CRJ: Opt persoane cu dizabilităţi, închise în cuşti, la Centrul de Recuperare din Sighetu Marmaţiei
Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Tonal anunţă că la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Sighetu Marmaţiei opt persoane cu dizabilităţi psiho-sociale şi intelectuale ar fi închise în cinci cuşti, motiv pentru care cele două organizaţii solicită intervenţia de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.
"Centrul de Resurse Juridice şi Tonal lansează un apel urgent la acţiune, urmare a unor situaţii deosebit de grave identificate la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secţie de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) şi la Secţia de psihiatrie I Bărbaţi din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Situaţiile observate de CRJ şi Tonal încalcă drepturile fundamentale ale omului", informează CRJ, prin intermediul unui comunicat.
Conform aceleiaşi surse, la CRRPH Sighetu Marmaţiei (centrul din curtea Spitalului Municipal), marţi, la ora 13,30, au fost găsite trei persoane legate cu cămăşi şi fâşii din cârpe.
"Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol, generând un miros pestilenţial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să îşi petreacă timpul. Nu există personal specializat şi singurii care ar fi putut desfăşura activităţi cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală şi trei infirmieri. Singurele informaţii disponibile la faţa locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenţie psiho-socială" - sunt alte abateri sesizate de CRJ.
La Secţia de Psihiatrie I "Bărbaţi" Sighetu Marmaţiei, CRJ semnalează: "condiţii insalubre", aglomerare, lipsă de personal specializat, "subfinanţare importantă"; situaţii cu risc ridicat de vătămare, autovătămare şi agresivitate; "dificultăţi procedurale majore" în internarea pacienţilor, în relaţia cu serviciul de ambulanţă; terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice); "dificultăţi în gestionarea internărilor" nevoluntare; discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secţiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmaţiei, cu cea mai grea cazuistică din Maramureş.
"Suntem martorii unei situaţii dramatice, situaţie rămasă încremenită în timp, în trecut, ce încalcă toate tratatele internaţionale de drepturile omului: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi; Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo. Imaginile din instituţiile vizitate sunt o reflexie a priorităţilor şi a valorilor morale ale societăţii noastre", se arată în comunicat.
Cele două organizaţii solicită deplasarea şi intervenţia de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a preşedintelui Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Florinel Butnaru, a reprezentantului Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii din subordinea Avocatului Poporului, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Gabriel Valer Zetea, a reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială Maramureş şi a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Alina Coste Mădăraş. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: CRJ / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 4: Fântâna Maria Tănase din Parcul Orășelul Copiilor a fost vandalizată
Fântâna Maria Tănase din Parcul Orășelul Copiilor a fost vandalizată în noaptea de luni spre marți și Primăria Sectorului 4 a sesizat Poliția, a anunțat primarul Daniel Băluță. 'Trist și revoltător! E tot ce pot să spun. Noaptea trecută, fântâna Maria Tănase, din parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată. Ș
Sector 1: Piață volantă cu produse românești pe Șoseaua Pipera
O piață volantă cu fructe coapte, legume culese la maturitate, brânzeturi tradiționale, pâine de casă, miere, preparate din carne și multe alte produse românești va fi organizată, la sfârșitul săptămânii, pe Șoseaua Pipera, lângă stația de metrou Aurel Vlaicu. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au scris,
Neamț: Zece eleve din comuna Girov reprezintă România la Olimpiada Tinerilor Pompieri din Cehia
Zece eleve din comuna nemțeană Girov vor reprezenta România la Olimpiada Tinerilor Pompieri, concurs care va avea loc în perioada 13 - 18 iulie în localitatea Šumperk din Republica Cehă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, echipajul s-a calificat după ce a câștigat finala națională de
Vreme călduroasă în București, cu posibile averse și vijelii, miercuri; temperatura maximă urcă până la 32 de grade (meteo)
Vremea va fi călduroasă în București pe parcursul zilei de miercuri, cu disconfort termic în creștere, dar și cu posibile averse și vijelii, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, miercuri, 15 iulie, între orele 12:00 - 21:00, vremea va fi călduroasă, iar d
Arad: Patru oferte și două contestații la prima licitație ce vizează linia istorică de tramvai spre Ghioroc
Linia de tramvai istorică dintre orașul Arad și localitatea de interes turistic Ghioroc, aflată în Podgoria Aradului, urmează să fie reabilitată în următorii ani, proiect estimat la 50 milioane de euro, iar la prima licitație organizată pentru întocmirea unor documentații au fost depuse patru oferte, însă două companii au făcut contestație.
