Braşov: Staţiunile turistice din judeţ au fost asaltate de turişti în minivacanţa de 1 Decembrie
Zeci de mii de turişti au vizitat în minivacanţa de 1 Decembrie staţiunile turistice din judeţul Braşov, cei mai mulţi dintre ei preferând Poiana Braşov, unde s-a putut schia pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în perioada 1-3 decembrie un număr de 23.700 de turişti au trecut pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu din Poiana Braşov, faţă de 12.000 în luna noiembrie.
''Numărul este aproape dublu faţă de luna precedentă, iar acest lucru ne determină să apreciem că numărul de turişti se va tripla cu siguranţă în perioada Sărbătorilor de iarnă, când cel mai probabil se va putea schia pe toate pârtiile de pe Domeniul schiabil, dar şi a faptului că toate locurile de cazare din staţiune sunt rezervate. Dacă şi în ziua de 30 noiembrie vremea ar fi permis pornirea mijloacelor de transport pe cablu, numărul turiştilor care le-ar fi folosit era mai mare, dar din cauza vântului puternic acestea nu au funcţionat'', a spus purtătorul de cuvânt.
Şi la Predeal peste 5.000 de turişti s-au aflat în staţiune în zilele de minivacanţă, 80% din capacitatea staţiunii fiind rezervată.
''De Crăciun şi de Revelion capacitatea de cazare, adică cele 7.000 de locuri din hoteluri, vile şi pensiuni sunt rezervate în totalitate. Acum lucrăm la programul de divertisment pe care unităţile de cazare urmează să-l desfăşoare în perioada sfârşitului de an. La acest program se adaugă deschiderea sezonului de schi la Predeal, care va avea loc în 29 decembrie, Revelionul 2018 pe pârtie, dar şi alte manifestări şi concursuri care vor avea loc în staţiune până în data de 4 martie 2018, potrivit programului de manifestări stabilit de comun acord cu Primăria Predeal", a declarat pentru AGERPRES, directorul Centrului Naţional de Promovare Turistică Predeal, Cătălin Câmpeanu.
Şi la Râşnov, toate cele 3.000 de locuri de cazare de care dispune staţiunea au fost rezervate la sfârşitul săptămânii trecute, fără a lua în calcul turiştii care au venit pentru o zi să viziteze obiectivele turistice din oraş.
''Cred că putem vorbi fără probleme de peste 5.000 de turişti care au vizitat oraşul nostru în această minivacanţă. Numai la Cetatea Râşnov au fost în perioada 1-3 decembrie 4.600 de turişti. Ne aşteptăm ca de Crăciun şi Revelion numărul de turişti să fie şi mai mare", a precizat, pentru AGERPRES, primarul oraşului, Liviu Butnariu.
De asemenea, şi Castelul Bran şi Biserica Neagră au fost vizitate în această perioadă de 10.000 de turişti, potrivit purtătorilor de cuvânt ale celor două obiective turistice, Bogdana Balmuş şi Frank Thomas Ziegler. La Castelul Bran se lucrează în prezent la programul pentru sărbătorile de Crăciun când vor fi organizate o serie de manifestări dedicate tradiţiilor din zonă. AGERPRES / ( A, AS - autor: Jana Pintili, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită
UPDATE Sibiu: Nerespectarea distanței în mers, cauza accidentului de pe DN 1, la Avrig
Un șofer de 62 de ani, din județul Vrancea, care nu ar fi respectat distanța în mers, este suspectat că ar fi provocat, luni, accidentul de circulație de pe DN 1, la Avrig, în urma căruia trei persoane, între care doi copii de 2 și 8 ani, au ajuns la spital, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Împreună cu ei a fost
Neamț: Copil de 12 ani, la spital, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren, în gara Târgu-Neamț
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce s-a urcat pe un vagon de tren care era staționat în gara din orașul Târgu-Neamț și s-a electrocutat, minorul suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Băiatul a urcat pe vagonul de tren împreună cu un alt co
Dumitru Prunariu: Ideea de bază este că viață trebuie să existe și în altă parte a Universului
Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat luni, la un eveniment desfășurat în județul Alba, că este convins că viața există și în alte zone ale Universului și a afirmat că astronomii au identificat deja mii de sisteme stelare cu planete în galaxia noastră. Aflat la Valea Lungă, unde a primit titl
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley, ultimul din circuitul Seven Summits
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a plecat, luni, spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley (Denali), cu altitudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-american și ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internațional Seven Summits. Circuitul Seven Summits reunește cele mai înalte
1 Iunie/ MAE - îndemn pentru copiii români din diaspora: Transmiteți câteva cuvinte în limba de acasă
Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, de 1 Iunie, o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar și din România câteva cuvinte în limba română, care înseamnă totul pentru ei. ''Oriunde suntem, vorbim la fel! Copiii româ
Sondaj: Majoritatea românilor resping ideea unui premier independent, însă susțin alegerile anticipate
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai. Confo
Cod galben de inundații pe râuri din 15 bazine hidrografice, până marți seara
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul
Temperaturi de 25 - 26 de grade luni și marți în Capitală; posibil averse după-amiaza și în cursul nopții
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorilor de 25 - 26 de grade luni și marți, vântul va sufla slab și moderat și există posibilitatea apariției averselor în special după-amiaza și noaptea, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 iunie (
Cod galben de ploi însemnate în jumătate de țară, pe parcursul zilei de marți
Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo Cod galben de ploi însemnate și vijelii pentru 21 de județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, în nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și &
Sondaj World Vision: Anxietatea, presiunea școlii și lipsa dialogului cu adulții, principalele probleme ale adolescenților
Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, potrivit unui sondaj realizat cu ocazia Zilei Copilului. Studiul, aplicat pe 613 tineri cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural, arată că anxietatea și problemele emoționale sunt percepute drept cea mai mar
Timiș/ Protopopul Pereș, de Ziua Copilului: Darurile Bisericii Dacia pentru nevoiași, rază de bucurie
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anul acesta odată cu hramul Pogorârii Sfântului Duh al Bisericii Dacia-Cetate din Timișoara, a adus bucurie pentru peste 100 de copii din oraș, proveniți din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. Duminică seara, aceștia au primit în dar treninguri noi și pantofi sport, oferite de părintele protop
MApN: Drona de la Galați - tip kamikaze, cu localizare a sistemelor satelitare, cu 30 kg de muniție
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a prezentat, duminică, mai multe detalii în urma analizării dronei care s-a prăbușit pe blocul din Galați. Conform unui comunicat de presă al MApN, este vorba de o dronă aeriană, model GERAN2, de fabricație ruseasc






