PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 1 - 7 IULIE
Principalele evenimente care vor avea loc în săptămâna 1 - 7 iulie:
*** Parlamentul se reuneşte, de luni până vineri, în sesiune extraordinară.
* Printre priorităţi se numără proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate, care joi a primit raport favorabil în Comisia specială comună constituită pe această temă. Luni ar urma să primească raport şi din partea comisiilor de specialitate, urmând să fie trimis plenului. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.
Săptămâna aceasta, parlamentarii din Comisia specială au decis ca pentru diaspora, la alegerile prezidenţiale, alături de votul clasic, să funcţioneze atât votul prin corespondenţă, cât şi votul anticipat.
"Alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate", prevede proiectul.
Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate.
Comisia specială a mai decis ca în diaspora votul să se desfăşoare pe parcursul a trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică. Parlamentarii au mai adăugat un amendament, potrivit căruia alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59.
* Miercuri, Camera Deputaţilor şi Senatul vor discuta numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR, ai Consiliului Fiscal, dar şi desemnarea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului.
* Partidul Naţional Liberal ar putea depune, în sesiunea parlamentară extraordinară, proiectul de modificare a Constituţiei pentru transpunerea rezultatului referendumului, aşa cum a fost asumat la Cotroceni alături de preşedintele Klaus Iohannis, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
* La Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare sunt luate în discuţii mai multe propuneri legislative: modificarea statutului cadrelor militare, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi alte acte legislative adoptate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată sau înregistrate la Biroul permanent.
*** Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, va efectua, luni, o vizită oficială în România. Ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, i-a transmis felicitări omologului din Republica Moldova pentru preluarea mandatului, asigurându-l de deplina deschidere personală şi a MAE român pentru o cooperare strânsă în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
*** Nume importante şi interpreţi ai tinerei generaţii din Statele Unite ale Americii şi Europa vor evolua, între 1 şi 7 iulie, în concerte live în Piaţa "George Enescu", în cadrul Bucharest Jazz Festival. Evenimentul, organizat de ARCUB, va include o serie de evenimente conexe şi un nou concurs de jazz.
Printre artiştii ediţiei se numără trupa CALI Quartet, care va prezenta un proiect relativ recent pe scena jazzului românesc ce împrospătează jazzul autohton prin lucrări originale de jazz fusion, cu influenţe R&B, soul, swing şi ritmuri africane şi orientale. Trompetistul Sebastian Burneci prezintă pe scena Bucharest Jazz Festival proiectul "Unspoken", lansat în noiembrie 2018, în cadrul festivalului RadiRo, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Simona Strungaru, precizează sursa citată.
Pe 5 iulie, de la ora 20,00, una dintre noile senzaţii ale jazzului european - Camille Bertault - aduce la Bucureşti muzica noului său album, "Pas de geant", în timp ce jazzul manouche se aude la Bucharest Jazz Festival în concertul susţinut de Cvartetul Florin Niculescu de pe 6 iulie.
În ultima zi de festival, pe 7 iulie, cultura hip hop şi sensibilitatea jazzului se combină într-un concert susţinut de trupa Em4ncipation împreună cu rapper-ul Yah Supreme.
Concursul festivalului din acest an se numeşte New Jazz Players şi este dedicat tinerilor instrumentişti şi cântăreţi de jazz. Finala New Jazz Players este inclusă în programul de seară de la clubul festivalului.
Între 2 şi 5 iulie, după concertele din Piaţa "George Enescu", Bucharest Jazz Festival se mută la ARCUB, unde se desfăşoară, începând cu ora 23,00, mini-recitalurile finaliştilor New Jazz Players.
De marţi până duminică (2 - 7 iulie), publicul Bucharest Jazz Festival este invitat zilnic la Gabroveni Jazz Club, unde au loc zilnic, de la ora 12,00, conferinţe şi workshop-uri cu artişti şi jurnalişti români şi străini.
*** Premierul moldovean Maia Sandu va efectua o vizită la Bucureşti pe 2 iulie.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercurea trecută, convorbiri telefonice cu prim-ministrul Maia Sandu, cu viceprim-ministrul moldovean Andrei Năstase şi cu omologul său din această ţară, Igor Dodon, informează Administraţia Prezidenţială.
Dialogul a avut loc în contextul politic din Republica Moldova de după instalarea noului Guvern şi în condiţiile în care, la iniţiativa preşedintelui Iohannis, prin concluziile Consiliului European din 20 - 21 iunie, liderii europeni au salutat transferul paşnic de putere de la Chişinău şi au agreat consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru R. Moldova pe baza unor măsuri concrete.
În cadrul convorbirii telefonice cu preşedintele Igor Dodon, Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii parcursului european al Republicii Moldova, a implementării Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb şi a reformelor necesare pentru apropierea de UE, pentru menţinerea poziţiei Republicii Moldova în privinţa reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale în graniţele internaţional recunoscute şi cu neafectarea vectorului său proeuropean, precum şi a consolidării comunităţii de limbă, cultură şi istorie care stă la baza relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova.
*** Marţi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti va acorda titlul de Doctor Honoris Causa regizorului Silviu Purcărete. Ceremonia de decernare se va desfăşura în Sala "Ileana Berlogea". După ceremonie, va avea loc o întâlnire cu regizorul Silviu Purcărete şi invitaţii la eveniment în Sala de consiliu de la Rectorat.
*** Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor va lua în discuţie, marţi, cazul adopţiei fetiţei din Baia de Aramă, ca urmare primirii unei petiţii, a anunţat preşedintele comisiei, liberalul Ioan Bălan.
El a spus că există o procedură pe care trebuie să o îndeplinească petiţionarul şi în acest caz procedura este îndeplinită, iar comisia este obligată să ia în considerare petiţia.
*** Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al 8-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în faţa publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi.
La Bucureşti va ajunge în perioada 2 - 7 iulie, pe Insula Artelor din Parcul Titan. Lungmetrajele care pot fi urmărite în selecţia oficială de la Bucureşti sunt documentarele "Chipuri, locuri" (R. Agnes Varda), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun documentar, "Caisă" (R. Alexandru Mavrodineanu, proiecţie în prezenţa regizorului), comediile franceze "În libertate" (Pierre Salvadori), "Familia mea nebună" (R. Dany Boon) şi "Edmond" (R. Alexis Michalik). Al şaselea film este "Războiul Rece (R. Pawel Pawlikowski), câştigător al Premiului pentru Cel mai bun regizor la Cannes, nominalizat la 3 premii Oscar şi 4 premii BAFTA. De asemenea, înaintea tuturor lungmetrajelor va rula câte un scurtmetraj francez din cele şase aflate în selecţie.
Caravana va merge şi în Arad (9-14 iulie, Parcul Mihai Eminescu). În perioada 25-30 iunie a fost la Sibiu.
În fiecare dintre aceste oraşe vor rula câte şase filme în şase zile, de la ora 21,30. Intrarea la toate proiecţiile este liberă.
*** "My Antipa" este titlul campaniei derulate, din luna iulie, de Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" în cadrul căreia vor avea loc tururi ghidate realizate de personalităţi ale lumii cultural-artistice.
Proiectul debutează pe 4 iulie, de la ora 18,00, cu un tur ghidat de Simona Popescu, una dintre cele mai importante scriitoare contemporane, cunoscută deopotrivă pentru poezia, proza şi cărţile sale de eseuri.
Pe 5 iulie, de la ora 18,00, va avea loc prima ediţie "Intersecţiile la Antipa", o dezbatere live în care dr. Oana Paula Popa, cercetător ştiinţific al muzeului, şi Svetlana Cârstean vor vorbi despre rolul femeilor în ştiinţă, dar şi despre povestea mai mult sau mai puţin recentă a muzeului.
Copiii sunt invitaţi, pe 5 iulie, la "Incubatorul de lectură", atelier care porneşte de la unul dintre textele scriitorului Vladimir Nabokov şi de la pasiunea sa pentru fluturi. Atelierul va începe la ora 13,00 în Sala Fluturilor de la etajul muzeului şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani.
Participarea la evenimente este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face completând un formular de rezervare pe https://antipa.ro/rezervari sau pe adresa de email info@antipa.ro.
*** Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii referitoare la persoanele care nu pot avea calitatea de fondator al unei societăţi.
Klaus Iohannis susţine că în cazul acestei legi a fost încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţia adoptată de Camera Deputaţilor.
El menţionează că Senatul a respins această lege în forma iniţiatorului, care viza eliminarea interdicţiei de a avea calitatea de fondator al unei societăţi pentru persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, însă Camera Deputaţilor a adoptat-o cu modificări, schimbând în mod fundamental conţinutul actului normativ.
Potrivit şefului statului, prin forma adoptată de Cameră, nu poate avea calitatea de fondator al unei societăţi persoana căreia i s-a interzis expres acest drept prin hotărâre judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiunile prevăzute în cuprinsul normei.
"Are loc atât o restrângere a sferei persoanelor cărora li se aplică această interdicţie - de la persoanele condamnate doar la cele cărora li s-a aplicat o astfel de măsură ca pedeapsă complementară -, cât şi o extindere a acestei sfere a destinatarilor (faţă de forma iniţiatorilor), reintroducându-se în rândul categoriilor de infracţiuni vizate de textul criticat şi infracţiunile de corupţie. O astfel de modificare a obiectului propunerii legislative nu poate fi decisă de o singură Cameră, fără încălcarea principiului bicameralismului", susţine Iohannis.
*** Curtea Constituţională a României ar putea lua o decizie, miercuri, în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în judecarea faptelor de corupţie.
Pronunţarea a mai fost amânată pe 20 mai şi pe 5 iunie.
Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta afirma că Înalta Curte a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, declara că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea preciza că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Sesizarea la CCR a fost înaintată în perioada în care preşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.
*** Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.
Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
* USR şi PNL au susţinut că proiectele de lege aduc "300 de modificări nocive Codului penal şi Codului de procedură penală".
USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ''şubrezind politica penală a României'' şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.
* Şeful statului reclama în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.
"Cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii", se arăta, printre altele, în sesizarea preşedintelui. AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector
REPORTAJ Olt: Tomatele extratimpurii, vândute la poarta solariilor cu 42 lei /kg; producătorii au avut costuri crescute cu 40 %
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început deja din martie să recolteze și să livreze spre piețe vând roșiile engros cu prețuri de 40 - 42 de lei pe kilogram, iar președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a explicat aceste prețuri prin costurile ridicate, mai ales cele cu încălzirea solariilor, pr
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.










