Pe 28 noiembrie se deschide Târgul de Crăciun Bucureşti şi va fi pornit iluminatul festiv de sărbători
Târgul de Crăciun se deschide pe 28 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, în aceeaşi zi urmând să fie pornit iluminatul festiv de sărbători, potrivit unui comunicat de presă al creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, transmis luni AGERPRES.
Aflat la cea de-a XIII-a ediţie, târgul va fi deschis până pe 26 decembrie. Iluminatul festiv în Capitală se va aprinde pe 28 noiembrie, de la ora 19,00, din Târgul de Crăciun. Spectacolul de deschidere va fi susţinut de Corul de copii Radio, Lidia Buble, Voltaj şi Loredana&Banda Agurida.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 11,00 - 22,00, în perioadele 2 - 5 decembrie/9 - 12 decembrie/16 - 19 decembrie, cu o prelungire de 30 de minute (11,00 - 22,30) în perioadele 28 - 30 noiembrie/1 decembrie/6 - 8 decembrie/13 - 15 decembrie/20 - 26 decembrie.
În cele peste 130 de căsuţe din lemn decorate festiv, bucureştenii şi turiştii pot găsi produse tradiţionale româneşti - de la cozonaci, prăjituri de casă, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnaţi, murături, vin fiert, brânzeturi, până la obiecte ce se pot constitui în cadouri speciale şi inedite pentru cei dragi, decoraţiuni de sezon, costume populare, accesorii, ii, obiecte tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, produse lucrate manual, jucării sau produse naturale de îngrijire.
Copiii vor putea participa şi în acest an la atelierele de creaţie organizate în primele două weekenduri la Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei. Pe 30 noiembrie, între orele 12,00 - 14,00, şi pe 1 decembrie, între orele 11,00 - 14,00, cei mici sunt aşteptaţi la atelierul de personalizat globuri, iar pe 7 şi 8 decembrie, între orele 11,00 - 14,00, la atelierul de personalizat coroniţe de brad.
Tot în primele două weekenduri, întreaga familie poate vizita Casa lui Moş Crăciun, între 15,00 - 16,30 şi se poate bucura de întâlnirea cu elfii Moşului, între orele 17,00 - 22,00. Pe elfii Moşului publicul îi poate saluta până pe 24 decembrie, în intervalul orar 11,00 - 13,00/17,00 - 22,00. Tot la Casa lui Moş Crăciun va avea loc şi un spectacol de magie, pe 6 decembrie, între orele 18,00 - 20,00.
Moşul va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe 13 decembrie, la ora 18,00, când va avea loc un program artistic: Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi "Picii lu'Soreasca", Jo & Band, Randi. Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11,00 - 13,00 şi 17,00 - 22,00, până pe 24 decembrie, pentru a afla direct de la ei ce-şi doresc să primească de sărbători.
Conform creart, printre artiştii care-şi dau întâlnire cu bucureştenii şi oaspeţii de pretutindeni ai Târgului de Crăciun Bucureşti se numără: Horia Brenciu&HB Orchestra, Ştefan Bănică, Viţa de Vie, Vunk, Voltaj, Bere Gratis, Holograf, Phoenix, Moonlight Breakfast, Antract, Damian Drăghici&Brothers, Ovidiu Komornyik&OK Band, Nicole Cherry, Connect-R, Bosquito, Elena Gheorghe Band, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate regiunile ţării, Ştefan Hruşcă, Narcisa Suciu, Grigore Leşe, Fuego, Irina Loghin.
Cei care aleg să sărbătorească Ziua Naţională la târg vor avea parte de un program artistic începând cu ora 18,30. "Ziua României, Ziua Bucuriei" va aduce laolaltă vedete îndrăgite ale muzicii populare româneşti, acompaniate de Orchestra Naţională "Valahia" a PMB, condusă de Marius Zorilă: Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Ştefania Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum, Ansamblul folcloric profesionist "Doina Dunării". Pe scenă vor performa şi minorităţi naţionale.
