Hunedoara: Peste 200 de mineri au protestat în faţa sediului EM Lupeni
Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune Lupeni, Vulcan şi Livezeni au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului administrativ al Minei Lupeni, nemulţumiţi că plata drepturilor băneşti pe luna ianuarie este întârziată, ei solicitând intervenţia ministrului Energiei, Victor Popescu, în deblocarea situaţiei de criză.
Liderii sindicali prezenţi la faţa locului au anunţat că două schimburi de la minele Vulcan şi Livezeni s-au solidarizat cu protestatarii de la Lupeni şi au rămas în subteran.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, le-a explicat minerilor că o delegaţie formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri sindicali se află vineri la Bucureşti pentru a se întâlni cu ministrul Energiei, în încercarea de a găsi soluţii pentru plata salariilor.
"Drepturile restante ale angajaţilor noştri privind transportul (la locul de muncă - n.r.) sunt în valoare de 2 milioane de lei, tichetele de masă sunt 8 milioane de lei. În total, 10 milioane de lei. Şi mai intervine plata (salariilor - n.r.) care este de 8 milioane de lei. Necesarul nostru astăzi ar fi 18 milioane de lei, ca să rezolvăm problemele", a spus Dioane.
Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie. Minerii nu au fost de acord cu întârzierea şi au declanşat o serie de proteste, culminând cu autoblocarea a aproximativ 100 dintre ei la Mina Lupeni, în urmă cu peste 48 de ore.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
CEH a rămas fără o parte din venituri de la 1 ianuarie 2021, după ce pierdut 7 milioane de lei lunar, reprezentând sumele de bani provenite din serviciile de sistem şi din ajutorul de stat pentru Mina Lonea. Potrivit administratorului special Cristian Roşu, cu aceste sume se puteau asigura circa jumătate din banii de salarii. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Olt: Saci cu oase, găsiți într-o groapă la cimitirul Strehareți; primarul Slatinei acuză administratorul privat
Mai mulți saci plini cu oseminte au fost descoperiți miercuri, în cimitirul Strehareți din Slatina, de angajații care făceau săpături specifice activităților funerare, primarul municipiului, Mario De Mezzo, acuzând fostul administrator privat al cimitirului, evacuat cu executor în urmă cu două săptămâni, că ar fi scos rămășițele umane pentru a
Ialomița: Starea de alertă în Slobozia și 4 localități pe fondul suspendării autorizației de mediu a operatorului de apă-canal, prelungită cu 30 de zile
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a decis, miercuri, prelungirea cu 30 de zile, în perioada 18 septembrie-17 octombrie, a stării de alertă în municipiul Slobozia și comunele Scânteia, Ciulnița, Cosâmbești și Mărculești, cu satele aferente, pe fondul suspendării autorizației de mediu a operatorului de apă-canal SC Ur
#AnulNadia/Bihor: Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', la Muzeul Țării Crișurilor, dar și la Londra
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', reconfigurată în jurul numărului de concurs '73', poate fi vizitată, începând de miercuri, la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea, până în decembrie 2026. O versiune mai comprimată a expoziției va ajunge și la Londra, unde va fi prezentată
Alba: A murit, la 111 ani, cea mai în vârstă persoană din România - o femeie din Cugir
Cea mai în vârstă persoană din România, o femeie supercentenară din orașul Cugir, a decedat la 111 ani, potrivit unui anunț făcut, miercuri, de administrația locală. 'Doamna Noja Paladia, recunoscută oficial drept cea mai în vârstă persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documenta
Tulcea: Trei centre sociale noi, inaugurate oficial de Primăria municipiului reședință
Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilități și unul celor în vârstă, construite prin fonduri europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea dispunând în momentul de față de personalul minim necesar. Cele
Harghita: Continuă pregătirile pentru titlul de Regiune Gastromomică a Europei; 59 de unități au primit certificarea Myrmidone
Un număr de 55 de unități de alimentați publică din Harghita și patru din Covasna au primit miercuri certificarea Myrmidone, o inițiativă menită să promoveze gastronomia locală și care face parte din pregătirile pe care autoritățile județene le fac pentru anul 2027, când Harghita va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei. Certif
Buzău: Bărbat decedat în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată
Un bărbat a decedat, miercuri, după ce s-ar fi electrocutat în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată, în localitatea Zoița din județul Buzău. Potrivit Sucursalei Regionale a Căilor Ferate (SRCF) Galați, pe parcursul zilei de miercuri circulația feroviară a fost suspendată temporar pe
Iașiul se află pe locul 486 în topul celor mai bune o mie de orașe ale lumii
Iașiul ocupă locul 486 în topul celor mai bune o mie de orașe ale lumii, în ediția din 2026 a Indicelui Global al Orașelor pentru 2026 realizat și publicat de Oxford Economics, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica. Potrivit sursei citate, Bucureștiul se află pe locul 214 în acest top, Iașiul fiind al doilea oraș din ța
Zilele Bucureștiului: Concerte, proiecții de video mapping și tururi ghidate, sâmbătă și duminică
Zilele Bucureștiului vor fi sărbătorite sâmbătă și duminică prin concerte, spectacole, proiecții de video mapping, tururi ghidate și dezbateri. Evenimentul marchează 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului, a informat Primăria Capitalei, miercuri, pe pagina sa de
MAI anunță încheierea protestului din Piața Victoriei; șase manifestanți violenți au fost reținuți
Ministerul Afacerilor Interne anunță încheierea protestului din Piața Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanți violenți au fost conduși la secțiile de poliție, iar șase au fost reținuți pentru 24 de ore. De asemenea, polițiștii au întocmit trei dosare penale, inclusiv pentru folosirea de obiecte periculoase.
Bihor: Ozonul, protector sus în atmosferă, poluant la nivelul solului; recomandări ale medicilor
De Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon, specialiștii atrag atenția asupra unei diferențe esențiale: dacă ozonul din stratosferă protejează Pământul de radiațiile ultraviolete solare, cel format la nivelul solului este un poluant atmosferic și iritant respirator, afectând, la concentrații ridicate, sănătatea, mai ales în zilele foa
REPORTAJ Tulcea: Periprava, satul de la marginea războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Numărul turiștilor care au vizitat anul acesta satul Periprava, localitate aflată pe malul Dunării, la granița româno-ucraineană, a scăzut cu aproape 75% din cauza războiului declanșat de Rusia în țara vecină, localitatea care are toate atuurile istorice și naturale să-și păstreze autenticitatea depopulându-se continuu, chiar dacă pescari împă
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Suma de 8.8 milioane lei a fost cheltuită pentru lucrări de asfaltare și tratare a zonelor cu tasări, pe o lungime de peste 20 de km din DN10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna, pentru creșterea siguranței participanților la trafic, în completarea intervențiilor desfășurate pentru punerea în siguranță a versanților unde au avut frecve
IGSU: Misiunea din Grecia se încheie; 120 de pompieri, în trei schimburi, au fost prezenți în apropierea Atenei
Pompierii români și-au încheiat misiunea în Grecia, unde au sprijinit autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație. ''Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de solidaritate ale pompierilor rom&aci
Buzău: La Berca va avea loc a XIII-a ediție a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, produs cu Indicație Geografică Protejată
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, produs tradițional înscris în registrul celor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată, recunoscuți prin gustul picant rezultat al unei combinații de usturoi, ardei iute roșu și cimbru, va avea loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca.












