Braşov: Târgul de Crăciun va fi organizat în Piaţa Sfatului - numărul căsuţelor, redus la jumătate
Târgul de Crăciun va fi, totuşi, organizat, anul acesta, în Piaţa Sfatului din Braşov şi nu online, chiar dacă numărul căsuţelor va fi redus la jumătate faţă de anul trecut, a anunţat, vineri, viceprimarul Flavia Boghiu.
Primăria Braşov a luat această decizie în urma consultărilor cu agenţii economici, Direcţia de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului.
Conform deciziei, vor fi amplasate 20 de căsuţe şi vor fi amenajate circuite speciale de intrare şi ieşire, iar evenimentul va fi supravegheat de Poliţia Locală.
Montarea căsuţelor va începe în perioada imediat următoare.
Bradul din Piaţa Sfatului a fost adus în urmă cu o săptămână, iar iluminarea acestuia, împreună cu celelalte decoraţiuni pentru Sărbătorile de Iarnă, a fost pornită duminică seara, pe 6 decembrie, însă, spre deosebire de anii anteriori, fără însă a avea loc un eveniment cu această ocazie.
În urmă cu mai multe săptămâni, primarul Braşovului, Allen Coliban, propunea organizarea tradiţionalului Târg de Crăciun online, variantă cu care, însă, producătorii şi meşteşugarii care participă la acest eveniment nu au fost de acord. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Toate pârtiile de schi sunt funcționale; schiorii, rugați să se informeze înainte de a pleca la drum
Toate pârtiile din Harghita sunt funcționale la acest sfârșit de săptămână, salvamontiștii recomandând iubitorilor sporturilor de iarnă să se intereseze despre starea și programul acestora înainte de a pleca la drum. Șeful Serviciului Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, Simon Lászl&oacu
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,94% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 5,94% pe an, de la 5,95% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Arad: Lucrări în zona fostei vămi Nădlac II, pentru o tranzitare mai ușoară spre Ungaria
Fostul punct de trecere a frontierei de la Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, este reconfigurat în aceste zile de către drumari, pentru a se facilita tranzitarea graniței cu Ungaria, fiind repoziționate parapete care delimitau benzile sau mutate containerele din care polițiștii de frontieră făceau verificarea documentelor.
Transelectrica, investiții de aproape 95 milioane de lei în stația Stâlpu, județul Buzău
București, 31 ian /Agerpres/ - Transelectrica demarează lucrările de retehnologizare a stației Stâlpu, județul Buzău, și construirea noii stații de 400 kV, o investiție de aproximativ 95 de milioane de lei, cu termen de finalizare luna ianuarie 2027. 'Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA demarează lucrările de execu
Hunedoara: Microbuz implicat într-un accident rutier, la Petroșani; trei persoane rănite
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc vineri dimineața pe DN 66, la Petroșani, în eveniment fiind implicate un microbuz în care se aflau 15 persoane și un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Victimele, două femei și un bărbat, cu vârste cup
Prahova: Accident în Ploiești; o mașină s-a răsturnat, două persoane, între care un pieton - rănite
Un accident rutier a avut loc, vineri dimineață, la intersecția Bulevardului Independenței din Ploiești cu strada Golești, o mașină răsturnându-se, două persoane, dintre care un pieton, fiind rănite. Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, în eveniment au fost implicate două autoturisme, dint
Prahova: Incendiu la un operator economic din Florești; 18 persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o clădire din cadrul unui operator economic de pe raza localității prahovene Florești, 18 persoane autoevacuându-se. La fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
ANM: Cod galben de ceață și vizibilitate redusă în localități din 24 de județe, inclusiv în București, vineri dimineața
Meteorologii au emis vineri dimineața o serie de atenționări nowcasting Cod galben de ceață și vizibilitate redusă în localități și zone din 24 de județe, inclusiv în București, valabile în următoarele ore. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 9:00, în zeci de localități din județul
Ilfov: Trei mașini, implicate într-un accident pe A3 București - Ploiești, la Voluntari; trafic îngreunat
Trei autoturisme au fost implicate joi seara într-un accident pe autostrada A3 București - Ploiești, în zona localității Voluntari, județul Ilfov, o persoană fiind transportată la spital. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3, pe sensul dinspre București către Ploiești,
Cluj: Un bărbat care a aruncat deșeuri din construcții pe câmp, amendat și obligat să igienizeze terenul
Un clujean care a aruncat pe un câmp deșeuri provenite din construcții a fost amendat cu 2.500 de lei de către Poliția Locală și obligat să igienizeze terenul afectat. 'În cursul acestei săptămâni, în zona străzii Sitarilor, polițiștii locali au prins în flagrant o persoană care descărca din mașina deșeuri pro
Tulcea: Subvenția pentru agentul termic furnizat în sistem centralizat va dispărea din anul 2028
Primăria municipiului Tulcea va organiza o dezbatere pe tema eficienței sistemului centralizat de termoficare, pentru a avertiza populația cu privire la faptul că din anul 2028 subvenția pentru încălzire acordată de autoritatea locală nu va mai putea fi acordată, așa că prețul gigacaloriei aproape că se va tripla din acel an. Ideea organizării acestei de
Sector 1: Primăria trebuie să achite Romprest 124 de milioane de lei; 50 de milioane au fost executate silit
Primăria Sectorului 1 trebuie să achite Romprest 124 de milioane de lei, în urma unor procese cu operatorul de salubrizare, a anunțat, joi, președintele comisiei care analizează situația titlurilor executorii, Iulian Hatmanu, care a precizat că 50 de milioane de lei au fost executate silit. 'Până în momentul de față, am reușit să facem ev
MApN: O nouă aeronavă F-16 achiziționată de România a aterizat la Câmpia Turzii
București, 30 ian /Agerpres/ - O aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziționată de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat joi în Baza 71 Aeriană 'General Emanoil Ionescu', de la Câmpia Turzii, completând astfel Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave, informează MApN. Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighti
Sector 1: Primăria intenționează să creeze o arie naturală protejată la Pădurea Băneasa
Primăria Sectorului 1 intenționează să preia în administrare o suprafață de 3,3 milioane de metri pătrați din Pădurea Băneasa de la Romsilva pentru a crea o arie naturală protejată, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de joi un proiect de hotărâre în acest sens. 'Se solicită Consiliului General al Municipiului București ado
Burnete (Concordia): Ministrul Finanțelor ne-a promis că în seara aceasta vom vedea proiectul de buget
Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, a afirmat, joi, după reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, că ministrul Finanțelor a promis că va transmite joi seara proiectul de buget pentru anul în curs, ca urmare abia după aceea se va putea formula o opinie clară. 'Din păcate, nu am putut să ne face