logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

VIDEO Tulcea: Programul de tabere ARC - deschis oficial la Sulina

Image

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, i-a îndemnat, joi, la Sulina, pe tinerii români de pretutindeni, care participă la programul guvernamental ARC, să fie înţelegători unii cu ceilalţi şi să se sprijine reciproc pentru ca România să fie o ţară puternică.

Îndemnul ministrului Câciu a fost transmis în timpul festivităţii de deschidere a programului de tabere ARC, iniţiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) al Guvernului României, la care anul acesta participă circa 5.000 de persoane din 24 de state.

 


"Ce vă îndemn pe voi, cei care veniţi acasă, este să vedeţi pe de o parte că aici suntem acasă, iar pe de altă parte că putem să construim şi să fim împreună. Totul este să fim deschişi, înţelegători unul cu altul şi să începem să ne iubim. A se înţelege această iubire ca o formă de respect, de cinstire, de sprijin, de solidaritate faţă de cel de lângă noi. O ţară nu poate fi puternică decât dacă oamenii săi sunt uniţi. Vă îndemn să fiţi uniţi şi să iubiţi! Haideţi cu aceste tabere ARC să consolidăm acest sentiment, că putem şi suntem împreună", a declarat Adrian Câciu.

 



Festivitatea de deschidere a programului guvernamental a inclus atât discursuri, cât şi un spectacol susţinut de copii, la final secretarul de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu, primind un cadou din partea unui grup de participanţi din regiunea ucraineană - Odesa, în semn de mulţumire pentru "pauza de război".

"Aveţi aici un desen făcut de copiii noştri, un semn care ne uneşte tradiţiile, viaţa, istoria noastră", a declarat Maria Arnăutu, din regiunea Odesa.

 



De asemenea, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni Gheorghe Cârciu i-a invitat pe participanţi să transmită instituţiei pe care o conduce reacţii în urma participării la tabere.

"Este anul Dimitrie Onciul. Sunt 100 de ani de la trecerea la Domnul a acestui mare istoric român, care este şi român de pretutindeni pentru că e înmormântat la Cernăuţi. E român de pretutindeni pentru că şi-a iubit neamul", a punctat, la finalul evenimentului, Gheorghe Cârciu.

Taberele ARC se desfăşoară în perioada 3 iulie - 28 august, în şase centre de agrement din România - Căprioara, judeţul Hunedoara, Codrii de Aramă, judeţul Botoşani, Oglinzi, judeţul Neamţ, Săcelu, judeţul Gorj, Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, Sulina, judeţul Tulcea.

Tulcea găzduieşte, în perioada 3 - 10 iulie, aproape 200 de tineri din Ucraina, Republica Moldova, Italia, Canada şi Olanda, cei mai mulţi provenind din Ucraina.

"Copiii socializează, merg la plajă, participă la ateliere unde îşi perfecţionează cunoştinţele de limba română, istorie a României, geografie. Fac de asemenea ateliere de creaţie, dans, fotbal, tenis de masă, proba cu odgonul pe plajă, şah. În fiecare cameră este aer condiţionat şi le asigurăm trei mese pe zi", a menţionat pentru AGERPRES directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Tulcea, Liviu Urlih.

 


Activităţile din ateliere sunt apreciate de participanţi.

"Cred că aceste activităţi ne dezvoltă cumva, căpătăm competenţe noi. De exemplu, aseară (miercuri seara - n.r.), am ieşit afară şi am cântat. Nu credeam vreodată că o să cânt în faţa unui public, dar a fost interesant şi distractiv", a afirmat Viorica, în vârstă de 17 ani, din raionul Orhei, Republica Moldova.

O altă participantă a declarat că aşteaptă cu nerăbdare un curs amânat.

"M-am înscris în clubul de dans şi cel de limba română. Cel de dans modern a fost ieri (miercuri - n.r.), dar s-a anulat din cauza repetiţiilor la muzică şi sper să fie mâine (vineri - n.r.). Vreau să dansez cât mai mult. Îmi plac dansurile moderne şi vreau să facem un colaj să le arătăm tuturor cât suntem de talentaţi", a mărturisit Adelina, în vârstă de 15 ani, din raionul Orhei, Republica Moldova.

În general, tabăra din Sulina este apreciată drept una "de suflet".

"Cred că e o tabără mai mult pentru suflet, pentru că schimbăm des vorbe între noi, nu ne e teamă să comunicăm, eu deja le văd ca pe nişte prietene pe colegele mele de cameră şi o să-mi fie greu să mă despart. Ne-am promis însă să păstrăm legătura pe reţelele sociale", a afirmat Mădălina, în vârstă de 16 ani, din raionul Căuşeni, Republica Moldova.

Aflat la cea de-a XIV-a ediţie, programul ARC reuneşte în acest an elevi şi tineri români din 24 de state - Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, Italia, Iordania, Israel, Kazahstan, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Olanda, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ucraina şi Ungaria.

