Alba: Expoziţie inedită a liceenilor pentru Ziua Justiţiei, printr-un proiect ce vizează educaţia juridică a tinerilor
O expoziţie inedită despre ''Justiţia în Artă, Arta Justiţiei'', cu lucrări realizate de elevi ai Liceului de Artă ''Regina Maria'' Alba Iulia, a fost organizată, în cadrul unui parteneriat de educaţie juridică, de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, care a marcat astfel joi Ziua Justiţiei.
"Apropierea dintre CA Alba Iulia şi Liceul de Artă 'Regina Maria' are un element comun, educaţia juridică a tinerei generaţii, realizată cu speranţa într-un viitor mai bun pentru ei, într-o lume mai educată şi mai dreaptă. Astfel a apărut acest parteneriat, care îşi propune să dezvolte acest subiect intrat în agenda publică din ultimii ani. Parteneriatul a apărut firesc. Creativitatea şi spontaneitatea elevilor şi profesorilor s-au îmbinat în mod fericit şi cu dorinţa CA Alba Iulia de a diversifica şi de a face mai interesante activităţile de educaţie juridică", a afirmat Cosmin Muntean, expert la Biroul de Informare şi Relaţii Publice.
El a menţionat că parteneriatul a început prin realizarea unor tablouri de către patru liceene pentru amenajarea noii săli de conferinţe şi seminarii a CA Alba Iulia şi prin simularea unui proces, "Baltagul", în regia şi interpretarea elevilor de clasa a XI-a, în una din sălile de judecată ale instanţei.
Ulterior, CA Alba Iulia le-a lansat o provocare elevilor liceului, şi anume, să realizeze lucrări având ca temă "Justiţia în Artă, Arta Justiţiei". Aşa au apărut lucrările expuse joi, majoritatea picturi, despre "Miss Justice", "Lady Justice", "Marele Judecător", "Lex", "Dura Lex", "Sed Lex", "Coruperea lui Themis", "Principiul de incertitudine", "Inefabila Justiţie", "Balanţa" şi "Nimic fără măsură". Pe lângă cele 25 de picturi creaţii ale unor elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, un licean din a IX-a, Denis Cristorian, a realizat un modelaj în lut despre cum vede el "Sentinţa".
Profesoara Diana Ţuculescu a dezvăluit că, iniţial, a fost "şocată" de temă, pe care a apreciat-o drept "grea şi surprinzătoare", primul său gând fiind asemenea ignorantului care vede o girafă şi spune că "aşa ceva nu există". Însă, a constatat că elevii au fost "dezinvolţi" şi, văzându-le lucrările, a înţeles că, "în limbaj vizual contemporan, constrângerea stimulează imaginaţia".
"Expoziţia aceasta, tulburându-ne inerţia, neatenţia, confortul schemelor mentale, răspunde dezinvolt, sincer şi creativ ideii de justiţie, aşa cum apare ea în imaginarul lor tânăr", a spus Diana Ţuculescu.
Vicepreşedintele CA Alba Iulia Aurelian Mocan a apreciat că lucrările sunt "deosebit de sugestive şi chiar tulburătoare, pentru că înfăţişează inclusiv dimensiunea dramatică pe care o implică înfăptuirea justiţiei". Mocan a afirmat că lucrările expuse nu reprezintă pentru magistraţii prezenţi la vernisaj doar un prilej pentru un exerciţiu de admiraţie, ci şi unul pentru adâncă reflecţie.
CA Alba Iulia a organizat joi un eveniment dedicat Zilei Justiţiei, unde, pe lângă angajaţii instanţei, au fost invitaţi şi preşedinţi ai altor curţi de apel, decani ai unor barouri, procurori. "Despre virtutea justiţiei" a vorbit cu acest prilej preşedintele CA Alba Iulia, Liviu Gheorghe Odagiu, iar vicepreşedintele Adrian Emil Hancaş a citit "Rugăciunea unui judecător", publicată în 1921.
Ziua Justiţiei este sărbătorită în România din anul 1994. AGERPRES/ (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector
REPORTAJ Olt: Tomatele extratimpurii, vândute la poarta solariilor cu 42 lei /kg; producătorii au avut costuri crescute cu 40 %
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început deja din martie să recolteze și să livreze spre piețe vând roșiile engros cu prețuri de 40 - 42 de lei pe kilogram, iar președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a explicat aceste prețuri prin costurile ridicate, mai ales cele cu încălzirea solariilor, pr
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.
Mureș: 180 de incendii de vegetație în județ în primul trimestru, cu peste 425 hectare afectate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a anunțat, vineri, că în primul trimestru al acestui an pompierii militari și voluntari au intervenit la 180 de incendii de vegetație uscată, suprafața afectată fiind de peste 425 de hectare. 'Având în vedere situația operativă a incendiilor de ve
Iași: Au crescut încasările la bugetul primăriei municipiului reședință în primele trei luni ale anului
Municipalitatea ieșeană a înregistrat, până la sfârșitul lunii martie, o creștere a încasărilor taxelor și impozitelor locale, atât ca sume colectate, cât și ca număr de contribuabili care și-au achitat datoriile fiscale. Potrivit datelor furnizate vineri de Primăria Iași, până la 31 martie au fost &ic
Simonis(CJ Timiș): Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru școli
Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi, ori pentru modernizarea celor existente, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi
UPDATE Braşov: Băiatul de 10 ani dat dispărut a fost găsit în judeţul Sibiu
Băiatul în vârstă de 10 ani din municipiul Făgăraş, dat dispărut, a fost găsit, vineri, în judeţul Sibiu, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. "În urma activităţilor de căutare, persoana semnalată a fi dispărută a fost identificată. Aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nici nu a fost im
DJM Mureș: Peste 25 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de urși și lupi, de aproape 159.000 lei
Pagubele produse de animalele sălbatice în acest an în județ se ridică la aproape 159.000 lei, la Direcția Județeană de Mediu (DJM) Mureș fiind înregistrate 26 de dosare de despăgubire, majoritatea produse de urși, iar în trei cazuri de lupi. 'Anul acesta, la Direcția Județeană de Mediu Mureș deja au fost înre











