Mii de apartamente din Ferentari şi Rahova vor beneficia în această iarnă de conducte de termoficare reabilitate

Un număr de 10.000 de apartamente din zonele Ferentari şi Calea Rahovei urmează să beneficieze de conducte reabilitate, ca urmare a lucrărilor realizate pe magistrala Progresu - Ferentari.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a vizitat vineri şantierul de termoficare, la intersecţia dintre Calea Ferentari cu strada Năsăud, unde se efectuează probe de presiune pentru un nou tronson de magistrală, cu o lungime de un kilometru, ce urmează să fie pus în funcţiune. Acesta se adaugă celor aproximativ 8 kilometri deja puşi în funcţiune de la începutul anului 2021 până în prezent.
"S-au mai făcut o mie de metri de magistrală, adică de conductă de dimensiune mare. S-a şi asfaltat, urmează proba de presiune. În acest moment a mai rămas un kilometru - adică 500 de metri dus întors - între Calea Rahovei şi Sebastian, care va fi făcut în iarna aceasta - pentru că suntem între două centrale şi se poate opri din ambele capete - şi aproximativ 1.500 de metri de aşa-numite racorduri, conducte mai mici care merg în zona de blocuri şi în februarie - martie o să avem finalizat întreg tronsonul Ferentari, care a început în primăvara anului trecut şi are cu totul aproape 13 kilometri", a spus Nicuşor Dan.
Directorul Companiei Energetica Servicii, Cristian Anton, a declarat că tronsonul deserveşte 241 de scări de bloc.
"Sunt 16 puncte termice care sunt deservite de acest tronson - undeva la 241 de scări de bloc, 10.000 de apartamente, un liceu şi o şcoală. S-a lucrat în această zonă care deserveşte zona Ferentari, zona Sebastian, Calea Rahovei. Am încercat să lucrăm într-un ritm extrem de intens în ultima perioadă, deoarece am vrut să ne încadrăm înaintea începutului sezonului de termoficare, ca să reuşim să finalizăm această lucrare, pentru a facilita transmiterea agentului termic din CET Progresul înspre centrul oraşului", a precizat el.
Lucrările fac parte din Obiectivul 6 - magistrala Progresu - Ferentari, care are o lungime totală a conductelor de 13 kilometri. Scopul companiei era să finalizeze lucrările în acest an, dar au apărut întârzieri ca urmare a faptului că războiul din Ucraina a generat dificultăţi în achiziţionarea ţevilor. Totodată a crescut şi preţul materialelor. În luna iunie, Nicuşor Dan declara că preţul pentru reabilitarea a 13 kilometri de reţea de termoficare în Calea Ferentari a crescut de la 50 de milioane de lei în 2018 la 80 de milioane de lei în 2022.
Potrivit primarului general, conductele care au fost scoase aveau o vechime de 34 de ani. El sublinia că pe acest tronson "nu o să mai fie ani de zile probleme" cu apa caldă.
"Este un tronson de 13 kilometri foarte important pentru că, dincolo de faptul că alimentează toată zona Ferentari, e un tronson pe care am avut 60 de avarii în ultimii trei ani. Dar este un tronson de legătură dintre două CET-uri importante, CET Grozăveşti şi CET Progresul, şi el permite în momentul în care există o revizie sau o avarie la unul din aceste CET-uri să duci şi apa caldă de la un CET la altul", spunea Nicuşor Dan.
