ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI - 13 DECEMBRIE
* Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, consideră că ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, şi-a depăşit atribuţiile, 'a dezinformat' şi a instigat la 'o ruptură în societatea românească' atunci când a afirmat că este îngrijorat de pachetul legilor justiţiei care se dezbate în Parlament.
* Foştii suverani Juan Carlos şi Sofia ai Spaniei vor fi prezenţi sâmbătă la funeraliile regelui Mihai de la Curtea de Argeş, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai Ambasadei Spaniei la Bucureşti.
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca judecătoarea Camelia Bogdan să fie reprimită în magistratură. Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a admis recursul declarat de Camelia Bogdan împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii din 8 februarie, prin care a fost exclusă din magistratură. Camelia Bogdan a devenit cunoscută după ce l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani închisoare în dosarul ICA.
* Deputaţii PNL şi USR au criticat modificările aduse legii organizării judiciare, cei ai PMP s-au retras de la dezbateri, în timp ce reprezentanţii PSD şi UDMR au susţinut că modificările duc la o justiţie independentă.
* Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de femeia care a împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor 1, pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor.
* Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a aprobat ordinul care prevede modul de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri grave, în cadrul programului de acţiuni prioritare (AP-ARSURI) care asigură fondurile necesare pentru cazurile de mari arşi, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.
* Luminiţele festive de sărbători nu vor fi aprinse miercuri seară, în Capitală, în semn de omagiu faţă de memoria regelui Mihai I. Primăria Capitalei a informat că luminiţele nu vor fi aprinse. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Andreea Rotaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită
UPDATE Sibiu: Nerespectarea distanței în mers, cauza accidentului de pe DN 1, la Avrig
Un șofer de 62 de ani, din județul Vrancea, care nu ar fi respectat distanța în mers, este suspectat că ar fi provocat, luni, accidentul de circulație de pe DN 1, la Avrig, în urma căruia trei persoane, între care doi copii de 2 și 8 ani, au ajuns la spital, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Împreună cu ei a fost
Neamț: Copil de 12 ani, la spital, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren, în gara Târgu-Neamț
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce s-a urcat pe un vagon de tren care era staționat în gara din orașul Târgu-Neamț și s-a electrocutat, minorul suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Băiatul a urcat pe vagonul de tren împreună cu un alt co
Dumitru Prunariu: Ideea de bază este că viață trebuie să existe și în altă parte a Universului
Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat luni, la un eveniment desfășurat în județul Alba, că este convins că viața există și în alte zone ale Universului și a afirmat că astronomii au identificat deja mii de sisteme stelare cu planete în galaxia noastră. Aflat la Valea Lungă, unde a primit titl
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley, ultimul din circuitul Seven Summits
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a plecat, luni, spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley (Denali), cu altitudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-american și ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internațional Seven Summits. Circuitul Seven Summits reunește cele mai înalte
1 Iunie/ MAE - îndemn pentru copiii români din diaspora: Transmiteți câteva cuvinte în limba de acasă
Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, de 1 Iunie, o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar și din România câteva cuvinte în limba română, care înseamnă totul pentru ei. ''Oriunde suntem, vorbim la fel! Copiii româ
Sondaj: Majoritatea românilor resping ideea unui premier independent, însă susțin alegerile anticipate
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai. Confo
Cod galben de inundații pe râuri din 15 bazine hidrografice, până marți seara
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul
Temperaturi de 25 - 26 de grade luni și marți în Capitală; posibil averse după-amiaza și în cursul nopții
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorilor de 25 - 26 de grade luni și marți, vântul va sufla slab și moderat și există posibilitatea apariției averselor în special după-amiaza și noaptea, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 iunie (
Cod galben de ploi însemnate în jumătate de țară, pe parcursul zilei de marți
Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo Cod galben de ploi însemnate și vijelii pentru 21 de județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, în nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și &
Sondaj World Vision: Anxietatea, presiunea școlii și lipsa dialogului cu adulții, principalele probleme ale adolescenților
Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, potrivit unui sondaj realizat cu ocazia Zilei Copilului. Studiul, aplicat pe 613 tineri cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural, arată că anxietatea și problemele emoționale sunt percepute drept cea mai mar
Timiș/ Protopopul Pereș, de Ziua Copilului: Darurile Bisericii Dacia pentru nevoiași, rază de bucurie
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anul acesta odată cu hramul Pogorârii Sfântului Duh al Bisericii Dacia-Cetate din Timișoara, a adus bucurie pentru peste 100 de copii din oraș, proveniți din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. Duminică seara, aceștia au primit în dar treninguri noi și pantofi sport, oferite de părintele protop
MApN: Drona de la Galați - tip kamikaze, cu localizare a sistemelor satelitare, cu 30 kg de muniție
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a prezentat, duminică, mai multe detalii în urma analizării dronei care s-a prăbușit pe blocul din Galați. Conform unui comunicat de presă al MApN, este vorba de o dronă aeriană, model GERAN2, de fabricație ruseasc






