Festivalul Brazilor de Crăciun: 670.000 de euro strânşi; creaţia CRESC Studio & Teilor - 100.000 de euro
Ediţia din 2017 a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizată de Salvaţi Copiii România, a adunat 670.000 de euro în urma licitaţiei care a avut loc joi, cea mai mare sumă strânsă până în prezent în cadrul unei singure ediţii.
Cel mai licitat brad a fost cel creat de CRESC Studio & Teilor, cu numele "Diamantul Viu Teilor", care a fost adjudecat cu suma de 100.000 de euro. Creaţia câştigătorilor a fost realizată într-un glob de sticlă în formă de diamant, cu margini de metal, şi a conţinut un Bonsai, un Pinus mugo şi un diamant de un carat, montat într-un inel din aur de 18 K.
Pentru ediţia din 2017 a festivalului au fost creaţi 30 de brazi. Toţi au intrat, într-o primă fază, în licitaţia de tip silent option, iar 15, care au fost licitaţi la cele mai mari sume, au intrat în licitaţia cu strigare.
Acest festival este un eveniment prin care lumea bună face lumea şi mai bună, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România, precizând că în urma ediţiei din acest an a Festivalului Brazilor de Crăciun şi-ar dori să ajute în 2018 un număr de 4.500 de copii.
"Vă mulţumesc fiecăruia dintre voi că aţi înţeles că (...) putem schimba în mod real viaţa unor copii. E ca o magie. În fiecare an ne întâlnim la începutul lunii decembrie şi ne implicăm cu atât suflet şi atâta dăruire în a face bine, în a face lucruri frumoase. Ăsta este atelierul format din altruişti, din directori de corporaţii sau oameni care lucrează în companii, personalităţi publice, colegii mei din Salvaţi Copiii. (...) În primele 16 ediţii am ajutat peste 28.000 de copii, am lucrat cu peste 34.000 de părinţi şi am strâns împreună peste 3.800.000 de euro. În acest an am inclus în programele educaţionale peste 4.300 de copii, pentru că am putut să dublăm numărul de copii la ediţia de anul trecut, unde ştiţi cu toţii ce am putut să facem sau ce aţi putut să faceţi, aţi strâns împreună 520.000 de euro pe care i-am folosit în proporţie foarte mare exclusiv pentru copii - 512.000 de euro", a precizat Gabriela Alexandrescu.
Licitaţia cu strigare a fost deschisă de bradul creat de designerul Dorin Negrău, numit "Fericirea! Cunoaşterea Originii Tradiţiei". Licitaţia cu strigare pentru creaţia lui Dorin Negrău a pornit de la suma de 4.000 de euro şi s-a oprit la 10.500 de euro, sumă oferită de compania Lidl.
Printre cei mai râvniţi brăduţi s-au aflat cel creat de Doina Levintza, cu numele "Lumea circului", şi care a fost achiziţionat de compania Catena la preţul de 60.000 de euro, şi bradul realizat de Dhaniel Nora, cu numele "Copacul visurilor care cresc", pentru care au fost oferiţi tot 60.000 de euro.
Pentru suma de 57.000 de euro a fost licitat bradul creat de Ştefania Mircea şi Salvaţi Copiii, cu numele "Poveşti de Crăciun".
Bradul creat de designerul Omid Ghannadi & dr. Elena Cristan, cu numele "Speranţa rezistă", a fost adjudecat la suma de 48.000 de euro, dar numai după ce realizatorul şi cel care l-a ajutat să îl împodobească, designerul Daniel Flora, au promis că vor mai face încă un brad identic. Suma adjudecată în urma promisiunii a fost strânsă de la doi dintre ultimii licitatori care au oferit 25.000 de euro plus 23.000 de euro.
Designerii care au participat la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun sunt Doina Levintza, Stephan Pelger & Collective, Mihaela Glăvan, Omid Ghannadi & dr. Elena Cristian, Ana Wagner, Anca Lungu cu sprijinul Universkin & Romtexim - arh. Răzvan Ichim, Zenya Atelier & Joomay by Carmen Vornicelu, Dhaniel Nora, Anca Fetcu Lupu cu sprijinul Atelier 13, Carmen Ormenişan, M. Marquise, Dorin Negrău, Roman Octav susţinut de Craftex, Roman Octav susţinut de Craftex, CRESC Studio & Teilor, Nicu Bocancea susţinut de Florăria Iris, Andrea Tincu, Adela Pârvu & George Istrătescu cu sprijinul Sephora, Alexandra Abraham & Mihai Toma, CRISTALLINI în colaborare cu Simona Opriş, Bogdana Grapă cu sprijinul Libris.ro, Lucia Olaru, Art Safari, Roxana Stoian & Pastelle pour Femme & Roton, Andreea Berecleanu & Naturici.ro, Răzvan Ciobanu & Tria Alfa cu sprijinul Club Med, Ştefan Creţu & Awake Festival, Veronica Schmidt & Fundaţia Michael Schmidt, Simona Semen & Poliţia Română, Marina Aristotel cu sprijinul AVRA Aesthetic Institute şi Ştefania Mircea & Salvaţi Copiii.
