie 12-05-2025 19:04

Olt: Primăria Slatina înlătură gardurile bordurate de pe spațiile verzi și amplasează aparate fitness

Gardurile bordurate ce delimitează spațiile verzi din municipiul Slatina vor fi eliminate treptat și în toate cartierele din oraș vor fi montate aparate de fitness pentru diferite categorii de vârstă, a declarat luni primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat pentru AGERPRES că se urmărește amenajarea, în următorii pa

Administratie 12-05-2025 18:18

Hunedoara: Primarul din Petroșani solicită includerea Termocentralei Paroșeni în renegocierea PNRR

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, solicită ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să includă și Termocentrala Paroșeni pe lista centralelor care vor rămâne în funcțiune în cazul renegocierii PNRR, el apreciind că dezbaterea privind viitorul industriei energetice din România trebuie să aibă în vedere și exploatările

Social 12-05-2025 18:06

Emisiunea 'Florile livezilor' - de marți, în magazinele Romfilatelia

Romfilatelia anunță introducerea în circulație, începând de marți, a emisiunii filatelice 'Florile livezilor', compusă din patru mărci poștale și un plic 'prima zi'. Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, imaginile mărcilor poștale ilustrează florile următorilor pomi fructiferi: Mărul (

Administratie 12-05-2025 16:46

Arad: Șase milioane de euro sunt investiți în modernizarea a trei zone din orașul Nădlac

Șase milioane de euro vor fi investiți, în următorii doi ani și jumătate, în trei zone din orașul Nădlac, în care vor avea loc ample lucrări de reamenajare urbanistică, cea mai mare parte a finanțării fiind obținută de la Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Agenția de Dezvoltare Regională Ve

Administratie 12-05-2025 16:42

Brașov: Începe montarea, în municipiu, a ecoinsulelor achiziționate prin PNRR

În municipiul Brașov va începe, săptămâna viitoare, montarea primelor ecoinsule pentru care Primăria a obținut, în 2023, finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și care sunt dotate, conform legislației în vigoare, inclusiv cu containere separate pentru materialul biodegradabil. 'De lun

Administratie 12-05-2025 16:38

Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a două noi obiective strategice necesare pentru exerciții militare NATO

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) a anunțat luni că acordă finanțare pentru reabilitarea unor străzi de interes strategic din municipiul Brașov. Ordinul a fost semnat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, iar investițiile vor fi finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a 2017-2026.

Administratie 12-05-2025 14:51

Timiș: Piața istorică Alexandru Mocioni va intra în proces de regenerare urbană, cu fonduri UE

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat, luni, că proiectul de regenerare urbană a Pieței Mocioni, Pieței Maria și a zece străzi adiacente are autorizație de construire, municipalitatea urmând să înainteze dosarul pentru obținerea unei finanțări europene pentru investiție și apoi să demareze licitația pentru constructor.

Social 12-05-2025 14:25

Harghita: Peste 130 de persoane continuă intervenția a Salina Praid, unde au apărut infiltrații în urmă cu o săptămână

Peste 130 de pompieri militari, angajați ai Apelor Române și ai Salinei Praid, precum și voluntari continuă intervenția la Praid, în urma infiltrațiilor apărute în zona de exploatare a salinei. 'Pompierii militari harghiteni intervin neîntrerupt, de o săptămână, cu ajutorul celor opt motopompe remorcabile de m

Administratie 12-05-2025 14:24

Tulcea: Primăria așteaptă soluții privind furnizorul de căldură în sistem centralizat din municipiu

Consiliul local al municipiului Tulcea va decide, la finele lunii viitoare, ce se va întâmpla cu societatea Energoterm SA, singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat din oraș, după ce o comisie formată la nivelul Primăriei municipiului va finaliza un raport care va propune soluții pentru actualii beneficiari ai serviciilor acestei so

Administratie 12-05-2025 14:12

Primăria Sectorului 3 a dat startul înscrierilor la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară

Primăria Sectorului 3 a dat startul înscrierilor la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară, informații detaliate fiind disponibile pe platforma găzduită pe site-ul www.primarie3.ro. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis luni, e-mail

Social 12-05-2025 13:48

ANM: Alternanțe de temperatură, în perioada 12 - 26 mai; vremea se încălzește de săptămâna viitoare

Săptămâna în curs va aduce, la nivel național, o vreme mult mai rece decât ar fi normal pentru perioada din calendar, însă de săptămâna viitoare va începe un proces de încălzire, iar maximele termice vor reveni către valori de 20 - 23 de grade, în unele regiuni, relevă prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Met