Hossu (Cartel ALFA): Păstrarea politicii salariului minim scăzut va creşte revoltele sociale
Politica guvernamentală de păstrare a unui salariu minim pe economie scăzut va avea ca efect creşterea revoltelor sociale ale lucrătorilor, astfel că există toate şansele ca anul viitor să existe întreruperi de activitate în sectoare precum comerţul, calea ferată sau construcţiile de maşini, a declarat, marţi, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) "Cartel ALFA", Bogdan Hossu.
"Vrem să tragem un semnal de alarmă: dacă se va continua această politică revoltele sociale vor creşte în România din partea lucrătorilor, pentru că este inadmisibil ca încă o dată se se fure rezultatul muncii lucrătorilor. Păstrarea politicii de salariu minim foarte scăzut este o problemă. (...) Se poate ajunge la întreruperea activităţii în anumite sectoare, dar nu la o grevă generală, cum am văzut în alte ţări, pentru că nu avem nici cultura şi nici pregătirea necesară a lucrătorilor pentru o asemenea acţiune. Dar pe anumite sectoare de activitate - comerţ, calea ferată, producţia de construcţii de maşini - avem toate şansele să avem diferite întreruperi de activitate, mai lungi sau mai scurte, în funcţie de hotărârile membrilor de sindicat", a afirmat Bogdan Hossu.
Câteva zeci de membri ai organizaţiei sindicale au participat marţi la pichetarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, solicitând Guvernului majorarea salariului minim brut la 2.400 de lei.
Preşedintele CNS Cartel ALFA a apreciat că politica unui salariu minim scăzut reprezintă un furt din munca angajaţilor, în beneficiul capitalului.
"Noi vom continua lupta, pentru că ni se spune că trebuie să fim în funcţie de productivitate în structura respectivă, noi avem productivitatea, conform Eurostat, la 66% din media europeană a productivităţii orare, dar în acelaşi timp avem salariul orar în euro la 35% din salariul mediu orar minim pe economie calculat la media europeană. Asta nu arată decât că de fapt se fură activitatea lucrătorilor, furându-se din buzunarul lor, avantajând capitalul, şi oricum modul de repartizare a creşterii economice între capital şi lucrător este într-un raport invers faţă de ceea ce se foloseşte în media europeană, în structurile europene normale. Modul de repartizare a creşterii economice este 52% la capital şi numai 40-41% la lucrător, deşi în sistemul european raportul acesta este taman invers. Asta nu arată decât că Guvernul, decidenţii politici, inclusiv parlamentarii, trebuie să schimbe această politică, readresându-se cetăţeanului", a menţionat Bogdan Hossu.
Liderul sindical a calculat că majorarea anunţată de Guvern, de 41 de lei net, reprezintă o creştere de 2 lei pe zi a venitului unui angajat plătit cu salariul minim.
"Guvernul actual anulează deciziile altor guverne de dinainte legate de procedura de stabilire a salariului minim, care trebuia să fie 2.400 de lei, ceea ce dădea pe net aproximativ 100 de lei în plus faţă de ceea ce există. 41 de lei, cât rezultă acum, dacă decizia va fi de 2.300 de lei, înseamnă că nici măcar cheltuielile sanitare pentru mască, dezinfectanţi, nu sunt suficiente pentru un lucrător care zi de zi trebuie să meargă la muncă. Adică 2 lei pe zi de creştere a salariului în plus pentru 8 ore de muncă ni se pare neoperabil sau neacceptabil. (...) Dacă se continuă această politică a salariului minim, efectul nu va fi decât o creştere a gradului de migrare, ceea ce este defavorabil", a precizat Bogdan Hossu.
Acesta a arătat că o majorare mai mare a salariului minim nu ar reprezenta cheltuieli bugetare crescute, deoarece doar 3% din angajaţii din sectorul public sunt plătiţi cu salariul minim.
"Blocarea creşterii salariului minim înseamnă de fapt tăierea unei surse de venit sigur la bugetul de stat. Deci nu există o cheltuială la buget prin creşterea salariului minim, întrucât din tot sectorul bugetar mai puţin de 3% sunt la nivelul salariului minim pe economie", a afirmat Bogdan Hossu.
Preşedintele CNS "Cartel ALFA" a susţinut că marea majoritate a angajaţilor care sunt plătiţi în prezent cu salariul minim vor rămâne cu venitul la nivelul salariului minim şi în continuare, din cauza blocării legii contractelor colective de muncă.
"Guvernul actual nu a ţinut cont nici de legislaţia în vigoare, care prevedea coşul minim ca un instrument în calcularea salariului minim pe economie, nici de legislaţia viitoare europeană, şi mă refer la directiva legată de salariul minim european, care prevede păstrarea unui raport care evident că în România nu este la valoarea care ar trebui să fie pentru a avea o bună distribuţie în sistem. (...) Faptul că nu se face niciun demers în rezolvarea legii contractelor colective nu arată decât că în continuare marea majoritate a lucrătorilor, avem peste 1,4 milioane, vor rămâne la salariul minim pe economie şi va fi de fapt o fraudă fiscală pe care Guvernul o încurajează prin politicile sale", a încheiat Bogdan Hossu.
Executivul a anunţat luni că a decis majorarea salariului minim brut de la 2.230 de lei la 2.300 de lei şi urmează să reglementeze această decizie miercuri.AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
*Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












