Jianu: CNIPMMR propune ca salariul minim pe economie să fie 3.000 lei, cu îngheţarea contribuţiilor la 2.550 lei

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, a declarat, miercuri, după întâlnirea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că patronatele pe care le reprezintă sunt de acord cu creşterea în 2023 a salariului minim pe economie la 3.000 lei, dar propune îngheţarea contribuţiilor la 2.550 lei, astfel încât câştigul salarial net să fie de 1.963 lei.
"Astăzi Guvernul ne-a invitat să asculte propunerile patronatelor şi sindicatelor cu privire la salariul minim pe economie, vom mai avea din nou o întâlnire de lucru luni sau marţi dimineaţă pentru a vedea şi care este propunerea Guvernului. Atât patronatele, cât şi sindicatele au înaintat o serie de propuneri", a afirmat Jianu, într-o declaraţie la Palatul Victoria.
El a prezentat propunerile CNIPMMR.
"În ceea ce priveşte propunerea confederaţiei pe care eu o reprezint, a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, a fost aceea ca în 2023 salariul minim să fie de 3.000 lei, cu îngheţarea contribuţiilor la 2.550 lei, aşa încât efectiv în mână oamenii să câştige mai mult. E vorba de un câştig net de 1.963 lei, faţă de 1.800 lei cât ar fi în propunerea publică pe care am văzut-o, însă neasumată în acest moment de Guvern, aceea ca salariul minim să fie de 3.000 lei, cu 200 de lei scutiţi de taxe şi impozite. Aceasta a fost propunerea noastră", a explicat Jianu.
Florin Jianu a respins ideea că patronatele nu ar fi de acord cu creşterea salariului minim pe economie.
"Suntem cu toţii conştienţi că salariul minim pe economie trebuie crescut de la 1 ianuarie 2023. Aş vrea să demitizăm acea abordare în care patronatele nu sunt de acord cu creşterea salariului minim pe economie. De altfel, în propunerea noastră, aşa cum spuneam, salariul net, ceea ce încasează oamenii în mână, ar fi mai mare decât ceea ce propune Guvernul, condiţia pe care noi am pus-o şi am ridicat-o cu privire la creşterea salariului minim pe economie e aceea a susţinerii sub control a creşterilor din energie", a adăugat Jianu.
El a susţinut că a primit sute de mesaje potrivit cărora sunt abuzuri în ceea ce priveşte contractele pe energie.
"Ceea ce am solicitat Guvernului e ca, până intră în vigoare noua reglementare de la 1 ianuarie, să găsim o schemă de compensare a pierderilor pentru IMM-uri, cei care vor fi afectaţi de preţurile ridicate la energia electrică, respectiv ca într-un termen rezonabil să avem un calendar asumat pentru ceea ce înseamnă Fondul de modernizare, fond care, reamintesc, pune la dispoziţia României 12 miliarde de euro, necheltuiţi în acest moment, ceea ce ar asigura o independenţă energetică atât pentru IMM-uri româneşti, cât şi pentru consumatorii casnici şi ar ajuta în general economia", a adăugat Jianu.
Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, a precizat, la rândul său, că şi confederaţia pe care o reprezintă a fost de acord, în principiu, cu această creştere a salariului minim.
"Înţelegem necesitatea ca ea să se întâmple. Ceea ce noi am cerut este ca pentru această sumă pentru care creşte salariul minim, de 450 lei, deductibilitatea să se aplice întregii mase salariale, deci nu doar angajaţilor care au salariul minim pe economie, pentru că se creează nişte praguri la trecerea de la salariul minim la alte salarii şi acolo avem nişte probleme", a mai spus Burnete.
El a mai spus că un alt lucru pe care îl are în vedere este "presiunea imensă" la care sunt supuse companiile în clipa de faţă, în special din cauza costurilor cu energia.
"Vedem că acest ultim trimestru nu arată foarte bine, din ce auzim de la membrii noştri comenzile scad, activitatea economică încetineşte un pic. Pe de parte, trebuie să ajutăm angajaţii, iar, pe de altă parte, şi companiile au nevoie de un mic respiro. Tocmai de aceea, această măsură în care netul creşte din partea companiilor, iar această sumă este lipsită de taxe şi contribuţii", a mai arătat Burnete, menţionând că vor mai avea loc discuţii cu Guvernul săptămâna viitoare pentru o decizie finală.
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, pe tema salariului minim pe economie.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat, marţi, întrebat dacă în salariul minim de 3.000 de lei se vor menţine 200 de lei scutiţi de impozit, că: "În varianta în care ne oprim la 3.000 de lei, cei 200 de lei vor fi incluşi. Probabil va exista varianta ca angajatorul, voluntar, să asigure 200 de lei, peste 3.000 lei".
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, pe aceeaşi temă, că îşi doreşte ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare noua variantă a salariului minim, cel mai probabil de 3.000 de lei, din care 200 de lei să fie scutiţi de impozit, varianta finală urmând însă a fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali, respectiv în coaliţia de guvernare.
"Cred foarte mult în dialogul cu partenerii sociali, patronate şi sindicate (...) De la jumătatea anului 2022 am pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, o sumă de 200 de lei unde statul nu percepe nicio taxă. Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu-i taxăm", a declarat Marius Budăi. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sălaj: Un profesor, un preot și un medic, recompensați de Consiliul Județean cu distincția Soarele Sălăjean
Profesorul Szilagyi Iuliu, preotul Gabriel Viorel Gârdan și medicul Alexandru Iliescu au fost recompensați de către Consiliul Județean Sălaj cu distincția ''Soarele Sălăjean'', miercuri, în cadrul unei festivități ce a avut loc la Zalău. ''Soarele Sălăjan, denumit Rozaliul Soarele Sălăjean, este un simbol al
Satu Mare: Sifonărie închisă temporar și amendată cu 8.000 de lei de comisarii de la Protecția Consumatorilor
O sifonărie din Satu Mare a fost închisă și amendată cu suma de 8.000 de lei de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), în urma unui control fiind găsit un spațiu neigienizat și robineți cu rugină, informează instituția, miercuri, printr-un comunicat de presă.
Neamț: Președintele CJ a organizat o consultare cu foștii președinți și vicepreședinți ai instituției, despre dezvoltarea județului
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a organizat, miercuri, o consultare cu foștii președinți și vicepreședinți ai instituției, despre proiectele de dezvoltare a județului. ''Experiența lor în administrația publică, proiectele începute, soluțiile cu care au venit în rezolvarea unor prob
Iași: Municipalitatea oferă un ajutor lunar de 1.000 de lei pentru consilierea și terapiile copiilor cu autism
Directoarea Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Iași, Luminița Munteanu, a declarat, miercuri, că instituția sa vizează integrarea a cât mai mulți copii cu tulburări din spectrul autist (TSA) în școală sau în câmpul muncii și oferă lunar un sprijin financiar de 1.000 de lei familiilor acestora pentru decontarea terapiilor
Galați: Au sosit microbuzele electrice care vor asigura legătura între municipiul reședință și comuna Vânători
Primăria municipiului Galați informează, miercuri, că au sosit primele șase microbuze electrice, dintr-un lot de zece, care vor asigura legătura între municipiul reședință și comuna Vânători, potrivit Compartimentului de presă al instituției. Potrivit sursei citate, microbuzele sunt de tipul Karsan e-Jest și au fost achiziționate c
Harghita: Asociația Caritas face apel la solidaritate și îndeamnă oamenii să doneze la Colecta Națională de Alimente
Asociația Caritas face apel la solidaritate și îi îndeamnă pe locuitorii județului Harghita să doneze la Colecta Națională de Alimente, produsele urmând să fie folosite pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile. ''În pragul sărbătorilor pascale, între 4 și 6 aprilie, te invităm să fii parte din cea de-a 11
Vaslui: Un restaurant și un fast food, închise în urma neregulilor constatate de inspectorii DSVSA
Un restaurant și un fast food au fost închise, miercuri, în urma neregulilor constatate cu ocazia unor controale desfășurate de reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, în cele două unități au fost găsi
Iași: O mie de baloane albastre înălțate în Piața Unirii, în cadrul campaniei dedicate copiilor cu autism (GALERIE FOTO)
O mie de baloane albastre au fost înălțate spre cer, miercuri, de zeci de elevi de la mai multe școli și licee din Iași, studenți și membri ai Asociației Surâsul Albastru, în cadrul campaniei dedicate sprijinului copiilor cu autism ''Primăvara Prieteniei''.
Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea conducerii MDLPA: Facturile restante din 2024 sunt plătite
Datoriile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost plătite, gradul de absorbție a fondurilor din PNRR la minister s-a dublat, criteriile de plată pentru programele de investiții sunt transparente și au fost introduse reguli care oferă predictibilitate antreprenorilor, a afirmat, miercuri, ministrul Cseke Attila, într-o conf
Vaslui: Problemele copiilor cu autism, discutate în cadrul unei întâlniri organizate de DGASPC
Problemele întâlnite în gestionarea situației copiilor cu autism au fost discutate, miercuri, în cadrul unei întâlniri organizate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cu ocazia
MApN: Peste 460 de rezerviști au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo
Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN. De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu d
Neamț: Aproximativ 550 de copii au tulburări din spectrul autist
Aproximativ 550 de copii din județul Neamț au tulburări din spectrul autist, se arată miercuri într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), transmis cu ocazia celebrării pe 2 aprilie a
Cluj: Peste 800 de persoane au solicitat cărți electronice de identitate
Peste 800 de clujeni au depus deja cereri pentru eliberarea cărților electronice de identitate. ''Începând din data de 20 martie, la nivelul DJEP Cluj și al celor șapte servicii locale de evidență a persoanelor din județul Cluj au fost depuse deja 812 cereri pentru emiterea noilor cărți electronice de identitate'',
Arad: Transporturi de bovine și cai din Ungaria, întoarse din drum din cauza febrei aftoase
Mai multe transporturi de animale vii din Ungaria, respectiv bovine și cai, au fost întoarse din drum de autoritățile din Arad ca măsură pentru prevenirea introducerii virusului febrei aftoase în România. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVS
INSP: 96 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 23%; două decese
București, 2 apr /Agerpres/ - Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în ultima săptămână, au fost înregistrate 96 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 23% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 25 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p