FSLI: Este foarte posibil ca şcoala să nu înceapă, dacă nu vor fi majorate salariile profesorilor

Există riscul ca deschiderea noului an şcolar să fie pusă sub semnul întrebării, dacă Guvernul nu va majora salariile în învăţământ de la 1 septembrie, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), remis, vineri, AGERPRES.
Potrivit FSLI, anunţul autorităţilor este surprinzător, având în vedere că înalţi demnitari din Guvernul României au afirmat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 sunt cuprinse sumele necesare pentru această majorare.
"Cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2020-2021, Guvernul României propune, prin OUG privind rectificarea bugetară, să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege, măsură care reprezintă o grea lovitură pentru cadrele didactice. Conform legislaţiei în vigoare, personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020 o creştere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei. Chiar şi această majorare salarială nu ar fi adus nivelul salariilor la cel îndreptăţit, având în vedere importanţa muncii prestate, asta pentru că Legea nr.153/2017 poziţionează personalul didactic mult prea jos în grila de salarizare", se precizează în comunicat.
FSLI îşi exprimă indignarea faţă de decizia Guvernului de a amâna această creştere salarială, în condiţiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată. Ba mai mult de atât, înalţi oficiali au anunţat că această creştere este prevăzută în legea bugetului de stat.
"Considerăm că este o mare greşeală şi o dovadă de lipsă de respect faţă de colegii noştri, mai ales în condiţiile în care cu toţii au depus o muncă fără precedent pentru a asigura tuturor elevilor şanse egale la educaţie, în condiţiile speciale, provocate de noul Coronavirus. Amintim că pe durata semestrului al II-lea al anului şcolar trecut, efortul fizic şi intelectual al cadrelor didactice a fost foarte mare, în condiţiile în care şcoala s-a făcut online, efort care va creşte în anul şcolar viitor. De asemenea, atragem atenţia că personalul din învăţământ va fi supus unui risc major de contaminare cu COVID 19, ţinând cont că şcoala se va face faţă în faţă cu elevii", mai spun sindicatele.
Potrivit acestora, nemulţumirea angajaţilor din educaţie este foarte mare, având în vedere şi faptul că au fost găsite fonduri pentru majorările salariale acordate altor categorii de salariaţi.
"Prin urmare, cerem Guvernului să renunţe la această decizie de a nu acorda majorarea salarială, întrucât semnalele pe care le primim din rândul colegilor noştri arată faptul că este foarte posibil ca deschiderea noului an şcolar să fie pusă sub semnul întrebării, dacă nu vor fi acordate creşterile salariale anunţate", spun reprezentanţii sindicatelor.
Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, precizează că guvernanţii uită că atunci când au făcut apel la angajaţii din sistemul de educaţie să se implice în noul context generat de COVID-19, toţi angajaţii au fost solidari şi s-au implicat astfel încât elevii să nu aibă de suferit, să fie încheiată situaţia şcolară a fiecărui elev şi să fie susţinute examenele naţionale.
"Chiar dacă ne-am temut pentru noi şi pentru familiile noastre, pentru elevi şi pentru familiile lor, nu am lăsat garda jos şi ne-am implicat în toate activităţile solicitate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Acum, când e rândul cadrelor didactice să îşi primească drepturile, sunt pur şi simplu lăsate în aşteptare, pentru că înaintea lor sunt alţii care contează sau pentru că altele sunt priorităţile bugetare", a susţinut el.
Nu e doar o încălcare a legii, ci o lipsă de asumare şi o lipsă de respect şi apreciere faţă de o categorie întreagă de oameni care sunt devotaţi faţă de profesia pe care o au, a adăugat liderul sindical.
"Cadrele didactice aşteaptă această majorare nu pentru a o cheltui la cârciumă, dacă ar fi să facem o paralelă cu declaraţia premierului Ludovic Orban, ci pentru a se apropia de un trai normal, la care au dreptul. Cred cu tărie că aceasta situaţie este încă o dovadă a desconsiderării unui sector de activitate întreg. Guvernul Orban trebuie să găsească soluţii să acorde majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020!", a mai arătat Hăncescu.
Potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se va aplica de la 1 septembrie 2021. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Autospeciale din trei județe intervin pentru stingerea incendiului izbucnit la un depozit din Reghin
Peste 60 de pompieri și zece autospeciale de stingere din județele Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud intervin la incendiul izbucnit, marți după-amiază, la o hală de depozitare din municipiul Reghin, suprafața afectată fiind de aproximativ 3.000 metri pătrați. 'Incendiul izbucnit la o hală de depozitare, cu o suprafață de aproximativ 3.000 mp,
Olt: Investiție de 6,2 milioane lei la Slatina pentru iluminat pietonal și mobilier urban inteligente
Consilierii locali din municipiul Slatina au aprobat, marți, o investiție de aproximativ 6,2 milioane lei pentru un sistem inteligent de iluminat pietonal și instalarea unor elemente de mobilier urban inteligent, cu panouri de informare și prize de încărcare a dispozitivelor electronice în mai multe puncte din oraș. Primarul municipiului Sl
Federația Sindicatelor Silva declanșează miercuri o grevă de avertisment
Federația Sindicatelor Silva va declanșa miercuri, timp de două ore, o grevă de avertisment față de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, un proiect care 'distruge sectorul silvic și pune în pericol locurile de muncă'. 'Ministrul mediului, apelor și p
Argeș: Cetatea Poenari, închisă vizitatorilor după ce urșii au rupt gardul electric; animalele vor fi relocate
Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, redeschisă publicului pe 14 aprilie după ample lucrări de conservare și restaurare, a fost închisă, marți, după ce gardul electric de protecție a fost rupt de urși. Consiliul Județean (CJ) Argeș a anunțat, într-un comunicat, că s-a decis închiderea temporară a accesului întrucâ
Iași: Peste 200 de participanți, prezenți la Forumul Național 'De Vocație Antreprenoare', organizat de CONAF
Forumul Național 'De vocație Antreprenoare', organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a reunit la Iași peste 200 de participanți. Evenimentul, găzduit de Palatul Culturii din Iași, a marcat a patra etapă a unei serii naționale, după edițiile din București, Oradea și Cluj-Napoca. '&Ic
UPDATE Cluj: Copiii căzuţi într-un fost canal la Huedin n-au putut fi salvaţi
Cei doi copii care au căzut, marți, într-un fost canal, în orașul Huedin, au fost declarați decedați, după ce manevrele de resuscitare efectuate de echipele de intervenție au rămas fără rezultat. UPDATE 18.23 Cluj: Copiii căzuţi într-un fost canal la Huedin n-au putut fi salvaţi
Maramureș: Două locuințe și patru anexe gospodărești din orașul Borșa, distruse de incendiu
Un incendiu de proporții a distrus două locuințe și patru anexe gospodărești, dar și alte bunuri în orașul Borșa, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'Incendiul este localizat, au fost afectate două locuințe, patru anexe gospodărești, un autoturism, două utilaje și un gater, suprafața afecta
Salvați Copiii a investit peste 3,6 milioane de euro în reabilitarea și dotarea de secții ale Maternității Polizu
Salvați Copiii a investit 3,6 milioane de euro în reabilitarea secțiilor de Terapie Intensivă și Obstetrică-Ginecologie 4, precum și a Blocului Operator și dotarea acestora și a secției de Neonatologie cu echipamente, a declarat președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Mureș: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit de electrocasnice din Reghin; a fost transmis mesaj RO-ALERT
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Horea' al județului Mureș a anunțat, marți, că a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii municipiului Reghin, după izbucnirea unui incendiu la un depozit de aparatură electrocasnică din oraș, cu degajări mari de fum. 'Intervin pompierii militari, cu cinci autospeciale de stinger
MAI: 43.000 de polițiști la datorie în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi suplimentate la 43.000 în ziua scrutinului din primul tur al alegerilor pentru Președintele României, conform unui plan de acțiune care include măsuri și activități concrete desfășurate de structurile MAI în contextul alegerilor. Până la data alegerilor, peste 26.0
Gorj: Amenzi de peste un milion de lei, aplicate de Protecția Consumatorilor de la începutul anului
Comisarii de la Protecția Consumatorilor Gorj au aplicat, de la începutul anului și până în prezent, amenzi în valoare de peste un milion de lei în urma abaterilor constatate în cadrul controalelor la operatorii economici din județ. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconform
Dolj: Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Craiova
Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată, marți, la Craiova, în Piața Tricolorului, printr-un ceremonial și o paradă militară în semn de recunoștință față de meritele celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Comandantul Brigăzii Multinaționale Su
Bistrița-Năsăud: Polițist rănit în urma descărcării accidentale a armei unui coleg
Un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică a fost rănit accidental, marți, în timpul serviciului, în urma descărcării accidentale a armei unui polițist de la Poliția Transporturi, în timp ce se afla pe itinerarul de patrulare, în municipiul Bistrița, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
Timiș: Echipa fanion de fotbal a Banatului se va numi Club Sportiv Știința Poli Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că viitoarea echipă fanion de fotbal a municipiului de pe Bega se va numi Club Sportiv Știința Poli Timișoara, numele fiind acceptat de Ministerul Justiției. Săptămâna trecută a început demolarea fostului Stadion 'Dan Păltinișanu', urmând
Sălaj: Ceremonie militară și religioasă pentru marcarea Zilei Veteranilor de Război
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, marți, la unitatea militară din Zalău, printr-o ceremonie militară și religioasă ce a inclus depuneri de jerbe de flori în memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și luări de cuvânt ale oficialităților.