Iaşi: Trei eroi din Primul Război Mondial vor primi titlul de Cetăţean de onoare
Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri, că doi generali şi un preot care şi-au pierdut viaţa în anul 1917 pe frontul de la Iaşi vor primi, post-mortem, titlul de Cetăţean de onoare.
Potrivit edilului, în prima şedinţă de Consiliu Local, care va avea loc pe 29 august, va fi acordat titlul de Cetăţean de onoare, post-mortem, generalului Gheorghe Dabija, generalului Gheorghe Raşoviceanu şi preotului cpt. Gheorghe Cotenescu.
“Sunt trei eroi care au luptat în 1917 pe frontul de la Iaşi şi care, în cele din urmă, au ajuns victime ale regimului comunist, după 1945, fiind catalogaţi ca duşmani ai poporului şi îndurând represiunea unui alt tip de guvern totalitar. Credem noi că ar trebui de fiecare dată, pe 23 august, să începem într-un mod cât se poate de vizibil să comemorăm această zi, amintind aşa cum trebuie ce a însemnat pentru noi semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov. (...) Noi am fost victime şi am rămas victime ale acestui regim, pentru că nici după 1989 nu am reuşit să facem pace cu sufletele celor care au fost ucişi pe nedrept atunci şi am continuat, într-o formă mascată, politica dusă de fostul Partid Comunist, dintr-un singur motiv, şi voi spune cum maximă responsabilitate, preluarea puterii de către preşedintele Ion Iliescu nu s-a făcut pentru că el dorea schimbarea regimului, ci pentru că dorea schimbarea conducerii. O mare diferenţă”, a susţinut, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica.
Primarul a subliniat că nu trebuie să uităm de faptul că ziua de 23 august 1939 a reprezentat un moment nefavorbil din istoria României. În opinia lui Mihai Chirica, 23 august ar trebui să fie o zi de comemorare a victimelor regimului comunist şi cel nazist.
“Astăzi este 23 august, aşa cum ştie toată lumea, un moment deosebit de nefavorabil din istoria României. Acum 80 de ani, în 1939, se semna Pactul Ribbentrop - Molotov, una dintre cele mai odioase înţelegeri dintre două puteri europene, ambele de tip totalitarist, una de tip nazist, cealaltă de tip comunist, care nu ne-a adus decât prejudicii teritoriale, victime omeneşti şi un parcurs al istoriei care nu ne-a fost deloc favorabil. Nu ştim în ce măsură Revoluţia Română acum 30 de ani a reuşit să stabiliească o convenţie foarte clară: ce facem noi cu data de 23 august? Dar din ce am citit nu am găsit nicio abordare frontală a acestei date. Din punctul meu de vedere, 23 august trebuie să fie o dată de comemorare, de comemorare a victimelor regimului comunist, de comemorare a victimelor sistemului nazist şi a victimelor care au venit după 1989 şi aş aduce în discuţie mineriadele, care au fost un afront direct al unor structuri rămase de pe vremea Partidului Comunist şi care, desigur, doreau să lovească în continuare în democraţie”, a mai afirmat Mihai Chirica. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 4: Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei 'Marius Nasta' va fi terminat în august
Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei 'Marius Nasta', pe care autoritatea locală îl construiește pe Calea Șerban Vodă, se află într-un stadiu de execuție de 75%, va fi terminat în august și dat în folosința Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta', regăsindu-se pe lista scurtă a celor opt unități medicale
ANPIS: Alocațiile pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție ajung de mâine pe cardurile bancare
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, efectuează plata pe card a alocației de stat pentru copii, indemnizației pentru creșterea copilului și stimulentului de inserție, începând cu data de 8 mai. Potrivit unui comunicat al ANPIS, pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin mandat poș
Mureș: Un pui de urs care a rămas blocat într-un copac, salvat de jandarmi
Un pui de urs care a rămas blocat într-un copac în comuna Rora, din apropierea municipiului Sighișoara, a fost salvat, joi, de jandarmi, a informat Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș. În urma unui apel la numărul de urgență 112, care semnala prezența unui urs, patrula de intervenție formată din plt. adj. Radu Petru
ISUBIF: Tramvai deraiat în Valea Cascadelor; patru persoane au ajuns la spital
Un tramvai a deraiat joi în zona Valea Cascadelor din Capitală, patru persoane ajungând la spital. ''În urmă cu scurt timp am intervenit ca urmare a deraierii unui tramvai de pe șine, pe Valea Cascadelor din Capitală. Ca urmare a deraierii, o porțiune din tramvai a intrat în coliziune cu un stâlp'', anunță ISUBIF.
