Iaşi: Protest spontan al angajaţilor muzeelor din cadrul Palatului Culturii
Angajaţii a patru muzee din incinta Palatului Culturii din Iaşi, care aparţin Complexului Muzeal Naţional Moldova, au declanşat, miercuri, timp de o oră, un protest spontan, fără a-şi întrerupe însă activitatea.
Având banderole albe la mână, angajaţii muzeelor din Palatul Culturii au ţinut să îşi prezinte, asemeni colegilor din ţară, nemulţumirile.
"Nu doar la noi e protest. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Asociaţia Managerilor Muzeelor din România, precum şi alte entităţi profesionale din domeniul muzeal, peste 100 de entităţi din acest domeniu din România, timp de o oră, facem un protest, şi nu o grevă, pentru că vrem să semnalăm deficienţe foarte grave. Deficienţele au fost semnalate în repetare rânduri. Nu ne închipuim că domnul ministru poate să facă minuni în şapte luni. Anumite deficienţe ţin de comunicare, organizare în cadrul ministerului, altele ţin de fonduri. Prin acest proces vrem să semnalăm că Ministerul Culturii nu este tratat ca un minister important. Nu este pe picior de egalitate cu alte ministere, dovadă bugetul alocat. De aceea spun că nu este vina ministrului Culturii, ci trebuie adoptată o măsură la nivelul Guvernului. Ministerul Culturii trebuie să aibă un buget consistent", a declarat managerul Complexului Muzeal Naţional Moldova, Lăcrămioara Stratulat.
Protestatarii spun că nemulţumirile lor pleacă de la faptul că nu li se asigură un "buget decent" pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale.
"Nu este vorba doar de salarii. Este vorba şi de subfinanţarea investiţiilor a muzeelor. Vă spun din perspectiva muzeului pe care îl coordonez, al Muzeului Etnografic. Din 2016, de când s-a redeschis Palatul Culturii, nu s-a mai primit niciun ban pentru investiţii, iar fondurile proprii pe care le deţinem trebuie să le redistribuim pentru a ne plăti utilităţile şi astfel chestiunea aceasta se transformă într-un cerc vicios, pentru că, neavând bani de investiţii pentru dezvoltarea muzeelor şi folosind fondurile proprii pentru plata utilităţilor, nu putem utiliza nici fondurile proprii pentru dezvoltarea expoziţiilor şi a depozitelor. Aceste probleme se răsfrâng asupra beneficiarului direct, publicul. (...) Stăm cu expoziţii pregătite, însă nu avem bani să le putem pune pe simeze, să le putem panota", a precizat şeful Muzeului Etnografic, Victor Munteanu.
O altă problemă semnalată de acesta este cea a personalului.
"Lucrăm cu jumătate din personal, pentru că posturile sunt blocate. Nu avem supraveghetori suficienţi. Muzeul Etnografic lucrează la jumătate din personal, adică cinci angajaţi pentru 14 săli. Lipsa de investiţii şi lipsa de personal ne pune în situaţii dificile. Înţeleg, într-un an e din cauza unei probleme, în al doilea an ar trebui să se rezolve lucrurile, dar în al treilea an în care lucrurile merg din ce în ce mai rău nu mai poţi să stai deoparte şi să nu faci lucrurile acestea public. Astfel, publicul va înţelege de ce de trei ani de zile nu am deschis vreo expoziţie de mare anvergură", a mai spus Victor Munteanu.
Aceeaşi situaţie a fondurilor şi personalului insuficient este întâlnită şi la celelalte muzee din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova.
