Bihor: 100 de ani de la înfiinţarea satului Regele Ferdinand, azi Livada de Bihor

Satul Regele Ferdinand, azi Livada de Bihor, construit după model solar, cu străzi dispuse radial şi biserica în centru, şi-a sărbătorit marţi, de Sf. Dumitru, cei 100 de ani de la înfiinţare, dar localnicii au comemorat şi cei 81 de ani de la momentul izgonirii locuitorilor din sat, în urma Dictatului de la Viena.
"Ce am făcut noi azi sunt clipe de cinstire a celor mai vârstnici dintre noi, care au cunoscut nedreptăţile istoriei, care au suferit doar pentru că erau români. Azi a fost prima întâlnire a fiilor satului în cei o sută de ani, dar pentru că e pandemie am făcut doar o întâlnire la biserică, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire. A fost multă lume, nu atât în interior, cât în parcul din jurul bisericii. Slujba a fost oficiată de protopopul de Oradea, de cel din Tinca, de preotul local. După ce vremurile vor fi mai bune, o să sărbătorim şi altfel, pe stadion, în aer liber. La a doua întâlnire a fiilor satului, vom lansa o monografie a satului nostru", a declarat marţi, pentru AGERPRES, economistul Ioan Chivari, fiu al satului, fost primar timp de mulţi ani al comunei Nojorid.
Acum consilier local în comuna pe care a condus-o timp de 16 ani, în perioada 1971 - 1987, Chivari a iniţiat sărbătorirea Centenarului satului pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, în amintirea zilei de 25 octombrie 1940 în care sătenii au fost alungaţi în bejenie.
Înfiinţarea satului a fost rodul aplicării Reformei agrare din anul 1921 iniţiată de Regele Ferdinand, promisă de Suveran soldaţilor care au luptat în războiul de întregire. Satul a purtat numele Regelui Ferdinand până în anul 1945. De atunci şi până în prezent, localitatea se numeşte Livada de Bihor şi aparţine de comuna Nojorid.
Pe locul unui cătun cu câteva familii, satul "regal" a fost construit radial, cu opt străzi dispuse asemeni razelor de soare, în punctul central fiind ridicată, în 1974, biserica ortodoxă, sufletul aşezării.
Populaţia locului era venită din alte sate româneşti, unele situate azi în Ungaria, dar cei mai mulţi sunt din zona Munţilor Apuseni. Prin legea colonizării, adoptată în 1930, fiecare familie a primit câte 3.000 de metri pătraţi teren pentru casă, pământ arabil şi păşune, drepturi, dar şi obligaţii. Capul familiei trebuia să aibă cel mult 45 de ani, să aibă exerciţiul drepturilor politice, profesiunea de plugar, dar şi ştiinţă de carte şi să fie sănătos.
Abia statorniciţi în aşezare, după trudnice eforturi de a-şi construi case, de a săpa fântâni şi a pietrui drumuri, în 1940, prin Dictatul de la Viena, au fost obligaţi să-şi părăsească satul în două zile, în locul lor fiind adusă populaţie maghiară.
"Drama pe care locuitorii au trăit-o atunci este unică. Cele circa o sută de familii, 369 de fiinţe, locuitorii satului, în data de 25 octombrie 1940, sunt obligaţi de către autorităţile maghiare să evacueze casele în termen de 48 de ore, contrar reglementărilor Dictatului de la Viena care prevedea un termen de câteva luni. În sat a mai rămas o singură persoană tolerată de noile autorităţi pentru că ştia limba maghiară şi le era utilă. După izgonirea lor, niciun localnic nu a mai avut dreptul până la eliberarea ţării în toamna anului 1944 să intre în satul de care îi legau atâtea speranţe", povesteşte Ioan Chivari.
Amintirile acestea sunt păstrate din familie, spune Ioan Chivari, deoarece chiar părinţii lui şi cele două surori mai mari, care trăiesc şi acum, s-au aflat între cei 369 de locuitori alungaţi. Cu greu au putut să-şi recapete casele.
