Hunedoara: Profesoară, acuzată că ar fi agresat un elev; Poliţia şi Inspectoratul Şcolar anchetează cazul

O învăţătoare de la o şcoală generală din oraşul Călan este cercetată de poliţie pentru purtare abuzivă, după ce, vineri, ar fi agresat un elev de 10 ani, iar copilul s-a rănit la buză, lovindu-se cu capul de bancă.
Incidentul a avut loc în timpul unei ore de curs, în sala de clasă, copilul fiind dus apoi de bunica sa la Unitatea de Primiri Urgenţe din Călan, pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât prezenta leziuni la nivelul buzei inferioare.
"În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.
Cazul este în atenţia Inspectoratului Şcolar (IS) Hunedoara, care a declanşat propria anchetă administrativă la şcoala din oraşul Călan.
"Vor fi verificate toate aspectele sesizate, vor fi cercetate faptele şi se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare. Este extrem de important să gestionăm corect aceste cazuri de violenţă. Regretăm foarte mult, pentru că nu ar fi trebuit să aibă loc un asemenea eveniment, într-o unitate de învăţământ", a arătat inspectorul şcolar general, prof. Maria Ştefănie.
O echipă formată din inspectori al IS Hunedoara se va deplasa luni, la şcoala din Călan, pentru a verifica, la faţa locului, problema semnalată, după care vor fi luate măsurile care impun, a mai spus inspectorul şcolar general.
Ministerul Educaţiei a fost informat despre acest incident. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor:Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ramele Coradia pe relația București - Brașov vor fi repuse în circulație, de marți; geamul spart a fost înlocuit
Trenurile IR 16001,16002,16003 și 16008 în relația București Nord - Brașov și retur vor fi repuse în circulație începând de marți, după ce geamul spart a fost înlocuit, a anunțat CFR Călători.
Cluj: Pompierii au intervenit la 12 incendii de vegetație în cursul zilei
Pompierii clujeni au avut, luni, o nouă zi încărcată, după ce au fost solicitați să intervină, în câteva ore, la 12 incendii de vegetație, care s-au soldat cu pagube materiale. 'Este o nouă zi încărcată pentru echipajele noastre, din cauza incendiilor de vegetație uscată. Până la ora 17,00, pompierii clujeni a
Flaro, o fabrică românească având peste un secol vechime, se mută din Sibiu în Mediaș și face angajări
Flaro Prod, fabrică românească cu peste un secol vechime, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că se mută din municipiul Sibiu în municipiul Mediaș și în orașul Dumbrăveni, din nordul județului Sibiu, unde va crea peste 250 de locuri de muncă. 'Flaro Holding a achiziționat peste 50% din acțiunile Relee Mediaș și
Galați: Lemne pentru 400 de familii afectate de inundațiile de anul trecut, oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos
Patru sute de familii sinistrate din județul Galați, care au avut de suferit în urma inundațiilor din luna septembrie 2024, au primit luni, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, câte un metru ster de lemne pentru foc, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei. 'În Arhiepiscopia Dunării de Jos, în fiecare an,
Prahova: Pompierul rănit de explozia unei butelii în timpul unei intervenții a murit
Pompierul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova care a fost grav rănit în urmă cu o lună, în timpul unei intervenții la un incendiu, a decedat, a informat, luni, instituția. 'Cu inimile frânte, după patru săptămâni în care ne-am rugat și am sperat la unison, am primit cumplita ves
Peste patru sute de angajați ai Romsilva, implicați în acțiunile de stingere a incendiilor de pădure
Peste patru sute de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva sunt implicați în stingerea incendiilor de pădure, alături de pompieri militari, angajați ai Ministerului Apărării Naționale și voluntari, la direcțiile silvice Caraș - Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Vaslui, Suceava și Vâlcea, precum și în parcurile naturale Apuseni și Porțile de
Parlament: Va fi înființată o comisie specială comună pentru combaterea traficului de persoane
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, luni, înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Înființarea acestei comisii speciale a fost propusă de președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban. Printre obiectivele comisiei se numă
Tulcea: Peste 11.000 de hectare incendiate în județ de la începutul anului
Peste 11.580 de hectare de vegetație uscată și stuf au ars de la începutul anului, în județul Tulcea, în urma unor incendii, a anunțat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. Numărul incendiilor este la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost
Botoșani: Trei mașini au intrat în coliziune pe E58, la Baisa; una dintre ele s-a răsturnat
Trei autovehicule, în care se aflau șase persoane, au intrat, luni după-amiază, în coliziune pe drumul european E58, pe raza localității Baisa, unul dintre șoferi fiind rănit și transportat la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, în eveniment au fost i
ANM: Vreme caldă în majoritatea regiunilor, până pe 15 martie; temperaturile scad brusc din 16 martie
Vreme se va menține caldă pe parcursul acestei săptămâni, în majoritatea zonelor, însă de duminică, 16 martie, valorile termice scad brusc, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată, se arată în prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 10 - 23 martie.
Gorj: Pompierii au salvat doi pui de iepure din incendiile de vegetație
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj au salvat doi pui de iepure din incendiile de vegetație, unul dintre ei fiind preluat de un ONG și urmând să fie eliberat în mediul natural, iar celălalt a fost predat unui veterinar. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență (D
Hunedoara: Elicopterul Black Hawk, în misiune de stingere a unui incendiu de litieră de pădure
Elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul Bamby Bucket, și-a reluat luni misiunea de stingere a incendiilor de vegetație uscată în zona satului Mermezeu, din județul Hunedoara. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), elicopterul a efectuat, până la
Bihor: Pompierii au acționat în două zile la 61 de incendii de vegetație uscată; au fost afectate peste 270 de hectare
Pompierii bihoreni au intervenit, în perioada 8-9 martie, la stingerea a 61 de incendii de vegetație uscată pe o suprafață totală de peste 270 de hectare, evenimente care au pus în pericol viețile și bunurile oamenilor, precum și mediul înconjurător, a informat luni Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. Potrivit unui comunicat
Peste 8.000 de ha de pădure și vegetație uscată au ars în ultimele zile; doi morți și doi răniți
Incendiile de vegetație uscată și litieră de pădure au mistuit, în ultimele patru zile, peste 8.000 de hectare la nivel național, fiind afectate zone din 15 județe (Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Sibiu, Teleorman și Vâlcea), informează Inspectoratul General pentru Situații de Urg
REPORTAJ/Băiatul trenurilor - abandonat la naștere, a dormit doi ani în trenuri și a făcut 120.000 de kilometri
Un tânăr, abandonat la naștere într-un tren care mergea spre Constanța, a ajuns să locuiască în trenuri timp de doi ani, după ce a ieșit din sistemul de protecție a copilului. Cu probleme la inimă, fugind de o familie care l-ar fi exploatat, băiatul s-a descurcat cum a putut. A mâncat ce a primit și ce a găsit pe la gunoaie, s-a spălat