Mureş: Anticoncepţionale gratuite de la Farmacia Socială, în proiectul de preîntâmpinare a sarcinilor în rândul minorelor
Pentru preîntâmpinarea sarcinilor în rândul minorelor, capitol la care judeţul Mureş este lider la nivel naţional, Farmacia Socială a anunţat, joi, că va asigura gratuit, începând de anul viitor, medicamente anticoncepţionale şi alte dispozitive medicale, prescrise de către medicii specialişti în urma unui consult medical, pentru pacientele fără posibilităţi materiale.
"Farmacia Socială a analizat soluţiile de care este nevoie în Judeţul Mureş astfel că îşi propune să asigure gratuit, începând cu anul 2022, medicamentele anticoncepţionale şi alte dispozitive medicale, prescrise de către medicii specialişti în urma unui consult medical, pentru pacientele mureşene care nu au aceste posibilităţi financiare (...) De mai bine de zece ani, România dă aproape un sfert - 23% - din totalul mamelor minore din UE, fiind în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani - peste 18.000. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naştere, iar cele mai multe vin din judeţul Mureş", a afirmat managerul de programe al Farmaciei Sociale, Marius Dumitrescu, într-un comunicat de presă.
De asemenea, el a arătat că în urma selecţiei proiectelor de asistenţă socială care beneficiază de finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Târgu Mureş, prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş în baza Legii nr. 350/2005, Asociaţia SURYAM, în parteneriat cu Farmacia Socială, a lansat în luna decembrie 2021 ziarul bilingv 'Sănătatea-Egészség' - ediţie dedicată exclusiv 'Educaţiei în domeniul sănătăţii reproducerii şi sexualităţii' cu realizarea unui conţinut adaptat pentru a scădea nivelul sarcinilor în rândul mamelor minore".
Noua publicaţie este disponibilă online şi va fi distribuit şi în format tipărit prin intermediul partenerilor instituţionali, Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Colegiul Farmaciştilor Mureş, Colegiul Medicilor din Judeţul Mureş, Organizaţia Salvaţi Copii, Crucea Roşie, Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureş, Asociaţia Divers, Asociaţia Ştii şi Fundaţia Prison Fellowship Romania.
Noul proiect editorial destinat informării minorelor cu privire la riscurile apariţiei sarcinilor la vârste fragede a fost realizat cu ajutorul unor specialişti implicaţi direct în analiza şi combaterea acestui fenomen.
Prin acest proiect finanţat cu suma de 15.000 lei din bugetul local al Municipiului Târgu Mureş şi cu o contribuţie proprie din partea Asociaţiei Suryam şi din sponsorizări obţinute în valoare totală de 12.405,45 lei, s-a reuşit tipărirea a 20.000 de exemplare din această publicaţie precum şi a 500 de afişe şi diseminarea online a articolelor in format electronic.
Asociaţia Suryam, în parteneriat cu Farmacia Socială, a lansat suplimentar faţă de proiectul cofinanţat de Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş şi site-ul www.mameminore.ro prin care şi-a propus menţinerea în permanenţă a atenţiei comunităţii şi a autorităţilor publice locale şi centrale asupra acestui subiect.
"Prin sensibilizarea comunităţii asupra natalităţii în rândul mamelor minore, ţinând cont de faptul că naşterile mamelor minore au implicaţii medicale, sociale, culturale, economice, demografice, creşterea nivelului de educaţie în domeniul sănătăţii reproducerii şi sexualităţii va conduce la combaterea sarcinii la vârste tinere si va avea ca efect reducerea mortalităţii infantile şi a deceselor materne, reducerea riscului contractării bolilor cu transmitere sexuală, a naşterilor premature, evitarea avorturilor, ocrotirea sănătăţii minorilor, prevenirea sarcinilor nedorite şi a abandonului copilului, asigurarea sănătăţii fizice şi psihice a viitorilor adulţi, dezvoltarea normală a tinerilor, dar şi a viitorilor lor copii şi pregătirea acestora să devină părinţi atunci când sunt capabili să aibă grijă de ei şi de copiii lor", a mai precizat Marius Dumitrescu. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Stațiunea viticolă din Drăgășani a sărbătorit 90 de ani de activitate; în prezent a rămas doar cu trei cercetători (GALERIE FOTO)
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Drăgășani, una din primele unități de profil înființate în țară, a sărbătorit, joi, nouă decenii de activitate, timp în care cercetătorii au creat soiuri recunoscute internațional și au salvat o parte importantă a patrimoniului genetic autohton. Eveni
Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu
Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului
Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie
Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E
Vrancea: Centru de zi pentru 75 de vârstnici, inaugurat la Focșani în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei (GALERIE FOTO/VIDEO)
Un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, care va oferi servicii pentru 75 de beneficiari, inclusiv la domiciliu, a fost inaugurat, joi, în municipiul Focșani, în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul centru, construit
Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î
Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică
Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider
Primarul din Băile Tușnad despre posibilitatea ca stațiunea să fie comasată cu o comună: Este inacceptabil
Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă și posibilitatea comasării localității cu o comună învecinată, susținând că o astfel de măsură ar afecta specificul unei stațiuni turistice și balneare. Edilul consideră că Băile Tușnad, la fel ca celelalte stațiuni care încearcă de
VIDEO Cărbunaru: Numiri noi de prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea
Guvernul a decis joi numirea unor noi prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ''Numiri noi sunt la Brașov, unde domnul Mija Lucian-Victor a fost numit în funcția de prefect, la Galați, acolo unde domnul Gavril Claudiu-Sorin a fost numit în ac
Alexandru Stoica: Impozite reduse cu până la 50% pentru administrațiile care optează pentru comasarea voluntară
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, a declarat joi, la Buzău, că pentru administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară este pregătit un pachet de măsuri care ar putea include reducerea impozitelor pentru cetățeni cu până la 50%. La Consiliul Județean Buzău a avut loc, joi, confe
Festivalul dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, la Biblioteca Națională a României, în perioada 20 - 22 noiembrie
Ediția de Crăciun a festivalului dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, se va desfășura în perioada 20-22 noiembrie, la Biblioteca Națională a României, și va aduce în atenția publicului atât creațiile producătorilor locali, cât și performanțele ciocolatierilor români la competiții internaționale. Po
Ialomița: Două persoane au decedat într-un accident între un autoturism și un TIR
Două persoane au decedat și o a treia a fost rănită, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 12:30, între localitățile Slobozia Nouă și Iazu, iar la fața locului au
Emisiunea de mărci poștale Bucuriile iernii (II) - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea de mărci poștale 'Bucuriile iernii (II)' va fi introdusă în circulație, vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Componentele emisiunii - două mărci poștale (cu valorile nominale de 6,50 lei și 11 lei) și un plic 'prima zi' - sunt realizate, în manieră grafică inedită, de ilustratoarea de origine română Andreea
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl va primi, vineri, la ora 13:00, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis joi AGERPRES, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor întâmpina înaltul oaspete în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la d
MApN: Dronă detectată de radare la aproximativ 28 km nord-est de Sulina; două aeronave F-18 au decolat de la Baza Kogălniceanu
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi o țintă aeriană la aproximativ 28 de kilometri nord-est de Sulina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole fiind ridicate de la sol pentru a monitoriza situația. Potrivit MApN, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații












