Harghita: An turistic foarte bun la Salina Praid, cu peste 640.000 de intrări în subteran
Salina Praid a înregistrat, pentru al doilea an consecutiv, un sezon turistic foarte bun, cu peste 640.000 de mii de coborâri în subteran, printre turişti numărându-se foarte mulţi cetăţeni din Republica Moldova, dar şi din ţări mai îndepărtate, cum ar fi Japonia sau Brazilia.
Şeful Serviciului turistic şi de alimentaţie publică din cadrul Salinei Praid, Donath Laszlo, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că în 2017 au coborât în subteran aproximativ 281.000 de persoane, care au venit la Praid pentru tratarea unor afecţiuni şi circa 360.000 de turişti care doar au vizitat salina.
Printre cei care au coborât în subteran s-au numărat aproximativ 200.000 de copii.
Potrivit sursei citate, cea mai agomerată lună a fost august, când s-au înregistrat 160.000 de intrări în salină.
Majoritatea vizitatorilor sunt din România, dar sunt atraşi de frumuseţile zonei şi turişti din Republica Moldova, statisticile arătând că 25% dintre cei care vin la salină sunt din această ţară.
De asemenea, mulţi turişti vin din Ungaria, dar şi din ţări mai îndepărtate, cum ar fi Japonia, Brazilia sau Israel.
Turiştii care coboară în galeria de vizitare, aflată la 120 de metri adâncime, beneficiază de numeroase facilităţi de relaxare, de la spaţii de joacă şi creaţie pentru cei mici, până la un parc de aventuri, acces gratuit la Internet, un cinematograf sau posibilitatea de servire a mesei.
Donath Laszlo a spus că sunt persoane care vin de 10-15 ani la Salina Praid, pentru că se simt bine şi starea lor de sănătate se îmbunătăţeşte după ce fac tratament în subteran.
De asemenea, cei cărora le place soarele vin la Praid la cel mai mare ştrand cu apă sărată din România, care aparţine Societăţii Naţionale a Sării şi care este luat cu asalt de mii de turişti.
Datele statistice arată că anul trecut s-au înregistrat 80.000 de intrări la ştrandul cu apă sărată.
Iubitorii de excursii în natură sunt invitaţi în apropierea comunei Praid, la "Muntele de Sare", o rezervaţie geologică inclusă în zonele naturale protejate de interes naţional, care are aproximativ 60 de hectare şi unde cresc plante extrem de rare, unele unice în România. AGERPRES (AS-autor: Gina Ştefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANM: Regim termic în scădere, dar în media multianuală a lunii februarie, în următoarele două săptâmâni
Regimul termic se va încadra în jurul mediei multianuale a perioadei din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor devine mai accentuată pe tot parcursul următoarelor două săptămâni (3 - 16 februarie), conform prognozei de specialitate, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În Ban
REPORTAJ/Gorj: 'Botezul Viilor', obicei adânc înrădăcinat în tradițiile locale, pe dealurile din Bălănești
'Botezul Viilor', un obicei din moși-strămoși, are loc anual, de Sfântul Trifon, pe dealurile din Bălănești, tradiție în cadrul căreia preoții sfințesc apa și stropesc viile, pentru ca acestea să fie protejate de molimi și insecte și să dea rod bun. Slujba a fost susținută de cinci preoți, localnicii păstrând cu sfințenie această trad
Brașov: Se produce zăpadă artificială în Poiană datorită temperaturilor negative
Primăria Brașov a pus, luni, în funcțiune instalațiile de producere a zăpezii artificiale pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul, în zonele cu uzură mare. Conform unei informări transmisă de Primăria Brașov, acest lucru a fost posibil datorită faptului că, în ultimele nopți, s-au înregistrat temp
Peste 14.000 de tone de DEEE, colectate și tratate în 2024 (organizație)
Peste 14.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost colectate și tratate de către organizația de transfer al responsabilității (OIREP), ARCwaste Collection, în anul 2024, arată datele publicate luni. Potrivit sursei citate, deșeurile colectate au fost preponderent echipamente de transfer termic (frigidere, congela
UNSAR:25 milioane de lei, despăgubiri plătite pentru avarii la instalațiile de apă în primul semestru din 2024
Despăgubirile plătite în primul semestru al anului trecut de asigurătorii membri ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) pentru avarii la instalațiile de apă interioare au fost de 25 milioane lei, arată rezultatele unei analize efectuate la nivelul asociației. Conform sursei citate, un proprietar de locui