"Consider că cei expulzaţi pot fi consideraţi eroi deoarece mulţi dintre ei au luptat şi au căzut la datorie fiind înmormântaţi în cimitirele din Ungaria, Cehoslovacia sau Austria", spune fiul satului.
Viaţa satului a reînceput, cu dificultăţi, să se închege. În perioada comunistă, "mamele şi bunicile au continuat să-i crească pe copii în bun-simţ, îi învăţau să se roage şi să respecte adevărul şi sătenii", continuă fiul satului.
"Capul familiei îşi educa fiii în spiritul muncii, punându-i, pe măsura puterii lor, să ajute la bunul mers al gospodăriei încă de la vârste fragede. Copiii au crescut în mijlocul naturii cu dragoste faţă de locurile natale, cu respect faţă de familie şi rude, faţă de toţi membrii comunităţii. Iar când tânărul ajungea în armată, aceasta sădea în inimile lor dragostea faţă de ţară", afirmă Chivari.
Astăzi, satul Livada are peste 500 de familii, cu circa 1.800 de locuitori. A fost salvat de la desfiinţare, în 1969. A urmat un program de investiţii fără precedent: în 1972 a fost construit un magazin sătesc, după un an o şcoală modernă, în 1980 o grădiniţă cu cantină, după un an un bloc pentru profesori şi medici, cu dispensar la parter, în 1985 încă unul, pentru specialişti din agricultură, cu magazine, cofetărie şi frizerie, trotuare în tot satul, drumuri asfaltate. În 1980 satul avea încălzire centralizată cu apă geotermală (în biserică, şcoală, grădiniţe, case) şi ştrand termal, iar din 1985 cea mai mare staţie pentru creşterea puietului de peşte în apă termală din Europa.
Pe vremea când era primar, Ioan Chivari a reuşit chiar, sub autorităţi comuniste, să finalizeze construcţia bisericii ortodoxe din mijlocul satului, a cărei construcţie începuse în anul 1937.
Întrebat, la ceas aniversar, care sunt principiile şi crezurile sale care i-au animat sufletul şi activităţile de-a lungul vieţii, Ioan Chivari, la cei 76 de ani, a răspuns: "Cred în Cel de Sus, în puterea legii, în judecata oamenilor, în dreptul fiecărui copil la fericire, în adevăr şi suflet curat şi în demnitatea de a fi român". AGERPRES/(A,AS -autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: (c) Ovi D. Pop
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Neamț: Doi copii și o femeie din Suceava, răniți într-un accident pe DN2 E85, la Săbăoani
Doi minori și o femeie din județul Suceava au fost răniți într-un accident rutier produs pe DN2 E85, în care au fost implicate trei autoturisme, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Roman, cadre medicale de la ambulanță și polițiști. 'Toate p
Caniculă și disconfort termic accentuat în 12 județe și București, pe parcursul zilei de joi
Capitala și 12 județe din sudul și vestul țării se vor afla joi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, în Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i
Gusturi autentice și meșteșug românesc la 'Târgul de Sfinții Petru și Pavel' din curtea Ministerului Agriculturii
Gusturile autentice și meșteșugul românesc vor putea fi regăsite, de joi până sâmbătă, la 'Târgul de Sfinții Petru și Pavel' din curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), târgul fiind organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia. 'Târgul de Sfinții Petru
Biserică catolică transformată în biserică ortodoxă; sute de români merg duminica la biserică în Dublin
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Florin Zafiu, transmite: Sute de români stabiliți în Dublin merg în fiecare duminică să se roage în parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Columba, loc în care săptămânal copiii pot învăța în limba română, miercuri membrii Familiei Regale luând parte la o slujbă de Te
Dâmbovița: Colectarea de deșeuri în Aninoasa, suspendată în urma incendiului de la groapa de gunoi
Colectarea gunoiului menajer a fost suspendată temporar în comuna Aninoasa după incendiul izbucnit la groapa de gunoi din localitate, a anunțat, miercuri, primarul Vlăduț Niculae. ''Ca urmare a incendiului de la groapa de gunoi și a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița privind declararea
Predoiu, la încheierea SEISM 2025: Acest exercițiu a demonstrat relevanța României într-un domeniu extrem de complex
Modul în care angajații inspectoratelor pentru situații de urgență s-au comportat în cadrul exercițiului SEISM 2025 ConvEx-3 demonstrează relevanța României într-un domeniu extrem de complex și extrem de actual, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Acest exercițiu și felul &icir
Michelle Obama vine în septembrie în România; va fi prezentă la evenimentul Impact Bucharest
Michelle Obama, fostă Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, va veni în septembrie în România. Ea va fi prezentă la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie, care va avea loc pe 17 și 18 septembrie, la București. Conform organizatorilor, Michelle Obama va participa la o discuție modera
Neamț: Doi bărbați transportați cu autospeciala poliției, răniți într-un accident la Căciulești
Doi bărbați reținuți de polițiști, care erau transportați cu autospeciala instituției, au fost răniți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu aceasta, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. ''În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla &
FOTO/VIDEO Constanța: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce un autocar cu circa 60 de călători s-a răsturnat la Tariverde
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, în urma unui accident rutier în care un autocar cu circa 60 de călători, cetățeni ucraineni, s-a răsturnat pe DN 22, la ieșirea din localitatea Tariverde către Constanța, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ''Dobrogea''. În accidentul rutier a fo
Dâmbovița: Pompierii au intervenit în mai multe localități la incendii de vegetație; în Corbii Mari au ars cinci hectare
Pompierii au intervenit, miercuri, în mai multe localități din județ unde au izbucnit incendii de vegetație uscată, cea mai mare suprafață cuprinsă de foc fiind în Corbii Mari, cinci hectare, anunță ISU Dâmbovița. În comuna Cojasca incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, în c
Constanța/ Șeful CJPC, Horia Constantinescu, mutat la structura similară din Ialomița: E o acțiune de intimidare și reducere la tăcere
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, este mutat temporar, printr-o dispoziție emisă miercuri de ANPC, la structura similară din județul Ialomița, situație catalogată de acesta drept ''o acțiune coordonată de intimidare și reducere la tăcere''. Decizia semnată de p
Timiș: Expoziție dedicată luptei de rezistență anticomunistă în Banat, amenajată pe un teren din proprietatea CJ
Consiliul Județean a aprobat, miercuri, dezmembrarea în două loturi a unui imobil din proprietatea instituției administrat de Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara, unde se va construi o biserică din piatră, după ce biserica din lemn de la Topla a ars în luna martie, dar și o anexă unde va fi amenajată o expoziție dedicată luptei de rezistență antic
Primarul de Vaslui, Lucian Braniște: Organigrama primăriei este la 56-60% acoperire; Guvernul să gândească lucrurile
Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a declarat, miercuri, în contextul anunțării unor măsuri de austeritate care ar presupune tăieri de posturi și reorganizări de personal, că instituția pe care o conduce are organigrama acoperită în proporție de doar 60%. Edilul-șef al municipiului reședință susține că Guvernul ar trebu
Garda de Mediu: Animalele sălbatice au curățat râul Târnava Mică de peștii morți din cauza sării
Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Mureș, Annamaria Szekely, a declarat, miercuri, că animalele sălbatice au consumat peștii morți din râul Târnava Mică, poluat cu o cantitate mare de sare provenită de la Salina Praid, fiind astfel prevenită o posibilă problemă de sănătate publică. ''După câteva zile de turbiditate ridi
Mureș: Stare de alertă declarată și în comuna Suplac; numărul localităților afectate de salinitatea Târnavei Mici ajunge la 21
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a declarat, miercuri, stare de alertă și în comuna Suplac, având satele aparținătoare Suplac, Idrifaia, Laslău Mare, Laslău Mic și Vaidacuta, numărul localităților afectate de valul de salinitate care s-a propagat de la Salina Praid pe râul Târnava Mică ajungând la 21.