MAI: Din februarie, majorări salariale pentru peste 28.000 de poliţişti prin creşterea unor sporuri
Peste 28.000 de poliţişti vor beneficia de o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de la 5% la 10%, începând cu 1 februarie.
"Dintre cei peste 28.000 de poliţişti fac parte, spre exemplu, poliţiştii de la acţiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la faţa locului: judiciarişti, criminalişti, pirotehnişti, conductori câini", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri AGERPRES.
În plus, începând cu acest an, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii.
Aceste majorări vin pentru stimularea unor poliţişti care desfăşoară activităţi deosebite şi care sunt similare cu cele de poliţie judiciară, precizează sursa citată.
"De asemenea, la nivelul conducerii MAI s-a reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, ocazie cu care 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii destinaţi conducerii ministerului au fost redistribuiţi către angajaţi cu funcţii de execuţie din zona operativă a Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră", se arată în comunicat.
Începând cu luna ianuarie, salariul minim de bază minim brut este de 1.900 de lei, ceea ce presupune că în MAI nu va exista un salariu de funcţie mai mic de 1.900 de lei.
Potrivit sursei citate, pentru cei mai proaspeţi angajaţi din MAI - agenţi şi subofiţeri care au terminat şcoala în decembrie 2017, salariul de funcţie este peste 1.900 de lei, iar venitul net ajunge în jur de 2.500 - 2.600 lei, fără a adăuga eventualele sporuri care ar putea proveni din munca în zilele libere sau de sărbători.
Creşterile salariale generate de majorarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de la 5% la 10% şi acordarea indemnizaţiei pentru pază şi supraveghere de 5% vor intra în vigoare din luna februarie şi se vor regăsi în salariile din luna martie.
"Venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va creşte cu până la 4 - 5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajaţii care îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii de muncă. Singura excepţie o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanenţa la domiciliu", se mai arată în comunicat.
În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanenţa la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni pentru aproximativ 8.000 de poliţişti.
"Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcţie, diferit de la poliţist la poliţist, şi la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale", informează sursa citată.
Prin creşterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanenţa la domiciliu, dar şi promovarea şi susţinerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situaţii care nu au răspuns acestui scop.
"În anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menţinându-se şi toate celelalte drepturi de echipament şi hrană", precizează MAI.
În acest an, veniturile angajaţilor vor varia, ca şi până acum, raportat la volumul şi tipul de muncă prestat de angajat. Venitul lunar al angajaţilor MAI este compus dintr-o componentă fixă (solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile şi, după caz, solda/salariul de comandă) şi una variabilă aferentă drepturilor salariale corespunzătoare condiţiilor de muncă în care se desfăşoară activitatea profesională (muncă de noapte; muncă în repaus săptămânal; condiţii grele de muncă; etc.).
Conform MAI, în 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de persoane: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofiţeri Academia de Poliţie promoţia iunie 2018, 2.438 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia iulie 2018, 2.880 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia noiembrie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită
UPDATE Sibiu: Nerespectarea distanței în mers, cauza accidentului de pe DN 1, la Avrig
Un șofer de 62 de ani, din județul Vrancea, care nu ar fi respectat distanța în mers, este suspectat că ar fi provocat, luni, accidentul de circulație de pe DN 1, la Avrig, în urma căruia trei persoane, între care doi copii de 2 și 8 ani, au ajuns la spital, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Împreună cu ei a fost
Neamț: Copil de 12 ani, la spital, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren, în gara Târgu-Neamț
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce s-a urcat pe un vagon de tren care era staționat în gara din orașul Târgu-Neamț și s-a electrocutat, minorul suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Băiatul a urcat pe vagonul de tren împreună cu un alt co
Dumitru Prunariu: Ideea de bază este că viață trebuie să existe și în altă parte a Universului
Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat luni, la un eveniment desfășurat în județul Alba, că este convins că viața există și în alte zone ale Universului și a afirmat că astronomii au identificat deja mii de sisteme stelare cu planete în galaxia noastră. Aflat la Valea Lungă, unde a primit titl
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley, ultimul din circuitul Seven Summits
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a plecat, luni, spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley (Denali), cu altitudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-american și ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internațional Seven Summits. Circuitul Seven Summits reunește cele mai înalte
1 Iunie/ MAE - îndemn pentru copiii români din diaspora: Transmiteți câteva cuvinte în limba de acasă
Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, de 1 Iunie, o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar și din România câteva cuvinte în limba română, care înseamnă totul pentru ei. ''Oriunde suntem, vorbim la fel! Copiii româ
Sondaj: Majoritatea românilor resping ideea unui premier independent, însă susțin alegerile anticipate
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai. Confo
Cod galben de inundații pe râuri din 15 bazine hidrografice, până marți seara
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul
Temperaturi de 25 - 26 de grade luni și marți în Capitală; posibil averse după-amiaza și în cursul nopții
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorilor de 25 - 26 de grade luni și marți, vântul va sufla slab și moderat și există posibilitatea apariției averselor în special după-amiaza și noaptea, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 iunie (
Cod galben de ploi însemnate în jumătate de țară, pe parcursul zilei de marți
Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo Cod galben de ploi însemnate și vijelii pentru 21 de județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, în nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și &
Sondaj World Vision: Anxietatea, presiunea școlii și lipsa dialogului cu adulții, principalele probleme ale adolescenților
Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, potrivit unui sondaj realizat cu ocazia Zilei Copilului. Studiul, aplicat pe 613 tineri cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural, arată că anxietatea și problemele emoționale sunt percepute drept cea mai mar
Timiș/ Protopopul Pereș, de Ziua Copilului: Darurile Bisericii Dacia pentru nevoiași, rază de bucurie
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anul acesta odată cu hramul Pogorârii Sfântului Duh al Bisericii Dacia-Cetate din Timișoara, a adus bucurie pentru peste 100 de copii din oraș, proveniți din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. Duminică seara, aceștia au primit în dar treninguri noi și pantofi sport, oferite de părintele protop
MApN: Drona de la Galați - tip kamikaze, cu localizare a sistemelor satelitare, cu 30 kg de muniție
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a prezentat, duminică, mai multe detalii în urma analizării dronei care s-a prăbușit pe blocul din Galați. Conform unui comunicat de presă al MApN, este vorba de o dronă aeriană, model GERAN2, de fabricație ruseasc






