logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Mureş: Meşteşugarul Petruţ Chirteş din Ibăneşti sculptează o ramă de tablou pentru Papa Francisc

Image

Meşteşugarul Petruţ Chirteş, din comuna Ibăneşti, cel care a reuşit să revitalizeze meşteşugul confecţionării lăzilor de zestre de lemn în zona Mureşului şi Gurghiului, sculptează o ramă de tablou pe care vrea să i-o dăruiască Papei Francisc, în timpul vizitei sale la Blaj.

Sculptorul, în vârstă de 72 de ani, speră ca lucrarea să ajungă în mâinile Sanctităţii Sale, întrucât este ferm convins că are o legătură cu Vaticanul, nu doar una religioasă, ci fiindcă numele său i-a fost dat după Basilica Sfântul Petru din Roma.

"Mă pregătesc pentru vizita lui Papa Francisc (...) Am făcut o ramă pentru tabloul lui, sper să i-o pot înmâna. De fapt acasă îi am pe toţi, şi pe Papa Ioan Paul al II-lea, Dumnezeu să îl ierte!, şi pe Papa Benedict. Am o colecţie de tablouri cu toţi papii. Eu nu pot să mă las de Roma, fiindcă acolo e bunicul, acolo e Bazilica Sfântul Petru şi eu dacă port numele de Petru, de acolo cred că e. Am 35 de ani de când lucrez cu scule, nu cred că sunt atâţia meseriaşi în ţară care să aibă mâinile întregi ca mine. Dimineaţa, înainte de a pune mâna pe scule să lucrezi trebuie să îţi faci cruce şi să îi mulţumeşti lui Dumnezeu că mai vezi un răsărit de soare. În caz că nu ai făcut treaba asta, fie te apucă somnul, fie vin alţii în vizită şi te apuci de băut şi ziua aia ţi-e pierdută", a declarat, pentru AGERPRES, meşteşugarul Petruţ Chirteş.

Pe lângă ramele sculptate în lemn, care împodobesc tablourile lui Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict şi Papa Francisc, făcute din lemn dur, la fel ca lăzile de zestre româneşti, Petruţ Chirteş construieşte case din lemn, cabane, însă pasiunea vieţii sale este sculptura şi păstrarea tradiţiilor populare româneşti de pe Valea Gurghiului.

Întrucât nu a dorit ca tradiţia lăzilor de zestre să se piardă din Transilvania, Petruţ Chirteş s-a apucat de câţiva ani să sculpteze aceste obiecte şi a avut surpriza să constate că oamenii chiar îşi doresc să se întoarcă la bogăţia moştenirii lăsate de strămoşii lor.

"Din meseria asta, dacă un tânăr şi-o însuşeşte, la cât e de greu în România acum, trăieşte domneşte, duce o viaţă decentă. Eu cu pensia nu aş putea trăi nici două săptămâni, dacă nu aş lucra, aş fi mort. Cred că prin tot ceea ce am făcut, inclusiv prin lăzile de zestre şi numeroase obiecte bisericeşti, am făcut mare lucru. După ce am început să sculptez lăzi de zestre, acestea au început să reintre la modă. Vreau să aduc moda aceasta cât mai mult timp posibil. În anii '80-'90 era fierul la modă, toţi făceau porţi şi garduri din fier, dar de când am introdus dulgheria modernă, sculptura în lemn, nimeni nu mai lucrează cu fier, la toată lumea place moda veche şi lemnul, care este sănătate. Lăzile de zestre sunt achiziţionate acum în special pentru nunţi, mai ales de către restaurante, le duc ca să pună banii din cinste în ele - rămân la restaurant, nu le ia mireasa acasă. Acum nu mai sunt folosite ca în trecut pentru a pune zestrea miresei în ele, acum sunt folosite la adunatul banilor. Dar ca să ai în casă o ladă de zestre e ceva deosebit. Am comenzi şi pentru acasă, scriu numele mirelui şi miresei şi rămâne în casa lor ca amintire, ca piesă de muzeu", a arătat meşteşugarul din Ibăneşti.

Lucrul la o ladă de zestre durează cam două săptămâni, fiindcă le sculptează în lemn de cireş, care e foarte dur, şi în stejar şi crede că în meseria sa beneficiază de inspiraţie şi de protecţie divină.

"Ca să fac o ladă de zestre folosesc lemn de cireş şi stejar. În cireş se lucrează foarte greu fiindcă este lemn de esenţă tare, la stejar şi paltin se lucrează foarte bine, dar nu se scămoşează, pe când ulmul, frasinul, toate se scămoşează. La daltă trebuie să fii foarte atent şi să mergi pe fibre, de aceea lemnul mai dur este mai bun pentru sculptura în lemn. Meseria mea e combinată cu dulgherie, strungărie, nu ştiu dacă e ceva care să văd şi să nu pot face. Mai fac mese şi scaune pliante din stejar, sfeşnice pentru biserici, oale de lemn în care pot fi puse şi sarmale şi legume, am cutii de anafură şi rame de oglinzi şi de tablouri. Meşterii încă nu îşi explică cum fac eu oalele (...) Dar ce îmi trece mie noaptea prin cap, în somn, aia fac a doua zi. Dacă lucrez trei zile la un proiect şi nu pot să îl rezolv, a treia noapte visez, dimineaţa mă apuc de lucru şi îl fac", a mai spus Petruţ Chirteş. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 06-04-2026 11:27

Arad: Crescătorii au menținut prețurile de anul trecut la miel sau le-au scăzut ca să nu rămână cu animalele