În precedentele 16 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun s-au strâns fonduri în valoare de 3.874.100 euro, din care a fost oferită asistenţă pentru 28.195 de copii.
Comitetul de organizare a Festivalului Brazilor de Crăciun din acest an a fost format din Amalia Năstase, Andreea Raicu, Corina Bârlădeanu, Cornel Ilie, Florentina Tararache, Jean Paul Bottcher, Laura Coroianu, Liviu Sfrija, Tereza Munteanu şi Gabriela Alexandrescu. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită
UPDATE Sibiu: Nerespectarea distanței în mers, cauza accidentului de pe DN 1, la Avrig
Un șofer de 62 de ani, din județul Vrancea, care nu ar fi respectat distanța în mers, este suspectat că ar fi provocat, luni, accidentul de circulație de pe DN 1, la Avrig, în urma căruia trei persoane, între care doi copii de 2 și 8 ani, au ajuns la spital, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Împreună cu ei a fost
Neamț: Copil de 12 ani, la spital, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren, în gara Târgu-Neamț
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce s-a urcat pe un vagon de tren care era staționat în gara din orașul Târgu-Neamț și s-a electrocutat, minorul suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Băiatul a urcat pe vagonul de tren împreună cu un alt co
Dumitru Prunariu: Ideea de bază este că viață trebuie să existe și în altă parte a Universului
Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat luni, la un eveniment desfășurat în județul Alba, că este convins că viața există și în alte zone ale Universului și a afirmat că astronomii au identificat deja mii de sisteme stelare cu planete în galaxia noastră. Aflat la Valea Lungă, unde a primit titl
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley, ultimul din circuitul Seven Summits
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a plecat, luni, spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley (Denali), cu altitudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-american și ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internațional Seven Summits. Circuitul Seven Summits reunește cele mai înalte
1 Iunie/ MAE - îndemn pentru copiii români din diaspora: Transmiteți câteva cuvinte în limba de acasă
Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, de 1 Iunie, o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar și din România câteva cuvinte în limba română, care înseamnă totul pentru ei. ''Oriunde suntem, vorbim la fel! Copiii româ
Sondaj: Majoritatea românilor resping ideea unui premier independent, însă susțin alegerile anticipate
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai. Confo
Cod galben de inundații pe râuri din 15 bazine hidrografice, până marți seara
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul
Temperaturi de 25 - 26 de grade luni și marți în Capitală; posibil averse după-amiaza și în cursul nopții
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorilor de 25 - 26 de grade luni și marți, vântul va sufla slab și moderat și există posibilitatea apariției averselor în special după-amiaza și noaptea, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 iunie (
Cod galben de ploi însemnate în jumătate de țară, pe parcursul zilei de marți
Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo Cod galben de ploi însemnate și vijelii pentru 21 de județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, în nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și &
Sondaj World Vision: Anxietatea, presiunea școlii și lipsa dialogului cu adulții, principalele probleme ale adolescenților
Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, potrivit unui sondaj realizat cu ocazia Zilei Copilului. Studiul, aplicat pe 613 tineri cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural, arată că anxietatea și problemele emoționale sunt percepute drept cea mai mar
Timiș/ Protopopul Pereș, de Ziua Copilului: Darurile Bisericii Dacia pentru nevoiași, rază de bucurie
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anul acesta odată cu hramul Pogorârii Sfântului Duh al Bisericii Dacia-Cetate din Timișoara, a adus bucurie pentru peste 100 de copii din oraș, proveniți din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. Duminică seara, aceștia au primit în dar treninguri noi și pantofi sport, oferite de părintele protop
MApN: Drona de la Galați - tip kamikaze, cu localizare a sistemelor satelitare, cu 30 kg de muniție
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a prezentat, duminică, mai multe detalii în urma analizării dronei care s-a prăbușit pe blocul din Galați. Conform unui comunicat de presă al MApN, este vorba de o dronă aeriană, model GERAN2, de fabricație ruseasc






