Custodele Coroanei spune că vrea să discute cu regina Elisabeta a II-a despre regele Mihai şi România

Trimisul special al AGERPRES, Daniel Popescu, transmite: Custodele Coroanei Române, Margareta, spune că vrea să discute cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, mătuşa sa, despre regele Mihai şi despre România, marţi după-amiază, când va fi primită la Palatul Buckingham.
Custodele Coroanei a adăugat că nu are nimic special să o întrebe pe regina Elisabeta, dar a mărturisit că şi-a dori să vorbească despre regele Mihai.
"Aş vrea mult să vorbim despre tatăl meu, că ea l-a iubit foarte mult. Şi vorbim puţin. Avem nişte amintiri. Asta va fi frumos", a mai spus Custodele Coroanei.
Vor fi discuţii şi despre România.
"E o relaţie foarte caldă. De fiecare dată când ne vedem, discutăm puţin, dacă avem timp, despre România, despre trecut, despre viitor. Noi vorbim de ani de zile despre România. Ea ştie foarte bine ce se întâmplă acolo", a explicat ea.
Referindu-se la întâlnirea cu principele de Wales, Charles, programată pentru miercuri, Custodele Coroanei a amintit că acesta cunoaşte România, unde vine foarte des.
"Cu Principele de Wales e altceva. El vine foarte des acolo şi avem nişte proiecte cu prinţul Charles şi fundaţia mea", a menţionat ea.
Custodele Coroanei a mărturisit că întâlnirea cu suverana britanică "nu e niciodată obişnuită, pentru că ea este o persoană minunată şi neobişnuită".
"Dar totuşi am cunoscut-o de când eram foarte mică, de la 3 sau 4 ani. Am uitat să fac o reverenţă. M-au învăţat trei săptămâni, dar am uitat. Nu s-a supărat, a râs. Chiar acum câţiva ani am vorbit despre acest lucru şi ea s-a gândit că e foarte amuzant. Şi m-a ajutat mult când am fost mai tânără. M-a invitat acolo, la Buckingham, la Windsor sau chiar în Scoţia. Simt o relaţie de familie foarte caldă cu ea. Mereu este o plăcere şi mereu are un sfat. Ceva, orice poate să-mi spună este ceva care rămâne în mine pentru ani de zile după", a mai spus Majestatea Sa.
Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu vor fi primiţi de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, marţi, de la ora 17,00, în cadrul unei vizite private.
Miercuri, în localitatea Ashford din Comitatul Kent, va fi dezvelită statuia reginei Maria a României. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi de Ambasada României la Londra. Alături de ambasadorul României şi de preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, vor lua parte la eveniment personalităţi din mediul diplomatic, reprezentanţi ai statului român şi ai statului britanic. Statuia va fi dezvelită de principesa Elena.
Tot miercuri, Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se vor întâlni la Clarence House cu principele de Wales.
Seara, la ICR Londra din Belgrave Square 1, principele Radu va lua parte la o recepţie oficială organizată de Camera de Comerţ Româno-Britanică, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sălaj: Un profesor, un preot și un medic, recompensați de Consiliul Județean cu distincția Soarele Sălăjean
Profesorul Szilagyi Iuliu, preotul Gabriel Viorel Gârdan și medicul Alexandru Iliescu au fost recompensați de către Consiliul Județean Sălaj cu distincția ''Soarele Sălăjean'', miercuri, în cadrul unei festivități ce a avut loc la Zalău. ''Soarele Sălăjan, denumit Rozaliul Soarele Sălăjean, este un simbol al
Satu Mare: Sifonărie închisă temporar și amendată cu 8.000 de lei de comisarii de la Protecția Consumatorilor
O sifonărie din Satu Mare a fost închisă și amendată cu suma de 8.000 de lei de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), în urma unui control fiind găsit un spațiu neigienizat și robineți cu rugină, informează instituția, miercuri, printr-un comunicat de presă.
Neamț: Președintele CJ a organizat o consultare cu foștii președinți și vicepreședinți ai instituției, despre dezvoltarea județului
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a organizat, miercuri, o consultare cu foștii președinți și vicepreședinți ai instituției, despre proiectele de dezvoltare a județului. ''Experiența lor în administrația publică, proiectele începute, soluțiile cu care au venit în rezolvarea unor prob
Iași: Municipalitatea oferă un ajutor lunar de 1.000 de lei pentru consilierea și terapiile copiilor cu autism
Directoarea Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Iași, Luminița Munteanu, a declarat, miercuri, că instituția sa vizează integrarea a cât mai mulți copii cu tulburări din spectrul autist (TSA) în școală sau în câmpul muncii și oferă lunar un sprijin financiar de 1.000 de lei familiilor acestora pentru decontarea terapiilor
Galați: Au sosit microbuzele electrice care vor asigura legătura între municipiul reședință și comuna Vânători
Primăria municipiului Galați informează, miercuri, că au sosit primele șase microbuze electrice, dintr-un lot de zece, care vor asigura legătura între municipiul reședință și comuna Vânători, potrivit Compartimentului de presă al instituției. Potrivit sursei citate, microbuzele sunt de tipul Karsan e-Jest și au fost achiziționate c
Harghita: Asociația Caritas face apel la solidaritate și îndeamnă oamenii să doneze la Colecta Națională de Alimente
Asociația Caritas face apel la solidaritate și îi îndeamnă pe locuitorii județului Harghita să doneze la Colecta Națională de Alimente, produsele urmând să fie folosite pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile. ''În pragul sărbătorilor pascale, între 4 și 6 aprilie, te invităm să fii parte din cea de-a 11
Vaslui: Un restaurant și un fast food, închise în urma neregulilor constatate de inspectorii DSVSA
Un restaurant și un fast food au fost închise, miercuri, în urma neregulilor constatate cu ocazia unor controale desfășurate de reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, în cele două unități au fost găsi
Iași: O mie de baloane albastre înălțate în Piața Unirii, în cadrul campaniei dedicate copiilor cu autism (GALERIE FOTO)
O mie de baloane albastre au fost înălțate spre cer, miercuri, de zeci de elevi de la mai multe școli și licee din Iași, studenți și membri ai Asociației Surâsul Albastru, în cadrul campaniei dedicate sprijinului copiilor cu autism ''Primăvara Prieteniei''.
Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea conducerii MDLPA: Facturile restante din 2024 sunt plătite
Datoriile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost plătite, gradul de absorbție a fondurilor din PNRR la minister s-a dublat, criteriile de plată pentru programele de investiții sunt transparente și au fost introduse reguli care oferă predictibilitate antreprenorilor, a afirmat, miercuri, ministrul Cseke Attila, într-o conf
Vaslui: Problemele copiilor cu autism, discutate în cadrul unei întâlniri organizate de DGASPC
Problemele întâlnite în gestionarea situației copiilor cu autism au fost discutate, miercuri, în cadrul unei întâlniri organizate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cu ocazia
MApN: Peste 460 de rezerviști au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo
Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN. De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu d
Neamț: Aproximativ 550 de copii au tulburări din spectrul autist
Aproximativ 550 de copii din județul Neamț au tulburări din spectrul autist, se arată miercuri într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), transmis cu ocazia celebrării pe 2 aprilie a
Cluj: Peste 800 de persoane au solicitat cărți electronice de identitate
Peste 800 de clujeni au depus deja cereri pentru eliberarea cărților electronice de identitate. ''Începând din data de 20 martie, la nivelul DJEP Cluj și al celor șapte servicii locale de evidență a persoanelor din județul Cluj au fost depuse deja 812 cereri pentru emiterea noilor cărți electronice de identitate'',
Arad: Transporturi de bovine și cai din Ungaria, întoarse din drum din cauza febrei aftoase
Mai multe transporturi de animale vii din Ungaria, respectiv bovine și cai, au fost întoarse din drum de autoritățile din Arad ca măsură pentru prevenirea introducerii virusului febrei aftoase în România. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVS
INSP: 96 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 23%; două decese
București, 2 apr /Agerpres/ - Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în ultima săptămână, au fost înregistrate 96 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 23% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 25 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p