Prețul carcasei de miel se vinde, în piețele din Arad, cu 60 de lei kilogramul, la fel ca anul trecut, iar unii crescători afișează prețuri chiar mai mici, de 50 de lei, de teamă să nu rămână cu animalele, ei afirmând că, în contextul războiului din Iran, exportul spre țările arabe nu mai este garantat după Paști. &Icir

Social 06-04-2026 11:17

Vremea se răcește și apar precipitațiile mixte în București, în următoarele zile (meteo)

Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului București, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni. Potrivit sursei citate, în intervalul 6 aprilie 2026, ora 10:00 - 7

Social 06-04-2026 10:57

Informare meteo de vreme rece, vânt și precipitații mixte în întreaga țară, până la jumătatea săptămânii

Meteorologii au emis, luni, o informare de intensificări ale vântului, vreme rece și precipitații mixte, valabilă până joi dimineața la nivelul întregii țări. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 - 9 aprilie, ora 10:00, temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai m

Social 06-04-2026 10:54

ANM: Atenționări Cod galben de vânt puternic în majoritatea regiunilor, luni și marți

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenționări Cod galben de vânt puternic, valabile până marți seara în cea mai mare parte din țară, etapizat. Astfel, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 - 21:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului în zone din Maramureș, Transil

Social 06-04-2026 10:14

Buzău: A demarat evaluarea efectivelor de urs, lup, râs și pisică sălbatică; în 2025 au fost înregistrate creșteri

În pădurile din județul Buzău se va desfășura, până la sfârșitul lunii aprilie, evaluarea efectivelor de urs, lup. râs și pisică sălbatică, acțiune care va evidenția dacă în anul 2026 se păstrează tendința de creștere a numărului de exemplare, înregistrată pe parcursul anului precedent. Direcția Județeană de

Administratie 06-04-2026 09:54

Licitație pentru un parc fotovoltaic care va acoperi două treimi din consumul iluminatului public al Timișoarei

Două treimi din consumul necesar iluminatului public din Timișoara vor fi acoperite din energia furnizată de viitorul parc fotovoltaic care se va construi pe 20 de hectare de teren din sudul orașului. Primăria Timișoara a lansat procedura de licitație pentru serviciile de proiectare tehnică și execuție a obiectivului, investiția de 32 de milio

Social 06-04-2026 09:53

Pictură de Renoir, schițe de Andy Warhol și ceramică pictată de Picasso - în licitație la Artmark

A doua parte a colecției aparținând lui Darius Vâlcov, o selecție amplă ce reunește 118 opere, va fi scoasă la licitație pe 23 aprilie, de la ora 18:00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță din București, cât și online, pe Platforma Artmark Live, anunță organizatorii într-un comunicat transmis luni AGERPRES. Piesa cen

Social 06-04-2026 09:08

DSVSA Buzău: Efectele conflictului din Orientul Mijlociu ar putea fi resimțite la exporturile de ovine după Paște

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău apreciază că efectele conflictului din Orientul Mijlociu asupra exporturilor de ovine ar urma să fie resimțite în perioada de după Paști, în primele trei luni ale anului peste 65.000 de animale fiind livrate centrelor de profil din afara Uniunii Europene. &I

Social 06-04-2026 08:40

Dolj: Mii de persoane la deschiderea Târgului de Paște de la Craiova (GALERIE FOTO/VIDEO)

Mii de persoane au participat, duminică seara, la deschiderea Târgului de Paște organizat de Primăria Craiova în Parcul 'Nicolae Romanescu', evenimentul, devenit unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului în perioada sărbătorilor pascale, desfășurându-se pe parcursul mai multor săptămâni, până pe 3 mai.

Social 06-04-2026 00:16

Brașov: Incendiu la o cabană de pe Valea Râșnoavei; intervenția - îngreunată de lipsa surselor de alimentare cu apă

Un incendiu a izbucnit duminică seară la o cabană situată pe Valea Râșnoavei, existând pericol de propagare a flăcărilor la o pensiune aflată în apropiere. Potrivit ISU Brașov, nu s-au înregistrat victime. ''În această seară, în jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la izbucnir

Social 05-04-2026 22:02

Sălaj: Incendiu la sediul Primăriei comunei Dobrin

Pompierii sălăjeni intervin, duminică seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul sediului Primăriei din localitatea Dobrin, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj. Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe din cadrul Pichetului Cehu Si

Social 05-04-2026 20:02

Infotrafic: Restricții de circulație pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul peste DEx 12, între 6-8 aprilie

Circulația rutieră pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul care supra-traversează DEx 12 (kilometrul 57+720 metri), în județul Olt, va fi închisă în perioada 6-8 aprilie pentru efectuarea de lucrări de reparații la structurile rutiere și aplicarea marcajelor, informează Centrul Infotrafic. Potrivit sursei citate, traficul rut

Social 05-04-2026 14:46

Ministrul Agriculturii, la deschiderea Târgului Producătorilor Olteni: Îi îndemn pe români să cumpere de la producătorii locali

Un târg al producătorilor locali, Piața Producătorilor Olteni, a fost deschis duminică la Slatina, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a îndemnat la cumpărarea de la fermierii locali și a menționat că va susține dezvoltarea unor piețe similare în fiecare oraș și municipiu din țară. 'Mă bucur foa

Social 05-04-2026 06:32

Cisternă răsturnată/ Prahova: Operațiunea de transvazare a încărcăturii s-a încheiat, iar cisterna a fost repusă pe roți

Operațiunea de transvazare a gazului din cisterna care s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D s-a încheiat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. 'Operațiunea de transvazare a fost finalizată. De asemenea, cisterna a fost repusă pe roți și readusă pe partea carosabilă. Acest proces a fost unul difici

Social 04-04-2026 23:58

UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii

Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea