Tulcea: Protest spontan la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu

Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea au protestat, joi dimineaţa, în curtea unităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de prevederile legislative în urma cărora le-au fost reduse sporurile.
Protestatarii s-au adunat în curtea SJU începând cu ora 8,00, au fluierat şi au prezentat afişe cu mesaje precum "Sănătatea valorează mai mult de 30%".
"Nu s-a umblat la salariu, dar sporul face parte din salariu. Nu este posibil să mergi acasă cu 1.400 de lei, în condiţiile în care ai trei copii, ai chirie, rate şi utilităţi de plătit", a declarat presei preşedintele Sindicatului lucrătorilor TESA din cadrul SJU, Ştefan Popescu.
Unii angajaţi s-au arătat nemulţumiţi din cauză că salariul a scăzut cu 700 de lei, ca urmare a sporurilor reduse, şi au susţinut că discrepanţa dintre lefurile angajaţilor este foarte mare.
"La asistenţa medicală contribuie toată lumea, de la cel de la vârful măturii până la cel din vârful acului", a precizat Popescu.
Reprezentanţii protestatarilor s-au întâlnit cu cei ai conducerii SJU, cărora le-au prezentat nemulţumirile. O nouă întâlnire între reprezentanţii protestatarilor şi autorităţi va avea loc în jurul orei 13,30, la Consiliul Judeţean.
Protestul spontan de la SJU s-a încheiat în jurul orei 10,00, potrivit participanţilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Reabilitare energetică a Liceului german din Oradea, cu peste 8 milioane de lei
Primăria Oradea a anunțat luni începerea lucrărilor de reabilitare energetică la Liceul Teoretic German 'Friedrich Schiller' din Oradea, singura școală cu predare în limba lui Goethe din Bihor. Potrivit unui comunicat remis de Primăria Oradea, ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în data de 07.04.2025, durata de execuție
Buzău: Șofer în vârstă de 45 de ani decedat după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp
Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit cu autoturismul de un stâlp, cel mai probabil după ce ar fi pierdut controlul asupra volanului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier s-a petrecut pe DJ203H, în localitatea Topliceni. 'Din primele date de la fa
Sector 5: Un consilier local USR propune accesul cu animale de companie în sediile administrației locale
Consilierul local USR Iustinian Roșca a inițiat un proiect de hotărâre prin care accesul cu animale de companie să fie permis în sediile administrației locale. Proiectul include și un regulament privind condițiile în care este permis accesul în instituții cu animale de companie,
Emisiune de mărci poștale dedicată savantului Petru Poni - de miercuri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia anunță introducerea în circulație, miercuri, a emisiunii de mărci poștale 'Savanți români', formată dintr-un timbru și un plic 'prima zi', cu prilejul împlinirii unui secol de la moartea savantului român Petru Poni. 'Plicul 'prima zi' reunește în grafica sa un aspect al muncii de laborator
Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident rutier la Poiana Stampei
Un bărbat a murit în urma unui accident rutier produs, luni, pe raza localității Poiana Stampei, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgentă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, în accident au fost implicate un autoturism și un autotren, victima fiind șoferul autoturismului. La fata locului au intervenit pompier
Termoenergetica anunță reparații la conducte în cinci sectoare; unele datează din anii '60
Termoenergetica București anunță că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conducte ale rețelei termice din Sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6. 'Intervențiile au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste lucrări de reparații sunt urgente și esențiale pentru menținerea funcționării optime a
UPDATE Prahova: Operațiunea de transvazare a acidului sulfuric, încheiată; nu mai sunt înregistrate scurgeri de substanță periculoasă
Operațiunea de transvazare a încărcăturii de acid sulfuric din cisterna cu defecțiuni aflată pe DN 1, la Comarnic, a fost încheiată, nemaifiind înregistrate scurgeri de substanță periculoasă, anunță, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. Traficul rutier în zonă a fost inițial blocat complet, iar apoi deviat pe strada Ghioșe
Brașov: Bărbatul atacat de urs la Predeal e salvamontist; se află în stare gravă la Terapie Intensivă
Bărbatul atacat de urs duminică seara pe o stradă din Predeal este salvamontist și este internat în stare gravă în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Brașov. Potrivit Salvamont Brașov, el se afla în afara orelor de serviciu în momentul incidentului. 'Confirmăm faptul că persoana atacată de urs este un m
INS: 101.755 de grupuri de întreprinderi existau în România în 2023, dintre care 96.298 multinaționale
Un număr de 101.755 grupuri de întreprinderi a fost identificat în România, în 2023, din care 5.457 rezidente și 96.298 multinaționale (707 controlate din interior, respectiv 95.591 controlate din străinătate), conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică. Potrivit sursei citate, Germania, Franța și Statele Unite
Ilfov: 8 autovehicule, implicate în două accidente pe A0, în zona localității 1 Decembrie; trafic îngreunat pe Centura Capitalei
Opt autovehicule au fost implicate luni dimineața în două accidente care au avut loc pe Centura Capitalei, în zona localității 1 Decembrie, județul Ilfov, traficul desfășurându-se cu dificultate. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A0 Centura București, la kilometr
INS: Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 3,4%, în primele două luni din 2025
Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut, în primele două luni din 2025, cu 3,4%, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, fiind eliberate 4.535 astfel de autorizații, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică. Potrivit sursei citate, creșteri s-au înregistrat în regiunile de dezvolt
Galați: Incendiu la școala din Malu Alb; există suspiciunea că focul ar fi fost pus intenționat
Un incendiu a izbucnit în cursul nopții la Școala gimnazială din localitatea Malu Alb, comuna Drăgănești, polițiștii gălățeni care anchetează cazul precizând, luni, că există suspiciunea ca focul să fi fost pus intenționat. Potrivit ISU Galați, flăcările au distrus interiorul unei săli de curs. În urma unui apel prin SNUAU 112,
Tânărul ucrainean abandonat la o stână din Munții Maramureșului a fost coborât în siguranță de salvatori
Tânărul ucrainean în vârstă de 29 de ani care se afla într-o stare critică la o stână abandonată din Munții Maramureșului a fost coborât de salvatori în noaptea de duminică spre luni, a informat, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Tânărul prezenta st
Seismologii au revizuit în creștere la 3,6 magnitudinea cutremurului produs luni dimineața în județul Buzău
Seismologii au revizuit în creștere la 3,6 magnitudinea cutremurului produs luni dimineața, la ora 7:25, în județul Buzău. Totodată, a fost revizuită și adâncimea la care s-a produs seism
Buzău: Toporata, o reteță tradițională de băutură răcoritoare obținută de localnicii din Siriu din toporași
În perioada martie-aprilie, pe fânețele din comuna montană Siriu, din județul Buzău, aflată la poalele Carpaților de Curbură, cresc toporașii, moment în care localnicii îi culeg pentru a produce toporata, o băutură tradițională românească asemănătoare cu socata, citronadă din toporași cum este cunoscută în zonă.