COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ceremonii oficiale restrânse de marcare a Zilei Naţionale a României au avut loc, miercuri, la Zalău şi Şimleu Silvaniei.

Acestea au inclus un ceremonial militar şi religios, cu alocuţiuni ale oficialităţilor, depuneri de jerbe de flori şi defilarea trupelor.

"Trăim de aproape doi ani de zile sub spectrul unei pandemii care ne-a scos din rutina zilnică şi ne provoacă, zi de zi, la o luptă de cele mai multe ori inegală. Am convingerea însă, că la fel ca în alte bătălii purtate de-a lungul istoriei, vom ieşi mai puternici din această încercare. Mesajul meu, de Ziua Naţională a României, se rezumă la un singur cuvânt: unitate. Doar împreună, români, maghiari şi alte naţionalităţi, putem învinge pandemia, doar împreună putem trece peste dificultăţile economice, doar împreună putem aduce România în elita ţărilor europene. Pe de altă parte, chiar dacă pare o picătură într-un ocean, efortul fiecăruia din noi contează, iar suma tuturor acestor eforturi ne va duce o Românie de mâine aşa cum ne-o dorim. Trebuie să purtăm mereu în suflet o rază de soare şi o speranţă pentru un viitor mai bun", a transmis prefectul judeţul Sălaj, Dari Toma, în mesajul său, prilejuit de Ziua Naţională, potrivit unui comunicat de presă.

La finalul ceremoniei de la Şimleu Silvaniei a avut loc vernisajul unei expoziţii documentare dedicate împlinirii a 770 ani de către oraşul de la poalele Măgurii, evenimentul fiind organizat în casa în care s-a născut Iuliu Maniu.

Activităţile din cele două oraşe au fost organizate, în colaborare, de Instituţia Prefectului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, primăriile Zalău şi Şimleu Silvaniei şi structurile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.