Prin programul guvernamental, în tabăra din oraşul Sulina, până la finele lunii august, sunt aşteptate circa 1.600 de persoane. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 12-04-2025 15:27

Bistrița-Năsăud: Târgul tradițional de Paști al sașilor, Ostermarkt, în centrul istoric al municipiului reședință

Centrul istoric al municipiului Bistrița a devenit, sâmbătă, locul de desfășurare a târgului de Paști al sașilor - Ostermarkt, o tradiție veche de peste 900 de ani, organizat înainte de Florii. Evenimentul a debutat cu o paradă a unor formații de muzică și dansuri tradiționale săsești, maghiare și românești, ca dovadă a

Social 12-04-2025 14:56

Bacău: Accident cu două victime conștiente în comuna Filipești

Pompierii au fost solicitați, sâmbătă, să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în comuna Filipești, județul Bacău. Potrivit ISU Bacău, la locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și două ambulan

Social 12-04-2025 14:28

REPORTAJ/Bistrița-Năsăud: Clădirea veche a Colegiului Național 'Liviu Rebreanu', inagurată după consolidarea și modernizarea cu fonduri guvernamentale

Clădirea veche a celei mai prestigioase unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud, Colegiul Național 'Liviu Rebreanu', și-a redeschis porțile sâmbătă, după cinci ani de la începerea lucrărilor de consolidare și modernizare printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții. Moștenire a comuni

Social 12-04-2025 13:59

Prahova: O Dacia Lăstun, una dintre puținele funcționale în țară - printre vedetele Retro Paradei Primăverii

Un autoturism Dacia Lăstun, singurul din județ și unul dintre foarte puținele funcționale din țară, a fost una dintre vedetele Retro Paradei Primăverii, eveniment organizat, sâmbătă, la Ploiești, de Retromobil Prahova. 'Avem aici o Dacia 500 zisă și Lăstun, din 1989. Sunt 4-5 funcționale în toată țara, atestate. Aceasta este si

Social 12-04-2025 11:58

Informare de precipitații mixte, vânt, brumă și ninsori în majoritatea regiunilor, până duminică dimineața

O informare meteo de precipitații mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă, îngheț la sol și ninsori, mai ales în zona montană, va fi valabilă până duminică dimineața, în cea mai mare parte a țării, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, pe tot parcursul zilei de sâmbătă și p&

Social 12-04-2025 10:23

INCDFP: Cutremur de 3,2 grade, produs sâmbătă dimineața în Banat

Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,2 grade, s-a produs sâmbătă dimineața, la ora 8:08, în Banat, județul Timiș, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 18,7 km în apropierea următoarelor orașe: 29 km sud-est de Szeg

Social 12-04-2025 07:30

'Străzi deschise', pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta - Spectacole, concerte, ateliere și activități sportive

Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î

Social 12-04-2025 05:00

Începe Târgul de Paște organizat de PMB în Parcul Regele Mihai I: produse tradiționale, spectacole, ateliere

Târgul de Paște organizat de Primăria Capitalei începe sâmbătă în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) și va găzdui pe parcursul a zece zile demonstrații meșteșugărești, ateliere creative, spectacole de teatru și recitaluri de muzică, iar vizitatorii vor putea, totodată, să cumpere produse culinare tradiționale și de artizanat.

Social 11-04-2025 17:07

Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei școli, la Soveja

Un pui de urs a fost îndepărtat, vineri, de jandarmii montani din spatele unei unități de învățământ din Soveja, fiind alungat în zona împădurită, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea.  

Social 11-04-2025 16:12

REPORTAJ/Harghita: Numeroși producători și meșteșugari și-au prezentat produsele la Târgul de Paști de la Miercurea-Ciuc, pe ninsoare și temperaturi scăzute

Numeroși producători și meșteșugari din județele Harghita și Covasna și-au prezentat produsele, vineri, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la tradiționalul Târg de Paști, în ciuda vremii foarte neprietenoase, cu temperaturi scăzute și ninsoare viscolită.  

Social 11-04-2025 16:00

Spectacole, concerte, ateliere și sport la 'Străzi deschise', în weekend, pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta

Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î

Social 11-04-2025 15:04

Bărbat mort într-un accident la limita județelor Cluj și Bihor; a intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat a decedat, vineri, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 1 E60, la limita județelor Cluj și Bihor.   'Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompieri

Social 11-04-2025 14:55

Hunedoara: Târgul Colecționarilor la Deva, în acest weekend

Pasionații de obiecte rare și valoroase din întreaga țară sunt așteptați sâmbătă, la Deva, la o nouă ediție a Târgului Colecționarilor, care se va desfășura în holul mare al Casei de Cultură din municipiu. Colecționari din județul Hunedoara și din întreaga țară vor expune obiecte rare și valoroase, din domenii pre

Social 11-04-2025 14:22

Hunedoara: Prime de Vinerea Mare și Paște pentru angajații Complexului Energetic Valea Jiului

Angajații Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) vor beneficia de prime în bani cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cei 2.300 de mineri și energeticieni din cadrul companiei urmând să primească o sumă de 400 de lei brut pentru Vinerea Mare și 400 de lei brut pentru Paște. 'Primele pentru sărbătoarea de Vinerea Mare și pentru Paș

Administratie 11-04-2025 13:54

Bihor: Sistem video de înaltă rezoluție în Sala ghișeelor din Primăria Oradea

Primăria municipiului Oradea a implementat un nou sistem de supraveghere video în Sala Ghișeelor (Piramida), menit să ofere suportul tehnic adecvat, atât pentru securitatea incintei, cât și pentru orice tip de situații neprevăzute, a informat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al primăriei.