logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Primarul din Alba Iulia solicită AUR, organizatorul "Marşului Unirii", să nu politizeze Ziua Naţională

Imagine din galeria Agerpres

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a solicitat, din nou, marţi, Alianţei pentru Unirea Românilor, organizatorul "Marşului Unirii", care va avea loc miercuri dimineaţă, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, să nu politizeze Ziua Naţională.

"Eu am atenţionat, încă o dată, organizatorii să nu se folosească decât cântece patriotice, sloganuri, însemne care se potrivesc pentru Ziua Naţională. Orice altă manifestare împotriva oricui sau împotriva orice va fi sancţionată, conform legii. Şi cei de la Jandarmerie, care asigură ordinea, vor filma şi vor fi prezenţi pe tot parcursul acestui marş. Sper din suflet ca organizatorii să înţeleagă că nu e bine şi nu vreau să politizăm sau să transformăm ziua unităţii naţionale într-o altfel de manifestaţie", a declarat primarul din Alba Iulia.

Săptămâna trecută, edilul a spus într-o conferinţă de presă că i-a rugat pe organizatorii marşului să nu aibă mesaje anti sau pro-vaccinare.

"Oricine este binevenit, dar nu ne dorim nici politizarea, nici o dispută între pro şi anti-vaccinişti, pentru că nu este cazul", a afirmat, în 23 noiembrie, primarul.

Autorizaţia pentru "Marşul Unirii", care va deschide programul manifestărilor de la Alba Iulia de Ziua Naţională a României, a fost solicitată de către deputatul AUR de Alba, Daniel Gheorghe Rusu.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către AUR, "peste 3.000 de participanţi şi-au anunţat participarea la tradiţionalul marş al studenţilor basarabeni care vor unirea cu România". AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 02-06-2025 16:53

Scripcaru: Nu eu, ci Coliban a făcut împrumuturi dezavantajoase pentru municipiul Brașov în timp ce avea bani la buget

Primarul Brașovului, George Scripcaru (PNL), susține că fostul primar Allen Coliban (USR) este cel care a făcut 'împrumuturi dezavantajoase, la dobânzi mari', dar gradul de îndatorare al municipiului rămâne printre cele mai scăzute raportat la alte municipii mari. 'Cum ar putea crede cineva că aș fi putut să măresc gradul de

Social 02-06-2025 16:53

Dumitru Costin spune că eliminarea sporului de antenă sau a voucherelor de vacanță sunt măsuri pompieristice

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, luni, că măsurile vehiculate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, cum sunt eliminarea voucherelor de vacanță și a sporului de antenă, sunt 'măsuri pompieristice, luate pe genunchi din disperare de cauză'. Dumitru Costin a participat luni, alături de alți lideri de

Social 02-06-2025 16:41

Ministrul Muncii: Banii pentru pensii și drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, în iunie

Banii pentru plata pensiilor și a drepturilor sociale sunt prevăzuți în bugetul de stat și vor ajunge la timp la beneficiari în luna iunie, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către

Social 02-06-2025 16:20

Bistrița-Năsăud: Peste o mie de exemplare de urs brun observate în județ, la evaluarea de primăvară

Numărul urșilor bruni observați în județul Bistrița-Năsăud la evaluarea de primăvară a speciilor protejate a trecut pentru prima dată de o mie de exemplare, a anunțat, luni, structura teritorială a Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate. Evaluarea a fost întocmită pe fonduri cinegetice, iar ulterior a fost analizată și c

Social 02-06-2025 16:07

Mureș: Un pod din Sighișoara, denumit Otto Lurtz - salvatorul a 52 de oameni în inundațiile din 1970

La împlinirea a 55 de ani de la inundațiile din anul 1970, care au afectat grav orașul Sighișoara, municipalitatea a decis ca un pod construit peste râul Târnava Mare să primească numele lui Otto Lurtz, cel care a reușit să salveze de la moarte peste 50 de oameni, cu ajutorul unei bărci cu vâsle, confecționată de el. &#

Social 02-06-2025 15:16

MAI: Populația din zona de risc potențial de la Praid a fost evacuată; salvatorii evaluează situația salinei

