Ministrul Apărării: Am stabilit judeţe de graniţă cu Ucraina unde vom avea puncte de primire a refugiaţilor
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat, joi, că au fost stabilite puncte de primire pentru refugiaţi în judeţe de graniţă cu Ucraina, adăugând că până în acest moment nu s-a observat "un flux important".
"Pentru început am stabilit şase sau şapte judeţe de graniţă unde vom avea puncte pentru primire refugiaţi. Sigur că vom primi şi sprijinul unor ţări din Uniunea Europeană dacă va fi cazul, inclusiv trupele care sunt în România în acest moment au specialişti din această zonă pentru gestiunea fluxurilor de refugiaţi. Avem pregătite toate materialele pentru asta, am activat aceste puncte", a afirmat Dîncu, la Digi 24.
El a subliniat că autorităţile române sunt pregătite la graniţă. "Am activat centre pentru primire de refugiaţi eventual. Nu vedem până în acest moment un flux important în această zonă, dar noi suntem pregătiţi la graniţă", a arătat ministrul.
Vasile Dîncu a dat asigurări că nu există semne ale unui posibil conflict în ţara noastră.
"Suntem într-o stare de vigilenţă, nu am schimbat starea de alertare din acest punct de vedere. (...) În acest moment nu avem semnele unui posibil conflict pe teritoriul României", a declarat ministrul Apărării. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Un mort și un rănit în urma unui accident produs pe A7; trafic dirijat
O persoană a murit și alta a fost rănită într-un accident rutier produs, vineri, pe autostrada A7, la kilometrul 62, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu glisiera mediană, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău. Potrivit sursei citate, impactul s-a soldat cu rănirea șoferului și cu decesul pasageru
Argeș: Bărbat găsit mort în scara unui bloc; cauza probabilă a decesului - căderea de la înălțime
Un bărbat a fost găsit mort, vineri, în scara unui bloc de locuințe din orașul Mioveni, polițiștii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, la fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a confirmat deces
Sector 1: Piață volantă cu produse tradiționale românești, în weekend, în Amzei, lângă Teatrul 'Ion Creangă'
O piață volantă cu produse tradiționale românești va fi organizată începând de vineri până duminică în zona Amzei, lângă Teatrul 'Ion Creangă'. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 1 și va aduce produse proaspete direct de la producători locali, din ferme și grădini. Vizit
ISU Cluj și Mureș au derulat un exercițiu de amploare - a fost simulat un accident cu 14 victime
ISU Cluj și ISU Mureș au derulat, joi, un exercițiu de amploare ca urmare a unui prezumptiv accident, soldat cu 14 victime și declanșarea Planului Roșu de Intervenție. 'Astăzi a avut loc un exercițiu de amploare în proximitatea Autostrăzii A3, între comuna Chețani și municipiul Câmpia Turzii. Exercițiul a fost realizat &i
Prahova: Au început lucrările de stabilizare a zonei afectate de alunecarea de teren de la ieșirea din Câmpina spre DN 1
Lucrările de stabilizare a zonei afectate de alunecarea de teren care s-a produs pe DJ 101R, la ieșirea din municipiul Câmpina spre DN 1, au fost demarate, intervenția presupunând lucrări complexe de stabilizare și consolidare a terenului. 'La doar patru zile de la demararea lucrărilor de stabilizare a zonei afectate de aluneca
Sălaj: Șofer din Botoșani, decedat într-un accident pe DN 1C
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Botoșani, a murit, joi, într-un accident produs pe drumul național DN 1C, între localitățile Rus și Glod, după ce, aflat la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu o altă autoutilitară. 'Astăzi (joi - n.r.)
Sibiu: A fost reluată deszăpezirea Transfăgărășanului; stratul de zăpadă depășește pe alocuri trei metri
Drumarii continuă lucrările de deszăpezire pe DN7C - Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac în județul Sibiu, unde stratul de zăpadă depășește pe anumite porțiuni doi - trei metri, a anunțat joi, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. 'Pe traseul dintre Bâlea Cascadă și Bâlea La
Hunedoara: Turiștii sunt așteptați la Festivalul Narciselor, la poalele Retezatului, în Sălașu de Sus
Mii de narcise sălbatice au înflorit într-o poiană de la poalele Retezatului, în comuna Sălașu de Sus, prilej pentru autoritățile locale de a organiza, la acest sfârșit de săptămână, o nouă ediție a Festivalului Narciselor. 'Festivalul Narciselor este una dintre cele mai importante manifestări organizate &icir
Dolj: Un polițist din Craiova a primit mulțumiri publice după recuperarea unor carduri pierdute de o minoră
Agentul de poliție Sîrbu Marian Alin, din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, a fost felicitat public de mama unei minore și de superiorii săi ierarhici pentru modul în care a gestionat recuperarea unor carduri cadou pierdute de fată într-un centru comercial din municipiu. Conform mesajului publicat de mama fetei pe o rețea de
Primăria Capitalei: Autobuzele turistice 'Bucharest City Tour' revin pe traseu de vineri
Autobuzele turistice 'Bucharest City Tour' revin pe traseele din Capitală începând de vineri, acestea urmând să circule la sfârșitul săptămânii, de vineri până duminică, între orele 10:00 și 21:00. Vor circula două autobuze supraetajate, cu o capacitate de 83 de locuri fiecare, iar numărul lor
Fundația Renașterea dă startul înscrierilor la 'Race for the Cure România'
Fundația Renașterea a deschis înscrierile pentru cursa caritabilă 'Race for the Cure România', care va avea loc pe 23 mai, în București, cu startul și sosirea în zona Rondului Kiseleff, lângă Muzeul Național al Țăranului Român. Ediția din acest an marchează 25 de ani de activitate ai fundației, două decenii și jumătate dedi
ISUBIF: Al doilea copil scos din apă în Chitila a fost resuscitat și prezintă semne vitale
Al doilea copil scos din apă în Chitila a fost resuscitat și prezintă semne vitale, a anunțat ISUBIF. Manevrele de resuscitare au avut succes, iar copilul va fi transportat la spital, a precizat Biroul de presă al ISUBIF. Pompierii au fost solicitați să intervină, joi, pentru salvarea a doi copii în pericol de î
Timiș/Conferința Sănătatea Familiei și Natalitatea: Populația României riscă să scadă în 70 de ani la nivelul din 1900
Natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii ani, iar perspectivele indică un trend permanent descendent, astfel că peste 70 de ani populația României ar putea ajunge la 11 milioane, cât era în anul 1900, a declarat joi, pentru AGERPRES, profesorul Grigore Iuga, coordonatorul ediției a patra a Conferinței Naționale 'Sănătatea Familiei
Camelia Șucu: De un secol și jumătate, Crucea Roșie a fost prezentă acolo unde oamenii au avut nevoie
Crucea Roșie Română a fost prezentă acolo unde oamenii au avut nevoie de sprijin, generații întregi de voluntari, medici, asistenți și oameni de bine, care au purtat această emblemă cu mare responsabilitate, curaj și compasiune, a afirmat joi președintele instituției, Camelia Șucu, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului.
ISUBIF: Doi copii în pericol de înec la Chitila; unul - transportat la spital, celălalt - resuscitat la fața locului
Doi copii din Chitila au fost în pericol de înec, unul fiind dus la spital cu elicopterul SMURD, iar celălalt resuscitat la fața locului de salvatori. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) a fost solicitat să intervină, joi, pentru salvarea a doi copii în pericol de înec. La so