PMB renunță la 'Străzi deschise' în acest sfârșit de săptămână; se organizează alte două evenimente
Primăria Capitalei renunță în acest sfârșit de săptămână la organizarea evenimentului 'Străzi deschise', având în vedere că au loc alte două mari evenimente, Semimaratonul Internațional București 2026 și Bucharest Food Truck Festival. 'Nu vrem să creăm haos în oraș! Weekend-ul acesta renunțăm la 'Străzi desch
Brigada Rutieră: Circulație restricționată pe artere din Capitală, în weekend, cu ocazia desfășurării unor evenimente
Traficul rutier va fi restricționat, de vineri până duminică, pe mai multe bulevarde și străzi din București, cu ocazia desfășurării unor evenimente, a anunțat, joi, Brigada Rutieră. * 'Semimaratonul Internațional București 2026' - în zilele de sâmbătă și duminică, Brigada Rutieră a Capitalei va restricționa temporar traficul rutier.
Cel de-al treilea weekend 'Străzi deschise' în București - dedicat Zilei Europei
Cel de-al treilea weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' este dedicat Zilei Europei, cu un program care aduce împreună arta, istoria și comunitatea, într-o serie de activități construite în jurul valorilor europene. Pe 9 și 10 mai, bucureștenii sunt invitați să redescopere orașul la pas și să particip
Olguța Vasilescu, la Business Outlook 2026: Craiova poate să atragă investiții, are facilități unice în țară
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat joi, la conferința Business Outlook 2026 - Investiții și Dezvoltare Sustenabilă, că municipiul Craiova poate să atragă investiții pentru că are facilități pentru mediul mediul de afaceri care nu există nicăieri în România și chiar în Europa. 'Craiova își dorește in
Garden Party la Palatul Elisabeta - duminică, cu ocazia sărbătorii naționale de 10 mai
Majestatea Sa Margareta va găzdui duminică, la Palatul Elisabeta, evenimentul Garden Party, cu ocazia sărbătorii naționale de 10 mai. Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis, joi, AGERPRES, la eveniment vor mai participa Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. În 2026, se împlinesc 160 de ani
Exercițiu al MApN pentru evaluarea rezervei de mobilizare în județele Alba și Hunedoara, în luna mai
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 11-15 mai, în județele Alba și Hunedoara, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare - MOBEX 2026, prin care va fi verificat stadiul pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare. 'Exerciții se desfășoară simultan în județele Alba
ANCOM: Protecția minorilor în mediul online presupune un efort comun al autorităților, platformelor, părinților și mediului educațional
Protecția minorilor în mediul online presupune un efort comun din partea autorităților, platformelor, părinților și mediului educațional, au subliniat reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în cadrul dezbaterii organizate la Cluj-Napoca, în campania națională de informare și educare din 2026 pr
Administratorul public al Capitalei anunță că a preluat coordonarea CSM București
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a preluat coordonarea CSM București. Printre prioritățile sale se numără eficientizarea cheltuielilor, dar și asigurarea sprijinului necesar pentru participarea echipei de handbal feminin la Final Four-ul din luna iunie. 'CSM București înseamnă 12 secții sportive și peste 1.
Disputa pe simbolul 'crucea roșie'/Salvamont: Dacă pierdem ligitiul, vom contura cu pixul negru sigla noastră
Reprezentanții Salvamont România au transmis joi că, dacă vor pierde litigiul juridic pentru simbolul 'crucea roșie', vor alege 'cea mai simplă, accesibilă și economică soluție' pentru cele 10.000 de elemente de echipamente pe care le dețin, respectiv vor contura cu negru, cu ajutorul unui pix sau al unei carioci, crucea roșie din sigla salvator
Bihor: Primăria Sânmartin a câștigat definitiv un proces cu Ministerul Educației pentru o finanțare PNRR
Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza (PSD), a anunțat, joi, că administrația locală a câștigat definitiv procesul intentat Ministerului Educației, după ce un proiect de 27 de milioane de lei pentru construirea unui nou liceu a fost respins inițial de la finanțare prin PNRR. Edilul acuză o 'discriminare pe criterii politice
Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone la granița cu Ucraina
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, în dimineața zilei de joi, de la Baza 86 Aeriană de la Fetești după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'În dimineața zi