Populația din zona de risc potențial din Praid a fost evacuată și s-a realizat un sistem de apărare împotriva apei, format din 500 de metri liniari de panouri și aproximativ 14.000 de saci cu nisip. 'Populația din zona de risc potențial a fost evacuată. Menționăm că se va face o scanare cu aparatură performantă în următoarele o

Social 02-06-2025 15:00

Director DGASPC Timiș: Numărul copiilor adoptabili este în scădere; procedurile de adopție s-au simplificat

Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, Monica Trușcă, a anunțat, luni, că în județ sunt 381 de copii adoptabili și 112 familii atestate ca apte să adopte, evidențiind faptul că numărul copiilor adoptabili este în scădere. De la începutul anului, în județ au

Social 02-06-2025 14:39

Proiect pentru o acumulare nepermanentă în amonte de salina Praid, elaborat de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că a fost elaborat un act normativ care vizează realizarea unei acumulări nepermanente în amonte de salina Praid. Proiectul ar putea fi analizat în ședința de luni a Guvernului sau în următoarea, a precizat ministrul într-o declarație acordată presei. 'Î

Social 02-06-2025 14:31

Harghita: S-a dispus nivelarea suprafeței unde s-au produs surpările, la Praid, pentru monitorizarea modificărilor

Prefectura Harghita a informat, luni, că s-a dispus nivelarea suprafeței unde s-au produs surpările, la Praid, în zona minei Telegdy, pentru monitorizarea eventualelor modificări morfologice. Informarea a fost publicată pe site-ul Instituției Prefectului, după ședința operativă a instituțiilor implicate în gestionarea situației de

Social 02-06-2025 14:29

CFR Călători lansează în circulație ''Trenurile Soarelui'' în data de 13 iunie

CFR Călători lansează în data de 13/14 iunie 2025 programul estival de transport 'Trenurile Soarelui', ce se va desfășura până la data de 6/7 septembrie 2025, perioadă în care turiștii vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe (32 suplimentare și restul din programul obișnuit), ce vor asigura zilnic legătura dintre principalele orașe din țară și

Administratie 02-06-2025 13:57

Sector 4: Lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii încep din 10 iunie

Lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii încep din 10 iunie, după ce autorizația de construire a fost semnată de Nicușor Dan în ultima sa zi de mandat de primar general al Capitalei, a anunțat, luni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. El a precizat, într-o conferință de presă, că, potrivit autorizației de cons

Administratie 02-06-2025 13:15

Timiș: Pizzerie construită ilegal pe domeniul public, demolată prin dispoziția primarului Timișoarei

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat, luni, că municipalitatea recuperează un teren public ocupat ilegal de peste două decenii, echipele începând demolarea unei pizzerii din zona centrală a orașului, construite fără autorizație. Pizzeria a fost autorizată la începutul anilor ˜90 pentru o suprafață mai mică de 1

Social 02-06-2025 13:14

Elicoptere și nave din mai multe state continuă operațiunile de căutare a marinarului dispărut în Marea Mediterană

Ministerul Apărării Naționale informează că fregata 'Regele Ferdinand', aflată în misiune în Marea Mediterană, continuă, luni, acțiunile de căutare-salvare pe mare, după ce în dimineața zilei de duminică a fost constatată lipsa unui maistru militar din echipaj. Conform unui comunicat al MApN, în sprijinul acțiun

Social 02-06-2025 12:26

Temperaturile maxime vor trece de 30 de grade, pe parcursul următoarelor două săptămâni (ANM)

Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga țară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 - 15 iunie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 36 de grade, dar vor fi perioade și cu averse cu caracter torențial, mai ales după data de 9 iunie, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Social 02-06-2025 12:24

Prahova: 9 persoane intoxicate cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat la rafinăria Petrobrazi

Nouă persoane au fost intoxicate, luni, cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat la rafinăria Petrobrazi în timpul unor lucrări la o instalație. 'Este vorba despre 9 persoane intoxicate cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat, toate aflate în stare de conștiență, dintre care 4 au necesitat perfuzare, restul de 5 persoane fii