Sindicatul Drumarilor solicită protocoale CNAIR - Poliţie, ISU în caz de accidente şi proceduri clare pentru drumari

Sindicatul Drumarilor Elie Radu, care reuneşte angajaţi ai CNAIR, doreşte îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare cu instituţiile care sunt nevoite să acţioneze când se produc accidente rutiere, precum Inspectoratele de Poliţie şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi proceduri clare de lucru pentru drumarii care sunt nevoiţi să intervină într-un fel sau altul.
"Este important ca angajaţii CNAIR, de la nivelul local, să fie anunţaţi în regim de urgenţă când se produc incidente pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi. Pe de altă parte, la momentul intervenţiei, drumarii trebuie să aibă proceduri clare de lucru, să ştie care le sunt îndatoririle şi responsabilităţile. Acestea trebuie elaborate de către CNAIR, astfel încât drumarii să nu mai fie puşi în situaţii şi ipostaze nedorite. De asemenea, ei trebuie să ştie care le este relaţia în legătură cu celelalte echipaje de intervenţie: cu ce, cât şi cum trebuie să le sprijine", se arată într-un comunicat al sindicatului transmis joi AGERPRES.
De asemenea, organizaţia consideră că, după informarea echipajelor de poliţie, a celor medicale, de descarcerare sau a pompierilor, în funcţie de caz, este necesară şi informarea urgentă a administratorilor drumurilor respective, pentru buna desfăşurare a activităţilor de intervenţie astfel încât drumurile să fie cât mai rapid repuse în condiţii bune de circulaţie.
"Deşi a înfiinţat un Departament de Relaţii Interministeriale Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu asigură o relaţie de colaborare cu alte instituţii. Aproape toate incidentele şi accidentele rutiere petrecute pe DN-uri şi autostrăzi sunt semnalate la numărul unic de urgenţă 112. Administratorii sectoarelor de drum unde se produc evenimente rutiere nu sunt informaţi în timp util, însă ulterior sunt solicitaţi la fata locului pentru îndepărtarea materialelor sau epavelor autoturismelor de pe carosabil", se mai arată în comunicat.
Mai mult, sindicaliştii subliniază că, deşi echipajele ISU sunt dotate cu autospeciale şi echipamente specifice intervenţiilor la accidente rutiere sau în cazuri de înzăpezire, acestea nu intervin în situaţii speciale (în unele cazuri doar dau dispoziţii angajaţilor CNAIR).
Potrivit acestora, o informare în timp util a angajaţilor de la nivelul Centrelor de întreţinere şi coordonare autostrăzi sau de la nivelul districtelor regionale ar duce la micşorarea timpului de acţionare, ceea ce e în beneficiul participanţilor la trafic.
"Poliţia rutieră solicită echipe de angajaţi ai CNAIR pentru intervenţii în regim de urgenţă (înlăturarea de materiale sau cadavre animale de pe carosabil, intervenţia la accidente rutiere, balizarea autovehiculelor rămase în pană etc.), în condiţiile în care Poliţia dispune de angajaţi care acoperă 3 schimburi în vreme ce CNAIR are angajaţi pentru o singură tură. Astfel, drumarii trebuie să fie informaţi în regim de urgenţă în caz de incidente/accidente pe drumurile pe care le au în administrare", se mai precizează în documentul citat. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: 57 din 83 subsectoare de plajă de pe litoral scoase la închiriere pentru 10 ani, adjudecate într-o primă etapă
Un număr de 57 din totalul de 83 subsectoare de plajă scoase la închiriere pentru următorii zece ani au fost adjudecate pentru zonele Năvodari, Mamaia, Constanța, Tuzla și Vama Veche, a informat, marți, Administrația Națională 'Apele Române'. Conform sursei citate, în urma organizării de către Administrația Națională
Prahova: Microbuz de călători, implicat într-un accident pe DN 1, la Sinaia; valorile de trafic sunt în creștere
Un microbuz de transport călători și un autoturism au fost implicate, marți după-amiază, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 1, în zona localității Sinaia, circulația fiind restricționată, iar valorile de trafic în creștere. Conform Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în urma impactului, șoferul autot
ANITP: Județul Mureș - sub media națională la traficul de persoane, iar în Harghita niciun caz în 2024
Centrul Regional Târgu Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a informat, marți, că deși tendința în traficul de persoane la nivelul României este în creștere, județul Mureș se situează sub media națională cu 11 cazuri în 2024, în timp ce în județul Harghita nu a fost înregistrat nici
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Brăila: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, s-a comportat bine peste iarnă, motiv pentru care constructorul a trecut, începând de luni, 14 aprilie, la reasfaltarea cu aceeași rețetă asfaltică și a căii 1 de rulare. '&Ic
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
DGPMB: Copil căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6; a fost transportat la spital
Un copil în vârstă de 2 ani a căzut, marți, de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6 al Bucureștiului și a fost transportat de spital pentru îngrijiri medicale. O femeie a sunat la 112, în jurul orei 13:00, să anunțe incidentul, cazul fiind preluat de polițiști de la Secția 25. 'Deplasându-se
MS Margareta - vizită la detașamentul aeromedical SMURD Băneasa: Nu am mai mult de spus decât admirația mea (FOTO-VIDEO)
Custodele Coroanei Române, Margareta, și Principele Radu, au vizitat, marți, detașamentul aeromedical SMURD de la Băneasa, Majestatea Sa apreciind profesionalismul personalului unității.
Gorj: Prezența urșilor, semnalată în mai multe localități din județ
Jandarmii gorjeni au fost sesizați, în această perioadă, cu privire la la prezența urșilor în apropierea mai multor zone locuite din localitățile Bumbești Jiu, Arcani, Runcu și Baia de Fier. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Gorj, Alin Ivan, imediat după primirea apelurilor, jandarm
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme
Covasna: Ateliere și maraton de încondeiat ouă pentru Paști, la Sfântu Gheorghe
Fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza și anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paști, cu o durată de 17 ore. Reprezentanta fundației, Kolozsi Ildiko, a declarat, marți, pentru AGERPRES că 'Noaptea încondeierii ouălor' se va desfășura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Național Secuiesc și va &ic
Constanța: Locuitorii municipiului reședință, fără apă caldă și căldură 36 de ore din cauza unei avarii
Locuitorii municipiului Constanța vor rămâne fără apă caldă și căldură timp de 36 de ore, din cauza unei avarii la instalația de producere a energiei termice, a anunțat marți Termocentrale Constanța. Oprirea se va face în noaptea de marți spre miercuri, de la ora 23:00. 'Termocentrale Constanța informează consuma
Bistrița-Năsăud: Vânzările de pachete turistice de Paște pentru zona Colibița-Tihuța, sub așteptări
Pachetele turistice de Paște pentru zona Colibița-Tihuța au înregistrat vânzări sub așteptări în acest an, multe hoteluri și pensiuni având în continuare disponibilități pentru perioada 18-21 aprilie, lucru care nu s-a întâmplat în ultimii ani. Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Turism
Cluj: Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon la Universitatea Tehnică; 20 de persone evacuate
Un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon, marți, la Universitatea Tehnică din Cluj, iar 20 de persoane au fost evacuate. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în urmă cu puține momente să intervină pe strada Observatorului, într-un imobil aparținând Universității Tehnice, unde un bărbat s-ar fi intoxica
Gorj: A început deszăpezirea pe Transalpina; se acționează pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii au început acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, anunță, marți, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Pe acest sector de drum național aflat la cea mai mare altitudine în România se acționează cu două &ic