ANM: Cod galben de averse torențiale și vijelii în regiunile montane, pe parcursul zilei de miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii, valabilă miercuri în regiunile montane. Potrivit meteorologilor, miercuri, 15 iulie, între orele 12:00 - 21:00, în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosf
Buzău: Peste 80 de persoane au rămas fără ajutorul social după ce au refuzat cursurile de formare profesională
Peste 80 de persoane și-au pierdut dreptul de a beneficia de ajutorul social după ce au refuzat cursurile de formare profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău sau locurile de muncă vacante, motivând situații medicale sau refuzând categoric orice formă de inserție pe piața muncii. Pot
MApN: Misiune umanitară cu ajutorul Forțelor Aeriene Române; un pacient cu arsuri, transportat în Liege
Un pacient cu arsuri a fost transportat, marți, pe ruta Otopeni - Suceava - Liege, pentru a primi îngrijiri medicale, în cadrul unei misiuni umanitare efectuată pe baza solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență. 'O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decola
ASPA: 115 pisici, relocate dintr-un apartament din Sectorul 2
Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București informează că un un număr de 115 pisici, ținute în condiții improprii într-un apartament din Șos. Pantelimon, au fost relocate. Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului Protecția Animalelor din cadrul DGPMB, cu sprijinul ASPA. 'Aceste
Dezbatere despre cele mai recente metode de fraudă digitală, organizată marți
ING Bank România, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, organizează, marți, o întâlnire dedicată informării publicului cu privire la cele mai recente metode de fraudă digitală. 'O persoană de 50+ ani a auzit, în
Mai multe persoane au incendiat o stivă de traverse noi din lemn, aflată în proximitatea căii ferate Timișoara Sud
Mai multe persoane au incendiat în mod deliberat o stivă de traverse noi din lemn, aflată în proximitatea căii ferate Timișoara Sud, a anunțat luni seara Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. 'În jurul orei 19:10, a fost semnalat un incendiu la km 5+700, în zona stației CF Timișoara Sud, de pe raza Suc
Harghita: Incendiu într-un apartament din Odorheiu Secuiesc; 20 de persoane, evacuate preventiv
Un incendiu a izbucnit, luni seara, în bucătăria unui apartament situat la etajul I al unui bloc de locuințe de pe strada Independenței din municipiul Odorheiu Secuiesc, aproximativ 20 de persoane fiind evacuate preventiv. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, la fața locului au fost mobilizați pompi
Botoșani: Incendiu într-un apartament de la parterul unui bloc din Bucecea
Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din orașul Bucecea, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit oficialilor ISU, vecinii au sunat la 112 chemând intervenția pompierilor. Locatarii din bloc, dar și proprietara apartamentu
Iași: Femeie salvată în ultimul moment de jandarmi, după un apel la 112
O femeie a fost salvată de jandarmi și polițiști în urma unei intervenții desfășurate în zona Grădinii Botanice din Iași, după ce un apel la serviciul 112 anunța că aceasta intenționează să își ia viața. Inspectoratul Județean de Jandarmerie (IJJ) Iași a informat că sesizarea la Serviciul Național de Urgență a fost făcută de soțul femeii. La
Cseke Attila: Creșele finanțate prin PNRR vor fi gata până la sfârșitul lunii august
Creșele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi gata până la sfârșitul lunii august, iar programul de construcție al acestora va continua și după această dată din fonduri guvernamentale, a declarat luni, la Petroșani, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.












