''Păzitul fântânilor'', ''Bradurile'', ''Botezul cailor'' sau ''Mersul cu urâţii'' sunt obiceiuri care se mai păstrează în unele comune din judeţul Dolj de Bobotează şi Sfântul Ioan, când se încheie perioada sărbătorilor de iarnă.

Potrivit directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj, Amelia Etegan, "Botezatul cailor" este un obicei care se practică în comuna Moţăţei şi în Băileşti pe 6 ianuarie, de Boboteaza, când se slujeşte în biserică Agheasma mare.

"Fiecare creştin aduce acasă această apă sfinţită pentru binele omului şi al casei sale, stropind cu ea prin gospodărie pentru alungarea duhurilor rele, apoi păsările şi animalele pentru spor şi pomii pentru rod bogat. În unele localităţi, cum ar fi Moţăţei sau Băileşti, localnicii aduc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care, după slujba din lăcaşul cult, împreună cu stăpânii lor, sunt stropiţi cu agheasmă de preot, obiceiul fiind cunoscut sub numele de 'Botezatul cailor'. După ce au fost 'botezaţi', este organizată câte o întrecere hipică, în felul acesta fiind demonstrat cât de îngrijit a fost animalul pe timpul iernii", a declarat pentru AGERPRES Amelia Etegan.
 

Foto: (c) Arhiva CJCPCT Dolj

În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei etnografice Dolj se mai păstrează obiceiul "Păzitul fântânilor", unul dintre obiceiurile de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în localităţile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.

"Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să participe şi femeile. Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva 'să spurce' apa. 'Spurcatul' apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău. Acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori, dar în general locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum", a arătat Amelia Etegan.

Cei care erau surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. "Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era 'spurcată' de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la 'ziuă' pentru ca dimineaţa apa să fie curată, iar în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul", afirmă Etegan.
 

Foto: (c) Arhiva CJCPCT Dolj

Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite în care se punea agheasmă şi un buchet de busuioc, tinerii care au păzit fântânile pornesc în ziua de Sfântul Ioan la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă şi cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: "Să trăiască, Sfinte Ioane! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!". Dacă gazda doreşte, "iordănitorii" stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe "iordănitori" cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.
 

Foto: (c) Arhiva CJCPCT Dolj

"În comuna Ghindeni, specialiştii CJCPCT Dolj au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un 'iordănit' singular în zonă: tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism), merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de 'iordănitori'. La finalul jocului, tinerii o invitau pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei", a mai spus directorul CJCPCT Dolj.

Un alt obicei care se petrece în comuna Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan îl reprezintă "Bradurile" frumos împodobite (de fapt, crengi de pom), pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşază lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
 

Foto: (c) Arhiva CJCPCT Dolj

Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Sf. Ioan în majoritatea satelor judeţului Dolj, numai la Caraula, obiceiul "Mersul cu urâţii" încheie sărbătorile pe data de 8 ianuarie, când "mascaţi", împreună cu lăutarii satului, merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele pentru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate.

"În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac 'urâţi' şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici. De fapt, încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de 'urâţi', luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se încinge hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele", explică Amelia Etegan. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)