VIDEO ''Ţinutul Buzăului'' a primit oficial titlul de Geoparc Internaţional UNESCO (GALERIE FOTO)

''Ţinutul Buzăului'' a primit joi, în mod oficial, titlul de Geoparc Internaţional UNESCO, fiind recunoscut drept teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă globală.
"Ţinutul Buzăului" a devenit astfel al doilea geoparc din România inclus în Reţeaua Internaţională a Geoparcurilor (GGN), după "Ţara Haţegului".
Ceremonia a avut loc în cadrul unui eveniment online, la care au participat, printre alţii, şi reprezentanţi ai altor şapte geoparcuri din Brazilia, Finlanda, Germania, Grecia, Luxemburg şi Suedia, acreditate alături de cel din judeţul Buzău.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că acest titlu încununează o muncă de un deceniu şi va aduce beneficii întregii comunităţi locale şi nu numai, menţionând că este " cel mai important eveniment din ultimii 30 de ani" .
"Este o muncă de zece ani şi mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Suntem conştienţi şi responsabili că mai avem mult de lucru împreună. Felicitări celorlalte şapte geoparcuri care au intrat azi în marea familie a geoparcurilor", a declarat Petre Emanoil Neagu.
Teritoriul rural din zona submontană a judeţului Buzău inclus în acest geoparc se întinde pe o suprafaţă de peste 1.000 de kilometri pătraţi şi are o populaţie de peste 40.000 de locuitori care trăiesc în 18 comune.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul de la Colţi sunt printre cele mai renumite atracţii ale acestei regiuni.
Potrivit autorităţilor locale, statutul de Geoparc Internaţional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor, în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Ţinutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO şi prin Reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turişti şi va avea potenţial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.
De asemenea, acest statut va atrage după sine finanţări şi investiţii în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaştere economică şi socială a acestui teritoriu.
Lista geoparcurilor UNESCO este compusă din 177 teritorii din 46 de ţări, ale căror situri şi peisaje de valoare internaţională sunt administrate printr-o abordare integrată, ce cuprinde dezvoltarea turistică, educaţia şi conservarea patrimoniului natural şi cultural. AGERPRES/(A,AS-autor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Captură video / UNESCO / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Șeful SMAp - întrevedere cu comandantul Forțelor Terestre ale SUA din Europa și Africa
Consolidarea parteneriatului strategic și a cooperării militare cu Statele Unite ale Americii, în special pe componenta terestră, a fost principalul subiect al întrevederii avute miercuri de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu generalul Christopher Donahue, comandantul Forțelor Terestre ale SUA din Europa și Africa (USAREUR-AF)
Alba: Trei persoane evacuate din zona alunecării de teren din Lunca; traficul auto - restricționat
Trei persoane care locuiesc în apropierea alunecării de teren din satul Lunca, din județul Alba, au ales să plece la rude sau prieteni până când zona va fi pusă în siguranță, traficul auto fiind restricționat, a anunțat miercuri Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Alunecarea de teren s-a produs miercuri
Galați: Un bărbat care amenința că se va arunca de pe un viaduct, salvat în ultima clipă de patru polițiști
Un bărbat de 42 de ani din Galați, care amenința că se va arunca de pe un viaduct, a fost salvat în ultima clipă de patru polițiști, informează, miercuri, IPJ Galați. 'Intervenție de excepție a polițiștilor gălățeni: un bărbat salvat în ultima clipă de la un gest extrem. Spiritul de sacrificiu, promptitudinea și profesionalismu
Baza militară de la Kogălniceanu va deveni 'hub strategic'; acordurile România - SUA sunt adaptate permanent (surse)
Toate acordurile România - SUA, inclusiv cele care reglementează prezența militară americană în țara noastră, sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au precizat miercuri surse din domeniul Apărării. În acest sens, facilitățile strategice găzduite în
România ar putea produce drone militare proprii până la finalul acestui an (surse)
România ar putea produce drone militare proprii până la finalul acestui an, iar în aproximativ doi ani și jumătate va începe producția de pulbere explozivă pentru armament, arată surse din Apărare. De asemenea, sunt discuții avansate pentru producerea de muniții de calibrul 155 mm prin mecanismul Foreign Military Financ
Olt: Primarul orașului Balș anunță că o investiție într-o fabrică de aluminiu va genera 400 de locuri de muncă
O nouă investiție pe platforma industrială a orașului Balș începe anul acesta și va genera 400 de locuri de muncă, fiind vorba de o fabrică de aluminiu, a anunțat miercuri, primarul localității, Cătălin Rotea, care a precizat că a semnat certificatul de urbanism pentru obiectiv. Fabrica, o investiție a companiei Delta Aluminium, va fi am
Exercițiul militar Dacian Spring - între 5 și 23 mai; un batalion de manevră belgian - dislocat în premieră pe teritoriul României
Aproximativ 4.000 de militari și 913 mijloace tehnice din Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și România vor participa, în perioada 5 - 23 mai, la exercițiul multinațional Dacian Spring 2025 (DASP 25), organizat pe teritoriul țării noastre, a informat miercuri Ministerul Apărării Naționale.
Iași: Oficiali de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezenți la Festivalul 'Podul de Flori' de la Ungheni
Oficialități de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul orașului Ungheni, din Republica Moldova, pentru a lua parte, începând cu ora 12:00, la Festivalul 'Podul de Flori' organizat cu prilejul începerii lucrărilor construcției Podului rutier de la Ungheni - Golăești, parte din Autostrad
Zilele Brașovului - concerte, târguri și Parada Junilor în săptămâna de după Paște
Primăria Brașov organizează, în săptămâna de după Paști, Zilele Brașovului. Evenimentul cuprinde o serie de concerte și târguri tematice și integrează și manifestările organizate de cele șapte grupuri de juni din Scheii Brașovului. 'După o perioadă în care Zilele Brașovului intraseră într-un con
Harghita: Mașină cu trei pasageri, lovită de tren lângă stația CFR Gălăuțaș
Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit, miercuri, de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată, înainte de stația CFR Gălăuțaș,, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În accident a fost implicat trenul Regio 4510 care cir
Galați: CJ a alocat 150.000 lei pentru refacerea Școlii din Malu Alb distrusă de incendiu pe 30 martie
Consiliul Județean Galați a alocat suma de 150.000 lei pentru refacerea Școlii din localitatea Malu Alb, distrusă într-un incendiu provocat cu intenție de un localnic în vârstă de 35 de ani, în noaptea de 30 martie. 'Am alocat un ajutor de 150.000 lei pentru refacerea Școlii gimnaziale din satul Malu Alb, comuna Dră
Bistrița-Năsăud: Lăcașurile de cult, în atenția ISU înainte de Paști; au fost aplicate amenzi de 2.000 de lei
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud au efectuat, în ultimele zile, controale la lăcașuri de cult, având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, pentru a se asigura că cetățenii vor fi în siguranță în noaptea de Înviere și la slujbele religioase organizate de Paști.
Timiș: A fost predat amplasamentul pentru viitorul Institut Oncologic Regional
Administrația județeană a predat miercuri, către firma constructoare, amplasamentul pe care va fi ridicat viitorul Institut Oncologic Regional din Timișoara (IORT). Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat că lucrările vor începe cu demolarea ruinelor a ceea ce s-a dorit a fi, în urmă cu 30 de ani, u
(P) „Sunt aici! – pentru un viitor incluziv” s-a încheiat, dar impactul său abia începe
Pe 15 aprilie s-a încheiat oficial proiectul „Sunt aici! – pentru un viitor incluziv”, o inițiativă dedicată copiilor cu dizabilități și promovării incluziunii sociale în rândul acestora.
Iași: Programul Primăriei și al instituțiilor din subordine, modificat în perioada Pascală
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că în perioada 18-21 aprilie, inclusiv, va fi modificat programul municipalității și al societăților furnizoare de servicii publice. 'Conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iași nu va avea program de lucru de vineri, 18 aprilie, până lu