Preşedintele Iohannis şi premierul Tudose, la Palatul Regal pentru un ultim omagiu adus regelui Mihai
Preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Mihai Tudose, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cel al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Regal din Bucureşti, pentru a-i aduce un ultim omagiu regelui Mihai I.
La Palatul Regal au sosit şi mai mulţi membri ai Guvernului, printre care ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, precum şi membri ai Corpului diplomatic şi diferitelor culte religioase. De asemenea, sunt prezenţi comisarul european Corina Creţu şi fostul premier Dacian Cioloş.
Aceştia au mers în Sala Tronului, pentru a prezenta condoleanţe Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, principelui Radu şi celorlalţi membri ai familiei regale a României, urmând să participe, de la ora 10,25, la un scurt serviciu religios privat.
Sâmbătă dimineaţă, la Palatul Regal, au ajuns şi membri ai unor familii regale străine, printre care regina Sofia a Spaniei şi prinţul Charles al Marii Britanii.
La funeraliile regelui Mihai I sunt reprezentate familiile regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia, dar şi familiile imperiale din Rusia, Austria şi Germania, familia mare ducală de Baden, familia regală de Wurttemberg şi familia princiară de Ligne.
Totodată, la Palatul Regal, au venit mii de oameni de toate vârstele. Îmbrăcaţi în haine cernite şi ţinând în mâini lumânări şi buchete de flori, oamenii au venit să îşi ia rămas bun de la fostul suveran şi să îl conducă pe ultimul drum.
La ora 11,00, sicriul cu corpul neînsufleţit al regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.
La ora 11,10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun şi se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte familia regală, militari români şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii - intrarea pe Dealul Mitropoliei.
Între orele 12,50 - 14,00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc slujba de înmormântare. Ulterior, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, de unde sicriul cu corpul neînsufleţit al regelui Mihai va fi transportat cu trenul regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde fostul suveran va fi înmormântat. AGERPRES/(A, AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Nona Jalbă, editor online Andreea Lazaroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Dezvoltării: Doar 40% din populația României are acces la rețeaua de gaze naturale
Doar 40% din populația României are asigurat accesul la rețeaua de gaze naturale în momentul de față, iar Programul 'Anghel Saligny', derulat la nivel național de Ministerul Dezvoltării, este singurul care poate sprijini accesul consumatorilor casnici la această utilitate, a declarat luni, în comuna tulceană Luncavița, ministrul Marcel-Alexandru Sto
Termoenergetica: 29% dintre asociațiile de proprietari nu au apă caldă și căldură la parametrii corespunzători
Termoenergetica informează că, în prezent, 71% dintre asociațiile de proprietari au apă caldă și căldură la parametri corespunzători. În data de 16 octombrie, compania a început furnizarea agentului termic pentru încălzire, ca urmare a îndeplinirii condițiilor privind temperaturile exterioare. 'Sunt asociații de
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate pe 14 noiembrie
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop
Prahova: Ninsoare, ceață și ploaie înghețată pe munte; trasee de altitudine închise la Sinaia
Salvamont Sinaia a anunțat, luni, că mai multe trasee de altitudine sunt închise în condițiile în care vremea este nefavorabilă pe munte, înregistrându-se ninsoare, ceață, ploaie înghețată și temperaturi negative. Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Sinaia, prognoza se va menține astfel cel puțin î
Începe furnizarea căldurii în municipiul Constanța; gigacaloria pentru populație - la aceeași valoare de 400 de lei
Locuitorii municipiului Constanța au, începând cu 2 noiembrie, căldură în locuințe, societatea de termoficare începând furnizarea energiei termice pentru încălzire, au informat luni reprezentanții companiei. Conform sursei citate, Termoficare Constanța SRL informează consumatorii că, începând de luni, se realizea
Restricții de trafic pe bulevardul Metalurgiei; un copac a căzut pe șosea și a agățat un stâlp de electricitate
Traficul auto este restricționat luni pe bulevardul Metalurgiei, unde un copac a căzut și a agățat un cablu de electricitate, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei. 'Luni, în jurul orei 13:34, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Metalurgiei, în zona intersecției cu șoseaua Berceni, un copac a căzu
Spectacolul Winter Wonderland, la Circul Metropolitan, la sfârșitul lui noiembrie; 80 de artiști, acrobații, muzică live și dans
Publicul este invitat pe 27, 28 și 29 noiembrie la Circul Metropolitan București, la spectacolul Winter Wonderland, ce reunește acrobații, muzică live, comedie și dans, cu peste 80 de artiști. ''Circul Metropolitan București anunță pe 27, 28, 29 noiembrie premiera Winter Wonderland, spectacolul feeric, cu producție fabuloasă, acrobații, muzică live, co
Covasna: Festivalul cârnaților, Conferința Regională de Turism și Concursul național de tobe, printre evenimentele lunii noiembrie
Sfântu Gheorghe, 2 nov /Agerpres/ - Festivalul cârnaților, Conferința Regională de Turism și Concursul național de tobe SepsiDrum se numără printre principalele evenimente ce vor avea loc în luna noiembrie în județul Covasna. Potrivit calendarului postat pe pagina Visit Covasna, în perioada 5-6 noiembrie, la Căprioara SPA & We
Cod portocaliu de viituri pe râurile din județul Constanța, de luni după-amiaza; Cod galben pe râuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până miercuri la prânz pentru râurile din județul Constanța, respectiv un Cod galben de inundații pe cursuri de apă din Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Potrivit hidrologilor, în intervalul 2 no
Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei
Compania Iluminat Public anunță pe SEAP licitație pentru decorațiuni destinate iluminatului festiv în valoare de 1.996.600 lei. Contractul vizează achiziționarea a 745 de echipamente electrice tip perdea cu LED-uri pentru uz exterior, interconectabile, inclusiv cablurile de alimentare cu rectificator de tensiune. Echipamen
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit săptămâna trecută din cauza unei avarii - repus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit pe 27 octombrie din cauza unei avarii, a fost repus în paralel în Sistemul Energetic Național duminică, au declarat luni, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni a fost retras din exploata
Vreme rece și ploioasă în București, până spre jumătatea acestei săptămâni (meteorologi)
Vremea va continua să fie rece și ploioasă în municipiul București, până spre jumătatea acestei săptămâni, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00 - 3 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi
Ploi moderate cantitativ în majoritatea regiunilor, până miercuri seara; ninsori și viscol la altitudini de peste 1.700 de metri
Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, respectiv de precipitații mai ales sub formă ninsoare, strat de zăpadă și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1.700 de metri, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 2 noiembrie, ora 10
Cod portocaliu și Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineața; ninsori în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona montană de ninsori, valabile până miercuri dimineața, în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00
Gorj: Au ajuns în județ 25.000 de vaccinuri împotriva variolei ovine; numărul necesar este de 155.000 de doze
Județul Gorj a primit, gratuit, 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine, însă numărul necesar este de 155.000, urmând să fie demarată o procedură de achiziție pentru completare, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ștefăn