"Situaţia financiară din acest an este una dintre cele mai dramatice. În ultimele două decenii nu ne-am confruntat cu aşa ceva. Palatul Culturii a fost redeschis abia acum trei ani, dar avem nevoie de fonduri pentru expoziţiile permanente. Chiar dacă am avea aceste expoziţii permanente, am avea nevoie de personal. Una dintre problemele noastre majore este cea a personalului pentru activităţile curente. Nu mă refer la un număr mai mare de specialişti care să descopere cine ştie ce, ci la faptul că nu avem supraveghetori suficienţi, nu avem oameni la administraţie sau întreţinere. Pentru tot complexul şi toate muzeele din complex există în acest moment doar o echipă de ;ase muncitori. În astfel de condiţii este dificil să supravieţuim. (...) De exemplu, acum toată echipa administrativă este plecată la Muzeul din Ruginoasa să spargă lemne pentru încălzirea sălilor peste iarnă. (...) La Palat sunt 36.000 de metri pătraţi de încălzit. Factura la curent e enormă. (...) Credeţi-ne că noi lucrăm la limita subzistenţei şi lucrăm cu toate forţele noastre. (...) Au fost momente când în organigramă au fost peste 220 de posturi. Acum avem 150, după ce în urmă cu câţiva ani s-a dispus angajarea unui singur om în urma a şapte plecări sau pensionări, acum câţiva ani era la doi oameni plecaţi angajat un om", a declarat directorul Muzeului de Istorie din cadrul Palatului Culturii, Senica Ţurcanu.
Prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), Ciprian Ştefan Anghel, anunţă că muzeele din România sunt într-o situaţie care poate conduce, pe termen lung, la o degradare accelerată a patrimoniului.
"Lipsa investiţiilor ferme în infrastructura muzeală, depozite, laboratoare, săli de expoziţii, generează în fiecare an o luptă surdă de supravieţuire a fiecărui muzeu în parte, indiferent de ordonatorul de credite căruia i se subordonează. Luând în considerare şi creşterile costurilor pentru diversele categorii de cheltuieli obligatorii, alocarea la nivel minimal a fondurilor pentru funcţionare periclitează dezvoltarea programelor culturale menite să valorizeze patrimoniul deţinut. Diferenţele si discrepanţele salariale tensionează în mod suplimentar resursele umane, oricum limitate ca număr şi lipsite de o perspectivă de dezvoltare sănătoasă. Echilibrarea salarială în raport cu celelalte instituţii de cultură, în speţă cu cele din domeniul artelor spectacolului, ar asigura o stabilitate pe termen mediu şi ar încetini fluctuaţia de personal. În acelaşi timp, aducerea statului de funcţii la zi, cu posturile vacante dar fără alocare bugetară, va constitui un alt punct forte în organizarea internă a muzeelor", se menţionează în comunicat.
În acelaşi comunicat reprezentanţii RNMR susţin faptul că, de asemenea, Comisia naţională a muzeelor a eşuat în misiunea ei de a reuni la discuţii organizaţiile profesionale din ţară.
"Pe cale de consecinţă, dialogul aproape inexistent cu decidenţii la nivel naţional plasează lumea muzeală pe marginea unei prăpăstii. Programul Naţional de Restaurare, dar mai ales OG 76 pot deveni instrumente suport pentru dezvoltarea infrastructurii inadmisibil de învechite a muzeelor din ţară. Chemaţi-ne la dialog şi la muncă şi veţi fi surprinşi. Nu putem fi de acord cu dezmembrările unor instituţii realizate cu unicul scop ca alte instituţii să se nască din această dezmembrare. Există destule variante care trebuie luate în calcul, mult mai eficiente şi mai sustenabile decât dezmembrarea. Cum au demonstrat deja reacţiile anterioare, putem veni cu soluţii şi în această privinţă", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector
REPORTAJ Olt: Tomatele extratimpurii, vândute la poarta solariilor cu 42 lei /kg; producătorii au avut costuri crescute cu 40 %
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început deja din martie să recolteze și să livreze spre piețe vând roșiile engros cu prețuri de 40 - 42 de lei pe kilogram, iar președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a explicat aceste prețuri prin costurile ridicate, mai ales cele cu încălzirea solariilor, pr
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.