Primarul municipiului Iași: Doar 72% din organigrama Primăriei este acoperită; nu vor fi disponibilizări
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat, luni, că nu vor fi făcute disponibilizări în perioada următoare la nivelul instituției pe care o conduce deoarece este un deficit de personal de aproximativ 30%. Edilul a precizat, pentru AGERPRES, că în prezent doar 72% din organigramă este ocupată. El a afirmat
Maramureș: Polei pe drumurile principale din județ; au fost împrăștiate peste 500 de tone de material antiderapant
Peste 500 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe patru tronsoane de drum național și unul european pentru combaterea poleiului, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. 'Angajații Secției de Drumuri Naționale au acționat cu 17 utilaje și au răspândit 78 de tone de material antiderapant pe
Brăila: Trafic blocat pe DN 2B, în Lacu Sărat; accident între două autoturisme, soldat cu două victime
Traficul rutier este blocat pe DN 2B, în localitatea Lacu Sărat, în urma producerii unui accident de circulație soldat cu două victime, potrivit INFOTRAFIC. 'Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2B, localitatea Lacu Sărat, județul Brăila, s-a produs un accident rutier în care au fost im
Salvamont: Aproximativ 50 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Peste 50 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontiști, 17 dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanțele, anunță, luni, Salvamont România. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 47 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor,
Buzău: Kituri cu semințe de kivano și crizanteme comestibile oferite gratuit de Banca de Resurse Genetice Vegetale
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) din Buzău a lansat o nouă campanie de distribuire gratuită a unor kituri cu semințe, pentru grădinarii și pasionații din România, fiind selecționate soiuri exotice, precum spanacul urcător, crizantema comestibilă, kiwano, dar și varza de Buzău sau tipuri de tomate. Campania se desfășoară în
REPORTAJ/Călătorie în timp în satul lui Gheorghe Doja, unde filmul devine realitate
Dalnic, județul Covasna, satul unde s-a născut Gheorghe Doja, conducătorul răscoalei țărănești din 1514, este o oază de aer curat și liniște care reunește astăzi aproape o mie de locuitori, un sfert dintre aceștia fiind, ca în multe alte localități din țară, plecați în străinătate. Locul este totodată și un obiectiv turistic ce oferă vizitatorilor
Grevă japoneză la metrou începând de luni
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis declanșarea, în data de 3 februarie, a unei greve japoneze de atenționare a călătorilor și a personalului de decizie cu privire la situația în care se află metroul urmând ca, dacă solicitările sindicaliștilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie aceștia să declanșeze o grevă de exces de zel.
Vâlcea: Accident cu trei răniți pe DN 7, la Brezoi; în zonă se circulă alternativ
Trei persoane au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Brezoi, traficul în zonă fiind îngreunat. Potrivit autorităților, accidentul a avut loc între un autoturism și două autoutilitare. 'Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 69 de ani,
Mureș: Urșii de la Grădina Zoologică au ieșit din bârlog, semn că primăvara este aproape
Urșii de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș au ieșit din bârlog și întrucât nu și-au văzut umbra și-au continuat nestingheriți activitățile, semn că primăvara este aproape. 'În fiecare an, în 2 februarie, ursul își părăsește bârlogul, devenind astfel un bun indicator meteorologic. Conform t
Prahova: Incendiu provocat de explozia unei butelii la Nistorești; două persoane sunt rănite
Două persoane fost rănite, duminică, la Breaza, cartier Nistorești, în urma exploziei unei butelii urmată de un incendiu. 'Din datele primite de la fața locului, a fost vorba despre o explozie a unei butelii, urmată de incendiu, în urma deflagrației fiind rănite două persoane: o femeie de 69 ani și un bărbat de 45 ani' , in