"Silent Night" este concertul extraordinar de Crăciun propus tuturor celor care aleg să petreacă seara de ajun la Târgul de Crăciun Bucureşti. Aceştia se vor bucura alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Big Band-ul Radio, dirijor Andrei Tudor, Grupul vocal "Acapella", Corul de copii "Sunetul Muzicii" şi soliştii Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Ionuţ Ungureanu, Aurelian Temişan, Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Irina Baianţ, Loredana.
Pe 25 decembrie, va avea loc un program susţinut de Corul psaltic "Tronos" al Catedralei Patriarhale - condus de arhidiacon Mihail Bucă, corurile de copii "Symbol", "Allegretto", "Meloritm", Ansamblul de copii "Andantino", Orchestra Metropolitană Bucureşti - condusă de dirijorul Daniel Jinga, Corul Accoustic şi soliştii Ana Cebotari, Mirela Vaida, Elianne, Amna, Mihai Mitză Georgescu, Daniel Lazăr, Ianna Novac, Alina Petrică, Iordache Basalic, Alin Stoica, Liviu Indricău.
creart invită publicul să fie alături de copiii mai puţin favorizaţi, prin Campania "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!", organizată anual cu scopul de a încuraja vizitatorii să doneze cărţi şi jucării. Perioada de desfăşurare a campaniei este 28 noiembrie - 20 decembrie, iar punctul de donare se află la intrarea în Casa lui Moş Crăciun.
Intrarea la târg este liberă.
Târgul de Crăciun Bucureşti atrage, anual, peste un milion de vizitatori - români şi străini. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit
Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Dâmbovița: Ministrul Muncii, Florin Manole, a vizitat patru centre sociale din județ
Ministrul Muncii, Florin Manole, a fost prezent, joi, în Dâmbovița, unde a vizitat patru centre sociale realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ''Am primit în Dâmbovița vizita ministrului Muncii, Florin Manole, alături de care am vizitat patru centre sociale realizate prin PNRR și am vă
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Sibiu: Focar de pestă porcină africană în Veseud, au fost delimitate zonele de protecție și supraveghere
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) într-o gospodărie din localitatea sibiană Veseud, comuna Slimnic, informează, joi, Prefectura Sibiu. 'Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (CLCB) - Unitatea Locală de Decizie (ULB), condus de prefectul județului Sibi
Accident feroviar în Toledo/FADERE face apel la românii din Spania să doneze sânge pentru victime
Federația Asociațiilor de Români din Europa - FADERE își exprimă solidaritatea cu familiile victimelor gravului accident feroviar produs în apropierea localității Urda, provincia Toledo, și lansează un apel către comunitatea românească din Castilla-La Mancha și din zonele apropiate să se mobilizeze pentru donarea de sânge. Potrivi
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Accident feroviar în Toledo/ Un român rănit a primit îngrijiri medicale; nu este internat
Un român a suferit răni după ciocnirea celor două trenuri din Toledo, a primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să parcurgă investigații medicale suplimentare în cursul zilei de joi, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE subliniază că, până la acest moment, autoritățile spaniole nu au noti
Prahova: Explozie neurmată de incendiu într-o locuință din Gorgota; un bărbat a fost rănit
Un bărbat de 53 de ani a fost rănit, joi, după ce la o locuință din comuna prahoveană Gorgota a avut loc o explozie neurmată de incendiu, informează ISU Prahova. 'O explozie neurmată de incendiu s-a produs în această dimineață într-o locuință din comuna Gorgota, sat Fânari. În urma exploziei, un bărbat în vârstă de 53 de
REPORTAJ Tulcea: Punctele de gastronomie locală reclamă legislația caducă din domeniu
Lipsa armonizării legislației românești cu cea europeană este principala problemă semnalată de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 (IP-M23) în funcționarea punctelor de gastronomie locală (PGL), memorandumul care va fi transmis autorităților naționale în urma discuțiilor purtate miercuri, în satul Mila 23, Delta Dunării, pe acest subiect prezentân








