''Coletul suspect'' care a alertat echipele antiteroriste în centrul Târgu Mureşului, uitat de o turistă din Braşov

În urma intervenţiei echipei antiteroriste la un colet suspect descoperit, joi, în faţa unei bănci comerciale din centrul municipiului Târgu Mureş s-a stabilit că trolerul aparţine unei turiste din Braşov, care l-a uitat pe trotuar.
"În urma verificărilor s-a stabilit faptul că valiza respectivă aparţine unei femei de 33 de ani, din judeţul Braşov, care se afla în tranzit, a fost cazată la o unitate hotelieră din Târgu Mureş şi efectiv a uitat 'coletul' în faţa băncii. În momentul în care a ajuns la destinaţie, în Braşov, şi-a dat seama că l-a uitat. În urma verificărilor s-a aflat cui aparţine valiza şi s-a luat legătura cu proprietarul. Valiza a stat în centrul oraşului, pe trotuar, cam 3-4 ore şi nu s-a sesizat niciun cetăţean", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Rugină.
În jurul orei 14,00, în faţa unei bănci comerciale din Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş a fost sesizat faptul că există un troler abandonat, iar la faţa locului s-au deplasat un procuror DIICOT şi specialişti din toate domeniile vizate în astfel de intervenţii, fiind pusă în aplicare procedura standard.
Echipa antiteroristă a investigat coletul cu un robot special, iar circulaţia în zonă a fost parţial restricţionată. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Localnicii din Seleuș își vor încălzi casele la un sfert de preț cu energie din biogaz
Localnicii din comuna arădeană Seleuș vor renunța la sobele cu lemne sau cărbuni și se vor racorda la o centrală termică care folosește biogaz și biomasă, construită de administrația locală cu 8,6 milioane de euro, iar costurile de încălzire a locuințelor se vor reduce astfel la un sfert. Sistemul centralizat de încălzire este cea
Suceava: Un autoturism și un TIR, implicate într-un accident; trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs între un autoturism și un TIR pe raza localității Căsoi, comuna Poiana Stampei, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu
Rata șomajului s-a redus la 5,5%, în ianuarie; șomajul în rândul tinerilor s-a menținut la un nivel ridicat
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna ianuarie 2025, în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna decembrie 2024, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,7 puncte procentuale mai mare decât la femei, valor
MARTIE LA FEMININ/Vâlcea: Ștefania Uță, cea mai promițătoare atletă din România, nominalizată la premiile Laureus
Campioană națională în ultimii doi ani și deținătoare a mai multe medalii obținute în diferite competiții internaționale, Ștefania Uță e considerată de mulți cea mai promițătoare atletă din România, fiind și printre sportivii nominalizații la premiile Laureus Sport Awards, categoria 'Debut - revelațiile anului 2024', ai căror câștigăto
Alba: Bărbat mort după ce a fost lovit de un autobuz în timp ce traversa în fugă pe culoarea roșu a semaforului
Un bărbat de 38 de ani a decedat după ce a fost lovit, luni seara, în Alba Iulia, de un autobuz, în timp ce traversa, în fugă, pe trecerea de pietoni, pe culoarea roșie a semaforului. Accidentul a fost surprins de o cameră de bord de pe un alt autovehicul. Din imagini se observă că un bărbat reușește să travers
Botoșani: O femeie a murit într-un incendiu care i-a cuprins gospodăria
O femeie în vârstă de 46 de ani din localitatea Albești a murit, luni seară, după ce gospodăria acesteia a fost cuprinsă de un incendiu, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit sursei citate, femeia a fost găsită decedată într-o anexă care era lipită de casă.
Hunedoara: Programul de vizitare a cetății dacice Sarmizegetusa Regia s-a modificat
Programul de vizitare a cetății dacice Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, s-a schimbat, astfel că de la începutul lunii martie și până pe 30 aprilie situl istoric este deschis pentru public între orele 9:00 și 18:00. Potrivit Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, ultima
Mureș: Aproape 500.000 de turiști cazați în județ în 2024; Sighișoara și Sovata rămân în topul preferințelor străinilor
Structurile de cazare turistică din județul Mureș au găzduit, anul trecut, aproape 500.000 de turiști, mai mulți cu aproximativ 11.000 față de 2023, destinațiile preferate ale turiștilor străini fiind în continuare Sighișoara și Sovata. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Mureș, deși a crescut numărului turiștilor cazați, l
VIDEO Georgescu (ANM): Luna martie aduce temperaturi de până la 25 de grade; nu sunt excluse scurte episoade, cu temperaturi mai scăzute
Meteorologii anunță pentru acest final de săptămână temperaturi mai mari și cu 10 grade Celsius față de cele normale perioadei, însă nu exclud posibilitatea ca săptămânile viitoare să mai aducă și scurte episoade cu temperaturi mai scăzute. ''Încălzirea pe care o așteptăm acum înseamnă o creștere a tempera
Bărbat accidentat grav pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamț
Un bărbat în vârstă de 61 ani a fost accidentat grav, luni, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamț, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 30 ani conducea un autoturism pe strada Dimitri
ISC Giurgiu/Două școli - în clasa II de risc sesmic; nu au fost identificate alte clădiri cu risc în municipiu
Clădirile a două școli din municipiul Giurgiu sunt încadrate în clasa II de risc seismic, dar, în afară de acestea, autoritățile nu au mai identificat alte construcții multietajate cu risc la cutremur în oraș, afirmă inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Giurgiu, Petre Bărdăune. Cele două unită
Mureș: Oportunitate de înființare de afaceri sociale adaptate patrimoniului săsesc al Sighișoarei, în Proiectul Restory
Tinerii din municipiul Sighișoara au oportunitatea să-și înființeze afaceri sociale adaptate patrimoniului local al orașului, cu specific săsesc, în cadrul Proiectului 'Restory - Recuperarea pentru viitor a poveștilor din trecut: o abordare sinergică a moștenirii textuale și orale a comunităților mici', coordonat de Universitatea Babeș-Bolyai și i
Bihor/Menținerea prețurilor scăzute la apă/canal, realizarea cea mai importantă a Companiei de Apă Oradea, susține directorul
Menținerea prețurilor scăzute la apă/canal în anul 2024, la fel ca în ultimii patru ani, este cea mai importantă realizare a Companiei de Apă Oradea, și anume, 11,69 lei/metru cub, din care 6,57 lei/mc la apă și 5,12 lei/mc la canal, pe locul 41 din țară anul trecut între operatorii licențiați, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al
Suceava: Mașină cuprinsă de flăcări, după ce s-a răsturnat; șoferul nu avea permis și a fost pozitiv la DrugTest
O mașină s-a răsturnat și apoi a luat foc pe raza localității Milișăuți, polițiștii stabilind ulterior că șoferul, un tânăr de 20 de ani, nu avea permis de conducere și era sub influența drogurilor, au anunțat, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, autoturismul era înmatriculat &
Harghita: S-a dublat numărul turiștilor care au vizitat salina Praid în timpul vacanței de schi
Numărul turiștilor care au vizitat salina Praid s-a dublat, în ultimele două săptămâni, în contextul în care în mai multe județe a fost vacanță școlară. Directorul Salinei Praid, Sebestyén József, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în perioada menționată au coborât în subteran, zi