Lucrarea din Ferentari reprezintă unul dintre cele şapte obiective care însumează 63 de kilometri de reţea de termoficare, obiective finanţate de Municipalitate prin buget propriu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Autospeciale din trei județe intervin pentru stingerea incendiului izbucnit la un depozit din Reghin
Peste 60 de pompieri și zece autospeciale de stingere din județele Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud intervin la incendiul izbucnit, marți după-amiază, la o hală de depozitare din municipiul Reghin, suprafața afectată fiind de aproximativ 3.000 metri pătrați. 'Incendiul izbucnit la o hală de depozitare, cu o suprafață de aproximativ 3.000 mp,
Olt: Investiție de 6,2 milioane lei la Slatina pentru iluminat pietonal și mobilier urban inteligente
Consilierii locali din municipiul Slatina au aprobat, marți, o investiție de aproximativ 6,2 milioane lei pentru un sistem inteligent de iluminat pietonal și instalarea unor elemente de mobilier urban inteligent, cu panouri de informare și prize de încărcare a dispozitivelor electronice în mai multe puncte din oraș. Primarul municipiului Sl
Federația Sindicatelor Silva declanșează miercuri o grevă de avertisment
Federația Sindicatelor Silva va declanșa miercuri, timp de două ore, o grevă de avertisment față de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, un proiect care 'distruge sectorul silvic și pune în pericol locurile de muncă'. 'Ministrul mediului, apelor și p
Argeș: Cetatea Poenari, închisă vizitatorilor după ce urșii au rupt gardul electric; animalele vor fi relocate
Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, redeschisă publicului pe 14 aprilie după ample lucrări de conservare și restaurare, a fost închisă, marți, după ce gardul electric de protecție a fost rupt de urși. Consiliul Județean (CJ) Argeș a anunțat, într-un comunicat, că s-a decis închiderea temporară a accesului întrucâ
Iași: Peste 200 de participanți, prezenți la Forumul Național 'De Vocație Antreprenoare', organizat de CONAF
Forumul Național 'De vocație Antreprenoare', organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a reunit la Iași peste 200 de participanți. Evenimentul, găzduit de Palatul Culturii din Iași, a marcat a patra etapă a unei serii naționale, după edițiile din București, Oradea și Cluj-Napoca. '&Ic
UPDATE Cluj: Copiii căzuţi într-un fost canal la Huedin n-au putut fi salvaţi
Cei doi copii care au căzut, marți, într-un fost canal, în orașul Huedin, au fost declarați decedați, după ce manevrele de resuscitare efectuate de echipele de intervenție au rămas fără rezultat. UPDATE 18.23 Cluj: Copiii căzuţi într-un fost canal la Huedin n-au putut fi salvaţi
Maramureș: Două locuințe și patru anexe gospodărești din orașul Borșa, distruse de incendiu
Un incendiu de proporții a distrus două locuințe și patru anexe gospodărești, dar și alte bunuri în orașul Borșa, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'Incendiul este localizat, au fost afectate două locuințe, patru anexe gospodărești, un autoturism, două utilaje și un gater, suprafața afecta
Salvați Copiii a investit peste 3,6 milioane de euro în reabilitarea și dotarea de secții ale Maternității Polizu
Salvați Copiii a investit 3,6 milioane de euro în reabilitarea secțiilor de Terapie Intensivă și Obstetrică-Ginecologie 4, precum și a Blocului Operator și dotarea acestora și a secției de Neonatologie cu echipamente, a declarat președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Mureș: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit de electrocasnice din Reghin; a fost transmis mesaj RO-ALERT
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Horea' al județului Mureș a anunțat, marți, că a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii municipiului Reghin, după izbucnirea unui incendiu la un depozit de aparatură electrocasnică din oraș, cu degajări mari de fum. 'Intervin pompierii militari, cu cinci autospeciale de stinger
MAI: 43.000 de polițiști la datorie în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi suplimentate la 43.000 în ziua scrutinului din primul tur al alegerilor pentru Președintele României, conform unui plan de acțiune care include măsuri și activități concrete desfășurate de structurile MAI în contextul alegerilor. Până la data alegerilor, peste 26.0
Gorj: Amenzi de peste un milion de lei, aplicate de Protecția Consumatorilor de la începutul anului
Comisarii de la Protecția Consumatorilor Gorj au aplicat, de la începutul anului și până în prezent, amenzi în valoare de peste un milion de lei în urma abaterilor constatate în cadrul controalelor la operatorii economici din județ. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconform
Dolj: Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Craiova
Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată, marți, la Craiova, în Piața Tricolorului, printr-un ceremonial și o paradă militară în semn de recunoștință față de meritele celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Comandantul Brigăzii Multinaționale Su
Bistrița-Năsăud: Polițist rănit în urma descărcării accidentale a armei unui coleg
Un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică a fost rănit accidental, marți, în timpul serviciului, în urma descărcării accidentale a armei unui polițist de la Poliția Transporturi, în timp ce se afla pe itinerarul de patrulare, în municipiul Bistrița, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
Timiș: Echipa fanion de fotbal a Banatului se va numi Club Sportiv Știința Poli Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că viitoarea echipă fanion de fotbal a municipiului de pe Bega se va numi Club Sportiv Știința Poli Timișoara, numele fiind acceptat de Ministerul Justiției. Săptămâna trecută a început demolarea fostului Stadion 'Dan Păltinișanu', urmând
Sălaj: Ceremonie militară și religioasă pentru marcarea Zilei Veteranilor de Război
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, marți, la unitatea militară din Zalău, printr-o ceremonie militară și religioasă ce a inclus depuneri de jerbe de flori în memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și luări de cuvânt ale oficialităților.