Buzău: Seră verticală inaugurată la SCDL - ar putea deveni un model naţional de bune practici
Cu ocazia evenimentului "Ziua porţilor deschise" la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, a fost inaugurată o seră verticală automată, o inovaţie spun cercetătorii prin intermediul căreia pot fi produse cantităţi mai mari de răsaduri pe un spaţiu restrâns, în condiţii de climă controlată, care permit plantelor să se dezvolte armonios, evitând astfel stresul termic, un model de inspiraţie pentru agricultorii care nu deţin terenuri de dimensiuni mari.

Modelul experimental de seră are o înălţime de aproximativ 10 metri, este prevăzut cu 6 transportoare, are o amprentă la sol de 135 m2 iar suprafaţa cultivată este de 504 m.
"Ideea a venit în 1986, în 1988 i-am făcut un schelet, în 2006 am construit prima seră verticală. Plantele cresc mai bine într-o astfel de seră, sunt expuse mai bine la lumină şi căldură tot timpul şi sunt mai viguroase, vorbesc de răsaduri. Până în 2019 am aplicat pentru mai multe proiecte, voiam să fac o seră mai mare. Am prins un proiect ADER prin Ministerul Agriculturii în valoare de 1 milion de lei. Am vrut să fie o seră care să asigure plantelor condiţii optime. Ea are şase transportoare care plimbă platformele într-o mişcare ascendentă-descendentă, expunând răsadurile la lumină şi căldură constantă. Temperatura în mod normal ajunge la 60-70 de grade Celsius, aici avem 27-28 de grade. Mai am şi o instalaţie de ceaţă care ajută la scăderea temperaturii şi reglarea umidităţii ", a declarat dr.ing.Vlad Constantin, directorul SCDL Buzău.

Potrivit cercetătorilor SCDL, sera verticală aduce multiple beneficii, un aspect important fiind cel referitor la cantitatea de răsaduri care poate fi produsă pe un spaţiu mai mic faţă de cel al unei sere clasice.

"Are multiple avantaje acest nou tip de seră, începând cu producerea unei cantităţi mult mai mari de răsaduri, 300.000 de fire de răsad pe o suprafaţă de 150 m2, într-un interval de timp mai scurt. Avem timpurietate, producţie bună, o imunitate crescută a plantelor pentru că mişcarea ascendent-descendentă a acestor cupe produc un fel de vibrare a plantelor care devin mai viguroase. Sunt reduse tratamentele, cel mai mare avantaj este climatizarea spaţiului. Serele clasice au această problemă, temperatura pe timpul verii ajunge la 65-70 de grade, iată în această seră, cu o metodă inovatoare am reuşit să obţinem acest microclimat, diferenţa de temperatură dintre partea de jos şi cea de sus a serei fiind de doar 4-5 grade Celsius. Sunt asigurate răsaduri pentru 10 ha pe 150 mp în condiţiile în care profitul faţă de sera clasică este de 5 ori mai mare, de la 150 lei pe m2 în sera orizontală la 570 lei m2 în această seră. Poţi cultiva începând din ianuarie, avem încălzire şi cu panouri fotovoltaice, de la răsaduri timpurii, avem peste 110 soiuri şi hibrizi, trecând plin plantele aromatice, condimentare, medicinale şi flori ", a precizat Floarea Burnichi, cercetător SCDL Buzău.

Prezent la eveniment, Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", a declarat că sistemul de sere verticale ar putea fi în curând omologat şi folosit la nivel naţional.
"Este un lucru excepţional, acea cultură de răsaduri pe verticală, de tip piramidă. Ştiţi că este o realizare fantastică, aşteptăm nişte parametri, s-ar putea revoluţiona sistemul de producţie mai ales că acum că se discută foarte mult despre agricultura urbană, etajată, spaţii protejate. Sistemul vertical, efectul de piramidă are un anumit tip de valorificare a energiei naturale. Ar putea fi un sistem brevetat, sigur că da, aşteptăm să se finalizeze cercetarea domnului director. Realizarea este excelentă, vine în contextul condiţiilor climatice şi eliminarea pe cât posibil a riscurilor de utilizare a tratamentelor în anumite etape de formare şi dezvoltare a plantelor ", a subliniat Valeriu Tabără, preşedintele ASAS. AGERPRES/(A-autor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Buzău: Ştiinţa busuiocului, aromele de trandafir, mir sau cuişoare şi tradiţia de Sfântul Ilie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector
REPORTAJ Olt: Tomatele extratimpurii, vândute la poarta solariilor cu 42 lei /kg; producătorii au avut costuri crescute cu 40 %
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început deja din martie să recolteze și să livreze spre piețe vând roșiile engros cu prețuri de 40 - 42 de lei pe kilogram, iar președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a explicat aceste prețuri prin costurile ridicate, mai ales cele cu încălzirea solariilor, pr
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.










