O nouă zi de grevă a angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti; în prezent societatea asigură 25% din capacitate
Societatea de Transport Bucureşti (STB) asigură duminică dimineaţa 25% din capacitatea programată, deşi sunt în continuare sute de şoferi care refuză să iasă pe traseu, fiind a patra zi de grevă a angajaţilor STB.
"În momentul de fata asigurăm circa 25% din parcul de vehicule programat. Vehiculele pot fi localizate în timp real folosind aplicaţia INFO TB. În acelaşi timp, le mulţumim celor care au înţeles gravitatea situaţiei, nivelul de manipulare la care au fost expuşi şi au decis să iasă în traseu", a declarat pentru AGERPRES directorul general al STB, Adrian Criţ.
Potrivit sursei citate, duminică, la ora 7:00, erau pe traseele din Capitală 162 de vehicule, dintr-un total programat de 697, din care 82 de tramvaie, 65 de troleibuze şi 15 autobuze.
Consiliul de Administraţie al STB a decis ca pentru conducătorii de vehicule care intră pe traseu începând de sâmbătă cercetarea disciplinară, în conformitate cu regulamentul intern, să nu-şi producă efecte, în condiţiile în care nu există fapte de natură penală.
Şeful STB a estimat pierderile provocate după trei zile de grevă la circa 20 milioane lei şi a avertizat că societatea ar putea intra în insolvenţă, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea.
Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, acuzând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii. Reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti au susţinut în repetate rânduri că nu este vorba de o grevă ci de o încetare voluntară a lucrului de către salariaţii de la STB SA şi au transmis că nu a iniţiat şi nu a organizat prezentul protest.
Tribunalul Bucureşti a decis vineri că greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este ilegală.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: O persoană a murit și trei au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 26, la Șivița
O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs duminică pe DN 26, în localitatea Șivița, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați. În accident au fost implicate două autoturisme, impactul dintre acestea fiind frontal. Polițiștii au stabilit că un
Buzău: Două fetițe, de 8 și 11 ani, rănite într-un accident pe DN 10; traficul este dirijat
Două fetițe, în vârstă de opt și 11 ani, au fost rănite, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, produs pe DN 10, la intrarea în municipiul Buzău, traficul fiind dirijat în zonă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. 'Din primele date de la fața lo
REPORTAJ/Vaslui: Zeci de producători locali, prezenți la prima ediție a Târgului de toamnă din Negrești
Zeci de producători locali din județul Vaslui s-au adunat, duminică, la Negrești, la prima ediție a Zilei produselor agroalimentare - un târg de toamnă organizat de autoritățile locale. Astfel, spațiul de lângă Piața Agroalimen
Prahova: Adolescent grav rănit pe un traseu de mountain-bike; a fost preluat de elicopter
Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost grav rănit, duminică, pe un traseu de monuntain-bike din stațiune Azuga, el fiind preluat de un elicopter pentru a fi dus la un spital din Capitală. 'Accident grav petrecut pe un traseu de mountain-bike din Azuga. Un adolescent în vârstă de 14 ani a căzut, suferind o fractură
REPORTAJ/Timiș: 'La Pas', un festival despre hrană, ca patrimoniu cultural
Timișoara intră în fiecare început de Brumărel cu Festivalul 'La Pas', creat ca parte a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, un eveniment care se desfășoară în acest an, în perioada 9 - 11 octombrie, în grădina Institutului Francez din municipiu.
Constanța: Șase persoane transportate la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 22
Șase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs duminică, pe DN 22. Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-ar fi produs între două autoturisme, conduse de un tânăr de 25 de ani, respectiv un bărbat, de
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură, de luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură. Județele vizate de noua atenționare sunt: Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbov
UPDATE Vâlcea: Peste 70 de pompieri intervin la incendiul din incinta fostei unități militare din Vlădești
Peste 70 de pompieri militari din patru județe intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din localitatea Vlădești, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la acoperișul unei clădir
Giurgiu: Tânăr rănit în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Cartojani, județul Giurgiu, a suferit arsuri la membrele superioare în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința și care risca să se extindă la gospodăriile învecinate, fiind transportat la spital, a informat, sâmbătă, ISU Giurgiu. '
Hunedoara: Incendiul din Parcul Național Retezat, activ de peste două săptămâni; aproximativ cinci hectare-afectate (GALERIE FOTO)
Incendiul de vegetație izbucnit în zona Cheile Buții din Parcul Național Retezat, care se manifestă de peste două săptămâni într-o zonă montană extrem de greu accesibilă, a afectat aproximativ cinci hectare, focul fiind localizat, a informat, sâmbătă, Prefectura Hunedoara. Potrivit sursei citate, în perimetrul afe
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera














