MAE: Trei cetăţeni români - morţi în accidentul rutier din Bulgaria
Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă persoane au fost rănite în accidentul rutier care a avut loc în Bulgaria, a informat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea AGERPRES.
MAE precizează că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgenţă de către un cetăţean român cu privire la un accident rutier grav produs sâmbătă, în zona Veliko Tarnovo, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 26 de pasageri (cetăţeni români şi cetăţeni străini).
În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile bulgare pentru informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea, cetăţenia şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii accidentului.
Persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicală din zonă.
Ancheta autorităţilor bulgare cu privire la acest accident este în desfăşurare, precizează MAE.
O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice de la Sofia s-a deplasat la locul accidentului şi la spitalul din Veliko Târnovo pentru a acorda asistenţă consulară.
Autorităţile competente bulgare au informat, de asemenea, că procesul de identificare a tuturor victimelor este încă în desfăşurare.
Ambasada României la Sofia continuă dialogul cu autorităţile bulgare fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Urși observați în Aiud și Cugir; au fost emise mesaje RO-ALERT
Un urs a fost observat miercuri seara în municipiul Aiud și un altul în orașul Cugir, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Alba. Potrivit reprezentanților IJJ Alba, în zonele în care au fost văzuți cei doi urși se deplasează de urgență câte un echipaj al Jandarmeriei, echipate corespunzător pentru a
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Alba: Circulația deviată de pe A1 prin nodul rutier Sebeș, în urma răsturnării cisternei încărcată cu acid sulfuric
Circulația pe A1 pe sensul de mers Deva - Sibiu a fost deviată miercuri seara prin nodul rutier Sebeș, situat la kilometrul 304, în urma accidentului produs la kilometrul 299, după ce o cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, miercuri seara
Alba: Cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată într-un accident pe A1; șoferul a rămas încarcerat
O cisternă încărcată cu acid sulfuric a fost implicată într-un accident produs, miercuri seara, pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș-Sibiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. La locul accidentului intervin pompieri din Alba și un echipaj CBRN din cadrul ISU Sibiu.
Sector 2: Proiect privind grădini, activități educaționale și promovarea economiei circulare
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte organizații din România, Italia, Polonia, Grecia, Spania,
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepționate la termen, PMB pierde finanțarea
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică opțiunea de a iniția simultan mai multe proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai prin faptul că infrastructura era 'aproape inutilizabilă', iar primăria riscă să piardă finanțarea, în cazul în care lucrările nu sunt încheiate la timp. 'Liniile de tramvai erau apro
MApN: Dronă detectată la nord de localitatea Vîlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de miercuri, o țintă aeriană la nord de localitatea Vîlcove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, două aeronave F16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situ
'Porți deschise' la Curtea Constituțională a României - pe 3 și 7 decembrie
Curtea Constituțională organizează, pe 3 și 7 decembrie, evenimentul 'Porți deschise', cu prilejul Zilei Constituției României, celebrată în fiecare an pe data de 8 decembrie. 'Curtea Constituțională invită elevii din învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și liceal (clasele IX-XII), însoțiți de profe
Tulcea: Posibilă incursiune de drone în nordul județului; a fost transmis mesaj RO-ALERT
Populația din zona de nord a județului Tulcea a primit miercuri dimineața, în jurul orei 11:00, un mesaj RO-ALERT legat de o posibilă incursiune de drone. 'Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul. Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți &
Arad: Pensionarii cer sume de trei ori mai mari la CARP pentru a face față facturilor
Pensionarii împrumută sume de trei ori mai mari de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) Arad față de media ultimilor cinci ani, pe fondul facturilor în creștere la energie și pentru a face față altor cheltuieli lunare, în timp ce instituția se așteaptă la un val de cereri pe timpul iernii. Președintele CARP Ara
Bistrița-Năsăud: Adolescentă de 16 ani, rănită în urma unui accident de motocicletă, în Beclean
O adolescentă de 16 ani, aflată pe o motocicletă, a fost implicată, miercuri dimineața, într-un accident produs în orașul Beclean, pe Drumul Național 17, în urma căruia a fost transportată la spital. Victima a fost preluată, inițial, de un echipaj de prim ajutor SMURD din Beclean, apoi a fost predată echipajului de terapie in












