Harghita: Numărul localităţilor în care CJSU a impus restricţii a ajuns la 15; activitatea localurilor în spaţii închise-interzisă
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita a inclus, luni, municipiul Odorheiu Secuiesc şi comuna Mugeni pe lista localităţilor unde se impun măsuri de restricţie, întrucât rata de infectare este mai mare de 1,5 la o mie de locuitori.
Cele două localităţi se alătură municipiului Miercurea Ciuc, oraşului Vlăhiţa şi comunelor Brădeşti, Cârţa, Ciumani, Dăneşti, Gălăuţaş, Mădăraş, Mihăileni, Păuleni Ciuc, Racu, Sânmartin şi Siculeni, unde au fost impuse restricţii săptămâna trecută.
Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a precizat că potrivit hotărârii CJSU, de luni seara până în data de 18 octombrie barurile, cafenelele, cluburile, discotecile şi alte localuri care au obiectul de activitate prevăzut în codul CAEN 5630 îşi suspendă activităţile cu publicul în spaţiile închise destinate servirii clienţilor.
"Pentru barurile, cafenele, cluburile, discotecile şi alte localuri prevăzute de codul CAEN 5630, activităţi cu publicul se pot desfăşura în spaţiile exterioare deschise (fără pereţi din folii, plase, etc.) destinate servirii publicului", se arată în hotărârea CJSU.
Totodată, în cele 15 localităţi se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, "pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, pe o rază de 50 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor unităţilor de învăţământ".
CJSU Harghita "recomandă ferm purtarea măştii pe toata durata deplasării în afara domiciliului", iar persoanelor vulnerabile li se recomandă să evite frecventarea locurilor publice aglomerate.
Concertele, spectacolele, târgurile, bâlciurile sau evenimentele sportive se pot desfăşura doar cu condiţia respectării măsurilor de distanţare şi siguranţă sanitară în vigoare, iar organizarea sărbătorilor religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă.
În localităţile unde se impun restricţiile, autorităţile locale au obligaţia de a efectua lucrări de dezinfecţie a spaţiilor publice pe care le au în administrare.
Potrivit hotărârii CJSU Harghita, în toate localităţile judeţului se vor decala orele de început şi sfârşit ale activităţii instituţiilor, pentru reducerea aglomerării la orele de vârf, se va organiza munca la distanţă în instituţii publice, acolo unde este posibil, pentru a reduce aglomerarea din birouri şi se introduce obligativitatea igienizării spaţiilor comune din imobile (lift, casa scărilor) de către asociaţiile de proprietari cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale.
De asemenea, se intensifică activităţile de control privind respectarea măsurilor deja impuse de purtare a măştii, igiena mâinilor şi distanţare fizică în locurile aglomerate.
Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, în ultimele 24 ore, în Harghita s-au înregistrat 24 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor, de la începutul pandemiei, ajungând la 1.384. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Microbuz școlar implicat într-un accident rutier pe DN 67, la Slătioara; trei elevi - transportați la spital
Trei elevi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, luni după-amiază, după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe DN 67, în localitatea Slătioara. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, la fața locului sunt echipaje de la Stația
Brașov: Bike Park Postăvarul se deschide la sfârșitul săptămânii
Bike Park Postăvarul se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni, toate traseele urmând să fie practicabile, cu excepția ultimei porțiuni din traseul Blue line, Techno belly, a anunțat, luni, Primăria Brașov. Conform viceprimarului Dan Ghiță, în această perioadă sunt efectuate ultimele lucrări de pregătire a traseelor.
Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o
Sibiu: Peste 15.000 de persoane au participat la prima ediție a festivalului de sport urban
Peste 15.000 de persoane au fost prezente în ultimele trei zile, la Sibiu, la prima ediție a festivalului de sport urban BCR Sport Arena Streetball, dintre care aproximativ 3.000 au participat la activitățile sportive, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă. Unul din bulevardele centrale ale municipiului Sibiu, bulevardul Corneliu Co
Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același
Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei
Neamț: Șapte mesaje RO-ALERT în week-end cu privire la apariția unor urși; un animal a fost împușcat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, șapte mesaje RO-ALERT cu privire la apariția unor urși în zonele locuite. Potrivit ISU Neamț, au fost alertați oamenii din localitățile Grințieș, Bicaz Chei, Poiana Teiului, Borca și Piatra-Neamț. La Bicaz Chei au
Bihor: Pasajul de pe DN19, la intrarea în Oradea, aproape finalizat și deschis traficului; investiție de 38,8 milioane de lei (GALERIE FOTO)
Lucrările la pasajul rutier suprateran de la intrarea în Oradea pe DN 19 (Oradea - Sighetu Marmației) au ajuns la un stadiu de execuție de 85%, fiind deschisă circulația pentru traficul rutier, a anunțat luni, pe șantier, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Horea Abrudan. ''Pasajul reprezintă unul dintre cele mai im
Harghita: Membrii SANITAS continuă greva japoneză în spitale și unitățile DGASPC
Angajații din spitale și unitățile de asistență socială din Harghita, membri ai sindicatului SANITAS, continuă greva japoneză până la instalarea unui nou guvern cu care să poată fi reluate negocierile privind proiectul noii legi a salarizării. Președinta SANITAS Harghita, Nyulas Emma, a declarat luni, pentru AGERPRES
Medalia ''Coroana Română, 160 de ani'' - lansată, marți, la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta va găzdui marți, la Palatul Elisabeta, lansarea medaliei aniversare ''Coroana Română, 160 de ani'' realizată de Monetăria Statului. La eveniment, care va începe la ora 16:00, vor lua cuvântul Principele Radu și directorul general al Monetăriei Statului, Octavian Schen, a informat, luni,
Suceava: Un bătrân de 90 de ani, decedat în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa din Dolheștii Mari
Un bătrân în vârstă de 90 de ani a murit într-un incendiu produs, în noaptea de duminică spre luni, la locuința sa din localitatea suceveană Dolheștii Mari. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, pompierii militari de la subunitățile Fălticeni și Dolhasca au intervenit cu trei autosp
Brăila: Operator portuar care a efectuat activități de dragare fără respectarea legislației, amendat de Garda de Mediu
Un operator economic care desfășoară activități portuare în zona Platformei Industriale Chiscani a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 78.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu Brăila, pentru încălcarea legislației privind protecția apelor și gestionarea deșeurilor. Potrivit unui comunicat transmis luni de Garda d
Bistrița-Năsăud: Invitație la drumeție în Munții Rodnei, pentru a admira bujorul de munte
Zona lacurilor glaciare și a Vârfului Ineu din Munții Rodnei oferă, în această perioadă, una dintre cele mai spectaculoase priveliști, cu pajiștile acoperite de bujorii de munte înfloriți, iar jandarmii montani se află în mijlocul drumeților, pentru ca experiența acestora să se desfășoare în siguranță, potrivit unei informări transmise l
Federația ''Solidaritatea Sanitară'': Proiectul Legii salarizării este departe de a fi gata
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România solicită continuarea consultărilor pe tema proiectului legii salarizării, a analizei de impact și a ''corectării proiectului'' la nivelul Ministerul Muncii și Ministerului Sănătății. ''Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România cons
Sector 1: Suplimentarea locurilor disponibile la grădinița și școala de vară, în atenția Consiliului Local
Proiectele privind suplimentarea locurilor disponibile în programele ''Școala de Vară'' și ''Grădinița de Vacanță'' se regăsesc pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, pentru a răspunde numărului tot mai mare de solicitări din p
Ciucu: Regulamentul privind terasele de pe domeniul public, supus dezbaterii publice
Regulamentul pentru terasele de pe domeniul public a fost supus dezbaterii publice, anunță primarul Capitalei, Ciprian Ciucu. El menționează că, în această perioadă, administrația locală lucrează la mai multe regulamente pentru a aduce ''mai multă ordine și mai multă predictibilitate'' în București. &













