Ministrul Agriculturii despre creşterea preţurilor: Nu vreau să alertez populaţia; depinde de foarte multe lucruri
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, sâmbătă, că o posibilă creştere a preţurilor depinde de foarte multe lucruri atât pe plan intern cât şi mondial şi că nu vrea să alerteze populaţia.
"Nu vreau să alertez cetăţenii, populaţia. Acest lucru va depinde de foarte multe lucruri, de evoluţia, de durata evoluţiei pandemiei, de ceea ce se întâmplă şi la nivel european, şi la nivel mondial în industria alimentară şi de agricultură, depinde de foarte mulţi factori. Au fost afectate la începutul crizei anumite domenii de activitate, din fericire în agricultură şi industria alimentară încă nu s-au înregistrat pierderi foarte mari, mă refer în general, nu punctual, pentru că unii agenţi economici sau fermieri au înregistrat pierderi, acum facem această evaluare pentru a putea să îi sprijinim", a declarat Oros, la Satu Mare.
El a precizat că vor putea fi cheltuiţi 80 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor, din fonduri europene.
"Avem mai multe forme de sprijin la care ne gândim. Avem acceptul Comisiei Europene să folosim banii din bugetul Uniunii Europene care au rămas neutilizaţi din măsuri ce au fost mai puţin accesate. Vom putea cheltui cele 80 de milioane de euro rămase neaccesate din măsuri pe nişte scheme de sprijin forfetar, aşa a spus Comisia, pentru fermieri până la 5.000 de euro, pentru procesatori până la 50.000 de euro. Sunt nişte scheme de sprijin care se adresează fermierilor mici şi medii", a mai spus Oros.
Ministrul Agriculturii efectuează sâmbătă mai multe vizite la societăţi din judeţul Satu Mare pentru a afla modul în care acestea au fost afectate de pandemie. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Ministrul Agriculturii: Aproape un milion de hectare sunt afectate de secetă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Avalanșă pe Valea Coștilei; cel puțin o victimă este prinsă sub zăpadă, anunță Salvamont
O avalanșă s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei din Bucegi, salvamontiștii spunând că cel puțin o victimă este prinsă sub zăpadă. Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Serviciului Națio
Caraș-Severin: Elicopter MAI solicitat la incendiul de la Ilova, unde intervin peste 45 de pompieri
Peste 45 de pompieri militari intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și pășune împădurită izbucnit în zona localității Ilova, unde a fost solicitat și un elicopter al Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.
Sibiu: Aproape un metru și jumătate de zăpadă în zona turistică Bâlea Lac
Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac a ajuns la aproape un metru și jumătate, iar accesul turiștilor se face în această perioadă exclusiv cu telecabina, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis circulației rutiere în zona turistică Bâlea, informează site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.
Vreme deosebit de rece în București pe parcursul zilei de sâmbătă (meteorologi)
Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii mai în zona Municipiului București pe parcursul zilei de sâmbătă, conform prognozei de specialitate publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 2 mai, ora 10:00 - 3 mai, ora 10:00, pentru municipiul București va fi în vigoare o infor
Incendiu la un restaurant pe strada Neagoe Vodă, 20 de persoane evacuate în siguranță
Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui restaurant situat pe strada Neagoe Vodă, a informat sâmbătă ISUBIF. Potrivit sursei citate, flăcările s-au manifestat pe aproximativ 5 metri pătrați, la nivelul tubulaturii de evacuare a fumului, și existau riscuri de propagare la clădirea învecinată.
Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Baza 86 Aeriană de la Fetești după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'Î
ANM: Vremea rămâne rece în acest weekend; temperaturile vor crește treptat în toată țara, începând de săptămâna viitoare
Vremea va rămâne rece în acest weekend, mai ales în sudul, estul și centrul țării, cu averse și intensificări ale vântului, inclusiv în București, unde maximele nu vor depăși 11 grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 9 mai 2026. De la î
Accident rutier la Piața Sudului între autobuz și tramvai; un pasager a fost rănit
O persoană a fost rănită în urma unui accident care a avut loc sâmbătă dimineață în Piața Sudului în care au fost implicate un autobuz STB și un tramvai, a informat Brigada Rutieră din cadrul DGPMB. 'La data de 2 mai, în jurul orei 8:02, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Piața Sudului a
Familia Regală - prezentă la o slujbă oficiată de episcopul Macarie la Stockholm; întâlnire cu români din Suedia (GALERIE FOTO)
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit vineri cu românii din Stockholm și din alte orașe din Suedia și au luat parte la o rugăciune oficiată de episcopul Macarie. Familia Regală se află în această perioadă în Suedia, pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de an
UPDATE Prahova: Un bărbat a murit în urma accidentului de ATV de la Breaza, iar un copil a fost rănit
Un bărbat a murit după ce un ATV s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe raza orașului Breaza, în zona Valea Târsei, iar un copil în vârstă de șase ani a fost rănit ușor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, bărbatul de 37 de ani se afla în stop cardio-respirator și a fost supus manevre
Brașov: Cei doi minori din Râșnov dați dispăruți de joi, găsiți nevătămați, într-un imobil
Cei doi frați de 9, respectiv 11 ani din orașul Râșnov, care fuseseră dați dispăruți de la domiciliu, au fost găsiți vineri, nevătămați, într-un imobil nelocuit de pe raza stațiunii, potrivit Inspectoratului de
MAE/ Atenționare de călătorie: Creștere a nivelului de alertă pentru atacuri teroriste în Marea Britanie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord asupra faptului că, în conformitate cu datele publicate de autoritățile guvernamentale, a fost ridicat nivelul de amenințare privind posibilitatea unui atentat terorist l
Botoșani: Proiectil exploziv, descoperit de un bărbat în timp ce săpa în curte (GALERIE FOTO)
Un proiectil a fost descoperit, vineri, într-o gospodărie de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit oficialilor ISU, muniția a fost găsită de proprietar în timp ce săpa în curte.
Giurgiu: Tur ciclist - aproximativ 300 de bicicliști vor traversa Podul Prieteniei; circulație restricționată
Circulația pe Podul Prieteniei va fi restricționată vineri, având în vedere desfășurarea unui tur ciclist cu participarea a aproximativ 300 de bicicliști. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că vineri se desfășoară un tur ciclist pe teritoriul orașului Ruse, Republica Bulgaria, și al orașului Giurgi
Mesaj RO-ALERT după apariția unui urs în Piatra-Neamț
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a emis, vineri, un mesaj RO-ALERT, după apariția unui urs în municipiul Piatra-Neamț. ''A fost semnalată prezența unui urs în Piatra-Neamț, strada Țărnii. Evitați zona, rămâneți în locuințe'' - este mesajul RO-ALERT. Autoritățile î













