VIDEO Constanţa: 150 din totalul de 162 de apartamente, afectate în urma incendiului care a cuprins un bloc
Datele centralizate joi la ora 19,00 cu privire la efectele incediului care a distrus un bloc din municipiul Constanţa arată că au fost afectate 150 din totalul de 162 de apartamente aflate în imobilul respectiv - un bloc cu cinci etaje şi patru scări de acces, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
"35 de apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul, altele nu şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiul; 37 auto distruse", reiese din situaţia transmisă de ISU.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Conform sursei citate, 250 de persoane, din care 70 copii, au fost evacuate, însemnând toţi locatarii blocului, dintre care 30 au fost asistate medical la faţa locului, iar 8 victime (6 adulţi şi 2 copii) - transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu diferite afecţiuni (intoxicaţii, arsuri), dar conştiente.
Cinci adulţi au fost cazaţi la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul, iar o femeie cu un copil - la un cămin al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială.
Până la ora 18,00, au fost întocmite documente specifice pentru 60 de apartamente şi 27 auto afectate de incendiu.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Primăria Constanţa a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile în caz de nevoie, momentan imobilul nu este folosit.
Până la această ora nu s-a întors nicio familie să locuiască în apartamentul său, venind doar pentru constatarea pagubelor materiale produse.
Echipajele ISU s-au retras la ora 18,04, la faţa locului rămânând echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Poliţiei Locale.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Referitor la cauza izbucnirii incendiului, reprezentanţii ISU "Dobrogea" au menţionat că cercetările sunt încă în derulare.
În noaptea de miercuri spre joi, un bloc din municipiul Constanţa a fost cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Constanţa: 23 de apartamente, puse temporar la dispoziţia familiilor din blocul distrus de incendiu
Constanţa: Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul incendiului la bloc
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Mii de vizitatori la prima ediție AgroMaramureș
Mii de persoane au participat la prima ediție a Târgului AgroMaramureș, organizat sâmbătă și duminică la marginea unei păduri dintre localitățile Tulghieș și Mireșu Mare. La eveniment au participat foarte mulți copii, care au fost cei mai curioși să interacționeze cu animalele și să urce în tractoare. 'Cel mai mare tâ
Mureș: Cinci mașini au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație uscată, la Sighișoara
Cinci autoturisme parcate într-o grădină din localitatea Roca au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'Incendiul s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, fiind afectate și cinci autoturisme aflate într
Argeș: O femeie din Buzoiești a fost rănită în urma unui incendiu
O femeie din localitatea Buzoiești a fost rănită, duminică, în urma unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească și în care se afla o butelie care a explodat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Sticle cu apă, distribuite de polițiștii locali; bucureștenii, îndemnați să evite deplasările care nu sunt absolut necesare
Polițiștii locali au împărțit sticle cu apă duminică, în zonele centrale ale Capitalei, în contextul codului galben de caniculă. De asemenea, bucureștenii sunt invitați să evite deplasările, să cons
Debitul Dunării va crește în zilele următoare până 1.550 mc/s, dar se menține sub media lunii august
Debitul Dunării la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, va crește spre sfârșitul săptămânii viitoare până la 1.550 mc/s, însă se va menține mult sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 22 - 29 august 2026.
Vrancea: Incendiu de vegetație în proximitatea DJ 204, pe direcția Focșani - Suraia
Pompierii militari de la Detașamentul Focșani intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe DJ 204D, pe direcția Focșani - Suraia, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă. 'Incendiul se manifestă pe o suprafa
Pompierii români au desfășurat activități de pregătire în Serbia, în vederea intervențiilor în zonele afectate de incendii
Pompierii români aflați în Serbia pentru a sprijini autoritățile în gestionarea incendiilor de vegetație au desfășurat primele activități de pregătire, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Au avut lot întâlniri de coordonare cu reprezentanții autorităților locale din Bela Crkva, precum și cu șeful Sectorulu
Caniculă în opt județe și București, luni
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic pentru opt județe și municipiul București, valabilă luni, între orele 10:00 și 22:00. Potrivit meteorologilor, luni (24 august), în sudul Banatului, în sudul și vestul Olteniei și în sudul Munteniei, temperaturile ma
Cod galben de caniculă în 12 județe și București, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, duminică (23 august), în Oltenia, în vestul, centrul și sudul M
Neamț: Bărbatul care s-a înecat în urmă cu două luni în Lacul Izvorul Muntelui, găsit de pompieri
Trupul neînsuflețit al bărbatul care s-a înecat în urmă cu aproape două luni în Lacul Izvorul Muntelui a fost găsit de pompieri, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. 'Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului au intervenit în comuna Hangu pentr
Vrancea: Pompierii intervin la un incendiu care a cuprins 10 hectare de pădure în zona Muntelui Giurgiu
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins, sâmbătă seara, circa 10 hectare de fond forestier în zona Muntelui Giurgiu, în comuna Nereja, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. 'Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, fiind afectate litiera, pădurea și p
Ciucu: PMB și subordonatele stau în continuare greu la capitolul inițiativă și autosesizare
Primăria Capitalei și instituțiile subordonate ar trebui să aibă mai multă inițiativă și să se autosesizeze atunci când apar probleme de rezolvat, a transmis, duminică, edilul general, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, Administrația Domeniului Public a Municipiului București ar trebui 'să prindă viteză'. Ciucu a menționat că lucrările pentru amen
Iași: Un clujean care a căzut de pe o stâncă în masivul Ceahlău, transportat cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș
Un turist din județul Cluj care a căzut de pe o stâncă în masivul Ceahlău a fost transportat cu elicopterul SMURD Iași la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș. Victima a fost transportată de către Salvamont Neamț din locul de unde a căzut la punctul de aterizare a elicopterului ESA 350 Iași. Coordonatorul SMURD Iași, med
Arad: Trei persoane au suferit intoxicații ușoare și atac de panică, în urma unui incendiu la un centru medical
Trei persoane au suferit intoxicații ușoare cu fum și au făcut atac de panică, în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un centru medical din municipiul Arad, a informat Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au
Constanța: Bărbat din Galați, rănit după ce a căzut cu parapanta între Vama și Limanu
Un bărbat din județul Galați a fost rănit, sâmbătă, după ce a căzut cu parapanta între Vama și Limanu, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța. Potrivit sursei citate, la locul producerii evenimentului au fost trimise două echipaje medicale, unul aparținând SAJ Constanța și unul din cadrul








